Cum orice întâlnire, cum orice degustare poate deveni o călătorie, de ziua lui Ionu ne-am călătorit pe unde n-am mai fost nicicând. Căci el nu pierde nici un prilej de a-i duce pe neofiți, pe un covor zburător, tocmai în Extremul Orient, în Țara Ceaiului ori în Țara Soarelui Răsare, în virtutea unei pasiuni fără granițe. Și, în goana zborului, călătorul trebuie să aibă grijă să nu-și verse vinul ori Moutaiul din pahar...

Așezați-vă liniștiți la locurile voastre, că articolul de față n-are nicio legătură cu politica, deși, de data asta, chiar îmi pare rău să scriu asta. Pentru câteva ore, am avut șansa să adulmecăm atmosfera anului douăzeci-douăzeci - vorba unei pierdute în spațiu, care, dacă n-ar fi existat, ar fi făcut furori ca personaj științifico-fantasmagoric.