Sicilianul s-a născut în Taormina, un oraș cu 11.000 de suflete. Se pare că apropierea de vulcanul Etna scoate tot ce-i arde în interior pe cei care trec prin zonă. Au simțit-o, rând pe rând, Cervantes, Oscar Wilde, Tennessee Williams, Hemingway, Truman Capote. Iar când aflăm că Friedrich Nietzsche a scris, în balconul hotelului Timeo, o parte din Așa grăit-a Zarathustra, chiar că nu mai avem nevoie de alte argumente...
E un loc în care trecutul e mai acut decât prezentul, granița dintre istorie și ficțiune confundându-se, deseori, pe ceea ce a rămas din Tărâmul Ciclopilor, descris de Homer în Odiseea.

De febra locului nu a fost ferit nici micul Salvo, care la 12 ani a fugit de acasă pentru a găti într-un restaurant al unor prieteni ai părinților, loc ce avea să devină începutul propriei Odisei - de data asta una senzorială.

Mai târziu, după studii de specialitate absolvite în ciuda opoziției inițiale a părinților, s-a mutat la Paris, unde a fost angajat chef la Plaza Athénée, un adevărat palat cu un centru spa Dior Institute, cinci restaurante, un cocktail bar şi un patinoar sezonier. De acolo a ajuns la Hotel Savoy, în Londra. A revenit în Italia, la Firenze, unde a lucrat la Enoteca Pinchiorri, de pe Via Ghibellina. S-a mutat apoi acolo unde duc toate drumurile: la Roma. A avut șansa să gătească pentru Robert de Niro, Gloria Gaynor, Tom Cruise, Nicole Kidman și Anthony Hopkins. Cu cel din urmă a rămas prieten, iar azi poartă în telefonul mobil pozele pe care și le fac împreună, ori de câte ori se întâlnesc. 

De la Roma, Salvo s-a mutat la Viterbo, în „orașul papilor”, locul unde mulți dintre cei care au ocupat Sfântul Scaun și-au stabilit, de-a lungul secolelor, reședința de vacanță. S-a îndrăgostit de oraș într-atât încât l-a transformat în reședința sa permanentă, cumpărându-și o casă. La una dintre întâlnirile gastronomice locale a fost remarcat de un cardinal, care i-a spus, abrupt:  „Tu trebuie să vii să gătești pentru noi, la Vatican!“. Așa s-a și  întâmplat: timp de 11 ani, Salvo a fost chef întâi pentru Papa Ioan Paul al II-lea, apoi pentru Papa Benedict al XVI-lea. A gătit simultan pentru patru mii de oameni, chiar și  pentru Bill Clinton, apoi pentru Barack Obama. În toate vizitele externe ale Suveranului Pontif, pleca spre locul respectiv cu câteva zile înainte, pentru a găsi și a alege cele mai bune ingrediente cu care urma să gătească. După 11 ani petrecuți la Vatican, la finalul contractului, a ales să exploreze, gastronomic, Europa. A ajuns la Tallin, capitala Estoniei, unde a ajutat un amic să deschidă un restaurant. Apoi a nimerit, oarecum fortuit, în Arad. Locul i-a plăcut atât de mult, încât s-a stabilit aici. A deschis un restaurant care avea să fie motivul  principal pentru care inițiatorii ghidului culinar Gault & Millau au pus, recent, Aradul pe harta lor. 

La câteva zile distanță de evenimentul organizat în Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați din Arad, putem mărturisi că a fost cea mai complexă seară gourmet a anului, în zece ore fiind pregătite nu mai puțin de 182 de farfurii cu specialitățile propuse de chef-ul sicilian.
Ospățul mediteraneean a început cu antipasti: Polipo al guazzetto con spuma di patate aromatizzate alla menta, urmate de Mini tartar de vită cu sos de gorgonzola și crema di uovo.

Au urmat „primi piatti“, iar în farfurii am avut Raviolino al branzino, urmate de Paccheri di gragnano con coniglio e porcini.

La „secondi piatti“ am apreciat întâi o porție de Tonno vitellato, apoi Mini filetto al gorgonzola.

Pentru că am plănuit să fie o seară 100% italiană, meniul a fost competat de cinci vinuri de la MaxiMarc, opera amicului nostru italian de cursă lungă, Emanuele Reolon. Manu ne-a propus o Mustoasă MaxiMarc 2018, apoi un Sauvignon 2018, un Chardonnay Castel Sofia 2018. Am continuat cu un Merlot 2017 și am încheiat cu un Ripasso 2017.

Seara gourmet s-a încheiat așa cum a început: apoteotic, cu deja clasicul, dar mereu surprinzătorul desert regal, New York Cheesecake, specialitate de necontestat a Pivnicerei. A fost un prilej de bucurie, pentru că Salvo nu ar fi cerut un dublu bis la ultimul fel al serii dacă nu ar fi apreciat, la rându-i, desertul nostru preferat; am concluzionat că ceva-ceva tot om fi făcut bine în cei peste șapte ani de existență ai clubului, dacă l-am integrat atât de firesc, în grupul nostru de hedoniști neautorizați, pe italianul globetrotter a cărui mantră ar putea fi „Papa pentru Papa“. Grazie mille, Salvo Lo Castro! Parcă am lua-o de la capăt! :-)