Tot miercuri, 28 august. Ultimul punct de pe ordinea noastră de zi ori mai degrabă de pe ordinea noastră de călătorie prin Benelux a fost Grand-Duché de Luxembourg. Prea multe să-ţi aminteşti despre această ţară cât un judeţ nu prea ai avea. Decât, poate, prosperitatea şi turnurile, privirile aruncate în treacăt, grupurile de turişti octogenari, zumzetul blând al civilizaţiei de când lumea.
Eram şi noi în trecere doar, dinspre Belgia spre Franţa, dinspre Olanda spre Italia, încărcaţi cu tot felul de vinuri şi de doruri. În rucsac aveam de această dată acelaşi Sauvignon Blanc/Fetească Albă de la SERVE. Aparatul foto a surprins micile detalii ale plimbării noastre luxemburgheze: o bufniţă simpatică lipită pe zid, nişte maimuţe care nu aud, nu văd, nu spun, inscripţia "Êtes-vous un bon cochon?" de pe geamul unei bănci. Poate că nu sunt. Poate că nu suntem. Căci nu am ţinut vinul la puşculiţă, am avut grijă să-l supunem din nou unui flashtasting. Şi am făcut-o printre elefanţii albaştri şi vernili ai acestui oraş turistic, bancar, aseptic. După o scurtă plimbare prin burg, prin Luxem-burg, la capătul unei porţi boltite, medievale, o duduie irezistibilă ne taie calea, ducându-se undeva, oriunde. "Mihai, îi spun nepotului, am ratat ocazia!" Duduia tresare, se uită la noi, zâmbeşte plină de înţelegere, apoi pleacă încetişor, intrând în prima clădire. Mă gândesc acum că vinul românesc şi limba română au ajuns în ultimul timp valori aproape universale. Uşor de recunoscut oriunde, fie şi pe străzile luxemburgheze...