Ar fi o aroganță să deguști 9 (nouă) vinuri DFR într-o singură seară de iunie, în târgul nostru lini...
Aș putea să-i numesc norocoși pe puținii participanți la ultimul eveniment marca Herbert Szasz, bun ...
După patru ani, Liliac se întoarce în dormitorul bunicii oferindu-ne șase dintre noile sale vinuri, ...
Chiar dacă vinurile Domeniului Catleya ne sunt cunoscute de la o vreme, fie de pe la festivaluri, fie din paginile unei cărți la a cărei realizare ne-am adus o bună contribuție, fie de la degustarea recentă de rosé-uri și clătite, nu am avut parte până de curând de un eveniment dedicat în exclusivitate licorilor acestei crame mehedințene. Pentru membrii entuziaști ai CDViN, am corectat această „scăpare” la începutul lunii august, în prezența oenologului casei.
După aproape trei ani de lungă și pandemică așteptare, plus 70 de zile de război nedorit, Salonul RoVinHud ne-a încântat cu surprize de tot felul, cele muzicale fiind de neuitat, dovadă că unul dintre logourile CDViN, The Wine Sounds Good, e mai valabil ca niciodată.
Avem 350 vizitatori și nici un membru online