Am luat cu noi pentru plăcerea unor domni, doamne, herr-i şi damen, o proaspătă Crâmpoşie (2011) şi un tânăr Cuvée Andrei (2010) de la Avincis, un rafinat Sauvignon Blanc Vitis Vetus (2010) şi o emoţionantă Tămâioasă Românească în sec (2011) de la Prince Ştirbey, un fresh Rosé (2011), un nobil Cuvée Amaury (2010) şi un aristocratic Cuvée Charlotte (2008) de la SERVE, un venerabil Prince Matei (2000) la sticlă magnum de la Vinarte şi o artistică şi Cutie Paleologu (2008) de la Crama Oprişor. În plus, al zecelea vin, un autentic Negru de Drăgăşani (2010) de la Prince Ştirbey, avea să călătorească în bagajele CEO-urilor peste mări şi ţări drept cadou ales de noi pentru frumoase amintiri oenologice despre România.
Într-un anume fel, ne-am ocupat de tot, îngrijindu-ne să nu lipsească nici un accesoriu necesar unei degustări de vin reuşite: temperatura optimă, tirbuşoanele profesionale, gheaţa, decantoarele, paharele potrivite, antipicurătoarele etc. Şi, bineînţeles, aparatele foto care fac povestea cu atât mai credibilă.
Prezentatorul nostru, vorbitorul nostru de top, Mihai, el însuşi angajat de multinaţională, a avut grijă să expună, în engleză, istoria cramelor şi a vinurilor servite, răspunzând în acelaşi timp întrebărilor managerilor. A fost o seară încântătoare pentru toată lumea. Am putut observa cu câtă pasiune şi admiraţie vorbeau despre vinurile prezentate oameni care locuiesc la multe mii de kilometri depărtare, în lumea civilizată. Unii au preferat Crâmpoşia, încercând să-i rostească corect numele şi rugându-l pe Mihai să le mai toarne în pahar. Alţii au ales Vitis Vetus şi Tămâioasa, care au stârnit o anumită îmbujorare pe chipurile doamnelor. Un distins manager, situat foarte sus în ierarhia companiei, a avut grijă să se întoarcă de mai multe ori la frapiera cu Cuvée Amaury, rostind diferite epitete în engleză. Cuvée-urile Andrei şi Charlotte şi-au avut fanii lor discreţi, cărora Mihai nu s-a sfiit să le mai toarne un pic în pahar. Despre Prince Matei i-am auzit pe unii vorbind cu o pasiune aprinsă, iar Cutia Paleologu a avut destui admiratori entuziaşti. I-am văzut pe câţiva îngenunchind şi pozând vinurile servite. Pentru ei, imaginea oenologică a României este reprezentată de-acum cu mare succes de cinci branduri profesioniste: Avincis, Crama Oprişor, Prince Ştirbey, SERVE şi Vinarte.
Spuneam că ne-am fi dorit să fi avut mai multe vinuri la dispoziţie. Asta ne dorim în continuare, mai ales că agenda degustărilor deja se anunţă încărcată. Din păcate, unii producători, mai mari sau mai mici, mai apropiaţi ori mai îndepărtaţi, cu care am luat deja contact la cel mai înalt nivel, dar şi mai jos, la standurile prezente în festivaluri, par nu tocmai dornici să-şi prezinte şi, implicit, să-şi vândă vinul. Şi vorbesc aici de vinul premium, pe care de obicei destui membri CDViN şi-l comandă cu baxul. Există câteva cuvée-uri minunate pe care le-am adăuga oricând cu mândrie pe lista marilor vinuri româneşti care merită să fie scoase în lume. Există creaţii ale unor oenologi de top care arată cât de mult a evoluat vinul în România. Din păcate, nu putem spune asta şi despre marketingul în domeniu, acolo unde există o neseriozitate crasă şi o lipsă de parolism tradiţional balcanică, chiar dacă aceasta se exprimă uneori în limbi de circulaţie mondială. Şi asta se întâmplă, culmea, în condiţiile unui consum tot mai restrâns, de criză, şi ale unei scăderi generale a vânzărilor. Cum spuneam însă, micul nostru club de vin format din mari pasionaţi de vin nu poate face mai mult pentru vinul românesc decât îşi doresc aceia care îl produc. Promisiunile neonorate, vorbele în vânt, politeţurile şi complezenţa unora nu ţin însă de cald şi nici de target în condiţiile unei pieţe tot mai precare. Pe cuvânt de degustători împătimiţi, dar neautorizaţi.
