În plus, pentru indignarea zgârciţilor de pretutindeni, am catadicsit să degustăm şi nişte vinuri scumpe din portofoliul propriu, din care unii şi-au permis chiar să debaraseze anumite cantităţi, şi asta din nepoftă, obişnuinţă ori capriciu. Chef Imi s-a întrecut iar pe sine şi a pregătit nişte bunătăţi pentru care toţi invitaţii s-au pus la coadă. O friptură care a stat în baiţ mai multe zile, nişte ceapă roşie călită cu mere, cartofi cu rozmarin la cuptor, un sos de piper verde şi aşa mai departe. I-re-zis-ti-bil!
Altfel, ne propunem tot felul de chestii, între care să mutăm o pianină în club aşa încât acelaşi Imi, juristul nostru master chef, să ne cânte din când un pic de jazz ori câte ceva din repertoriul Playing for Change. Şi ne mai gândim să lansăm nişte cărţi tot aici, dintre care una scrisă, pe blog, tot de motanul sus amintit, care are şi câteva zeci de poze pe pereţii clubului. Desigur, la acest eveniment sunt invitaţi să participe numai oamenii neserioşi, aceia care nu merg special la hair stylist şi nu poartă costum sobru cu fiecare prilej de ieşire în lume.
Despre vinuri, ce să mai zic: poate că nu au fost cele mai bune din lume, însă le-am ales pentru sufletul meu şi pentru sufletele celor prezenţi. A fost mai întâi o Crâmpoşie 2011 de la Avincis, un vin excelent pentru preambulul oricărei degustări de calitate. Apoi mi-am permis să destup un Pinot Noir 2009 de la Oprişor, din gama La Cetate Miracol, vin cuminte, discret şi fin. Pentru puţin contrast şi puţin fior, am deschis ulterior o superbă Fetească Neagră de la SERVE, cea din 2010, pe care am tot degustat-o şi acasă, şi în Dealu Mare. Acest vin s-a asortat perfect fripturii elaborate de Imi şi, dacă ar fi vreodată să putem recomanda acest sortiment de mâncare, prin vreun restaurant care va aparţine cuiva apropiat, Feteasca ar figura obligatoriu în meniu în dreptul ei. După vinul creat de domnul Rotărescu am găsit de cuviinţă să deschid febleţea mea de la Prince Ştirbey, Negrul de Drăgăşani al anului 2010, asupra învechirii căruia tot polemizez de la o vreme cu Herr Oliver Bauer. Acest vin nu trebuie împărţit cu nici un fel de mâncare, el trebuie servit pentru el însuşi şi contemplat ca o creaţie pentru cei cu simţuri olfactive şi intelectuale evoluate. Da. Şi după contemplarea cu pricina, am trecut la desert, la tortul cu Google şi "I'm feeling Lucky" căruia i-am asortat un Gewürztraminer Selection 2011 de la Villa Vinèa pe care unii, şi mai subiectivi decât mine, l-au desemnat vinul serii.