Miercuri 8 Decembrie 2021

Un party de familie cu Casa de Vinuri Cotnari, Liliac și câteva surprize

Acuși se fac doi ani de când am călătorit ultima oară la Cotnari. Lumea nu era încă îngrozită de spe...

La o băută selectă cu Herbert și companionii

Pentru întâia oară în toți acești ani de când organizăm întâlniri între prietenii vinului în odăile ...

Aniversare cu gust dulce-amar, la despărțirea de Manu

Au trecut zece ani de când îl cunosc pe Manu Reolon și vreo cinci de când ne-am întâlnit pe dealuril...

  • Un party de familie cu Casa de Vinuri Cotnari, Liliac și câteva surprize

  • La o băută selectă cu Herbert și companionii

  • Aniversare cu gust dulce-amar, la despărțirea de Manu

Luni, 22 Decembrie 2014 11:47

Foss Marai, Masi, La Dolce Vita. O seară în stil italian cu somelierul anului 2014 în România

Scris de CDViN
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Ultimul eveniment oficial al lui 2014 în Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați a fost unul memorabil. Poate cel mai reușit din acest an, după cum mărturiseau mai mulți membri ai clubului care au fost suficient de inspirați încât să nu rateze participarea. Ideea unei seri deosebite de cele organizate de obicei în club ne-a venit tocmai în Tirolul de Sud, în noiembrie, pe când participam la exclusivistul festival de vin de la Merano.

Am hotărât atunci, pe loc, să o invităm în club pe Marinela Vasilica Ardelean, care tocmai își lansase volumul "50 vini più rappresentativi di România e 50 piatti italiani d’eccellenza”, pentru a le face cunoscută cartea și colegilor noștri de club din Arad și Timișoara. Miercuri, 17 decembrie, după câteva luni de la precedenta vizită, Marinela ne-a trecut din nou pragul clubului. Și nu doar ca autoare a cărții, ci și în calitate de Brand Manager pentru Foss Marai Spumanti – aducând cu ea cinci dintre spumantele prestigiosului producător italian. În plus, din postura sa de somelier al anului 2014 în România, s-a oferit să ne prezinte și trei vinuri Masi.

Am început degustarea cu cele cinci spumante de la Foss Marai. Cunoscutul producător e situat în zona Guia de Valdobbiadene, ale cărei dealuri sunt acoperite cu viță Prosecco, iar proprietarul Carlo Biasiotto duce mai departe faima centenarei companii lăsate moștenire de bunicul său, Luigi.

A fost seara cea mai bogată în spumante din istoria clubului. Am avut în pahare, pe rând, Strada di Guia, Roos, Surfine, Strada di Guia Extra Dry, Dolce Reale.
În timpul degustării, autoarei i-au fost solicitate autografe pe cărțile pe care membrii clubului și-au dorit să le aibă în rafturile propriilor biblioteci. Degustarea a continuat, apoi, cu cele trei vinuri MASI: Passo Blanco - Pinot Grigio/Torontes Bianco Di Argentina 2013, Brolo Campofiorin Oro 2009 și Vaio Armaron Amarone Serego Aligheri D.O.C 2007.

Evenimentul oenologic s-a încheiat cu o ceremonie-surpriză de acordare a unui premiu instituit chiar în acest sfârșit de an de Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați. Cu cinci ani în urmă, înființam primul ONG din România ce își propunea să promoveze vinul românesc. Între timp, am constatat, cu bucurie, că ni s-au alăturat și alți asemenea promotori. Am hotârât ca, din acest an, să-i răsplătim pe cei mai activi și eficienți dintre aceștia cu un premiu simbolic, a cărui valoare este una preponderent spirituală. Premiul constă într-un mic tirbușon placat cu argint tibetan, pentru decernarea sa fiind necesar votul unanim al celor patru membri fondatori ai clubului.
Prima laureată a acestui premiu a devenit cea care este și Dame Chevalier des Coteaux de Champagne, Marinela Vasilica Ardelean, somelierul care își dedică o mare parte a activității profesionale promovării vinului românesc în străinătate. "Am să fac tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru a îmbunătăţi imaginea României în străinătate, cu ajutorul viticulturii şi a vinurilor de calitate… Poate o să fie nevoie de o viaţă întreagă, următorii cinci ani fiind prea puţini, dar direcţia, cu siguranţă, este aceasta", ne declara Marinela Vasilica Ardelean într-un interviu recent.

Seara cu Foss Marai și Masi s-a încheiat în jurul orelor două ale dimineții, iar în zilele ce au urmat majoritatea membrilor clubului s-au hotărât să înceapă noul an cu spumantele degustate prima oară în Clubul Degustătorilor de Vin din Arad. O alegere inspirată, desigur, și de prezența în club a Marinelei, cu care suntem siguri că ne vom mai întâlni în clubul nostru și în anul ce urmează, pentru a organiza alte evenimente memorabile...

 

Mai multe imagini

Citit 2711 ori Ultima modificare Luni, 01 Iulie 2019 13:19
Publicitate

Pivnicer

Dorul de ducă pescăresc nu seamănă în felul său cu alte doruri. El te poate duce, cu toate riscurile vremurilor și ale pelegrinării, departe de bârlogul citadin, așa, vreo 900 de kilometri de drum și de mile marine, într-unul dintre cele mai frumoase locuri de pe Pământ. Că nu degeaba este Delta Dunării rezervație a biosferei și sit din patrimoniul UNESCO.

Caută

Publicitate