Prin 1992 am călătorit întâia oară la Praga. La noi era mizeria cumplită postcomunistă, la ei se prefigura deja întoarcerea la civilizaţie. La civilizaţia occidentală: hoteluri, lustraţie, capitalism, libertate prosperă. La noi - scârba de Iliescu, la ei - vocea inconfundabilă a lui Havel. Acolo, în capitala a ceea ce încă mai era Cehoslovacia, am băut cea mai bună bere din lume. Şi văzusem mămici cu cărucioare în taverne, legănând uşor pruncii în vreme ce sorbeau un Pilsner dumnezeiesc. La ei, vânzătorii din pieţe aveau chipuri de studenţi cu conştiinţă în ochi. La noi, aprozariştii erau foarte bruneţi şi păreau proaspăt eliberaţi din puşcărie. Şi aşa mai departe şi aşa mai departe...

Cred că nu greşesc prea tare dacă spun că prietenul Andrei Schmack este unul dintre cei mai buni cunoscători de vin pe care i-am întâlnit prin părţile astea de ţară. Aproape nelipsit de la degustările Vestik, Andrei a deschis de puţin timp o mică sală de degustare în buricul Aradului, împărţind spaţiul cu cunoscuta librărie Tulipán a comunităţii maghiare. Într-o seară ploioasă de ianuarie m-a invitat acolo, alături de doamna Pivniceră şi de alţi doi cunoscuţi pasionaţi din anturajul Vestik, la un blind de vinuri ungureşti.

Părea să fie o seară ca oricare alta. Rita dormea oftând în pătuţul ei, Lucky Motanul torcea pe un fotoliu, Pivnicerul, adică eu însumi, abia ce coborâse în pivniţă după un vin. Toate se aflau la locul lor, în tihna unei seri blânde de ianuarie. Dintr-odată, în acest peisaj domestic amplasat undeva în centrul nu ştiu cât de burghez al burgului arădean se insinuă intriga unei întâmplări care merită povestită.

Vreau să mai fac aici puţină statistică, după ce am publicat bilanţul neverosimil de încărcat al activităţilor Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi pe anul 2013. Cele două pagini de Facebook cu ajutorul cărora ne facem cunoscute acţiunile şi scrierile, aferente CDViN şi Vestik, au cunoscut creşteri majore de audienţă săptămână de săptămână. Chiar dacă domeniul în care activăm este unul de nişă, limitat ca atare la cadrul relativ strict al oenologiei, incluzând producătorii, profesioniştii, puţinii connaisseurs şi nu foarte mulţii consumatori avizaţi, audienţa noastră s-a tot mărit, cuprinzând binişor şi o parte din mediul cultural. Un lucru firesc de altfel, câtă vreme vinul însuşi nu este atât o băutură fermentată din struguri, nu atât un aliment, nu atât o marfă, cât mai ales un produs cultural.