Tot miercuri, 28 august. Cum am ajuns în Franţa, m-am simţit ca acasă. Autostrăzi mai puţin îngrijite, asemenea peisajului, şi familiaritatea limbii franceze, bucuria de a înţelege aproape tot ce citesc sau aud. Orăşelul ori village-ul unde urma să ne cazăm, Suarce, l-am găsit în sfârşit, graţie gps-ului şi speranţei că vom ajunge negreşit la destinaţie. Un imobil vechi, tipic alsacian, în care am pătruns cu teama că totuşi nu am nimerit bine. Într-un final am descoperit inscripţia "Aux portes d'Alsace" şi ne-am liniştit. Proprietara, care se prezintă Isabelle, e o simpatică. Scoate nişte onomatopee de întâmpinare pe care, chiar de eşti tare de-o ureche, le poţi interpreta drept "Allez, hop!". Apoi fluieră şi ne îndeamnă să ducem bagajele sus. Ne instalăm în camere amenajate în acord cu personalitatea stăpânei, cu păpuşi, cărucioare, îngeraşi şi flori de plastic. Nu am uitat să organizăm un flashtasting cu Cuvée Amélie, dacă tot ne aflam în Alsacia, locul de baştină al oenologului francez al Casei Avincis, Ghislain Moritz. Printre poupettes şi frunze de vie urcată la ferestre, vinul s-a simţit foarte bine, fiind într-un fel, chiar dacă atât de departe de Drăgăşani, foarte acasă. Isabelle ne îndrumă apoi către un restaurant încă deschis la ora aceea târzie, aflat la vreo zece kilometri de Suarce. "L'Auberge de l'ecuyer" e un local aproape plin, cu oameni care beau, mănâncă şi discută de zor. Aici luăm o masă excelentă şi bem un excelent vin alb al casei, ba mai comandăm unul. Totul e foarte gustos, ne întoarcem târziu în noapte la casa alsaciană din Suarce.
Joi, 29 august. Ziua a şasea. În Alsacia e o dimineaţă rece, înceţoşată. Isabelle ne oferă un mic dejun dulce, tipic franţuzesc. La masă, cei mai poligloţi dintre noi conversează în franceză cu o familie cazată la aceeaşi pensiune. Franţa, câte afinităţi cu România! Politicieni corupţi sau nevrednici, necazuri în trafic, drumuri perfectibile. După micul dejun le dăruim proprietarilor o sticlă de vin, iar Isabelle ne procopseşte cu o excelentă dulceaţă făcută chiar de ea. Înainte să plecăm, facem o poză de grup şi aflăm că aici a dormit cândva regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii. În plus, o bucată de piatră din zidul casei stă mărturie asupra grozăviilor ultimului război mondial. Atunci, biserica din Suarce a fost bombardată şi s-a prăbuşit. Preotul a recuperat însă o parte din materialele de construcţie, oferind câte o bucată de piatră fiecărei familii din sat, care acum se regăseşte în structura caselor. După ce ne-a fost prezentat acest scurt istoric al casei şi după un "Au revoir!" călduros, am pornit către Elveţia, unde aveam de hrănit nişte lebede în compania unui nelipsit vin românesc.
