Luni 25 Martie 2019

În cramă, de patru generații. Vinurile Ca' Rugate, în premieră în România

Am continuat seria premierelor din clubul nostru de vin, la mijlocul lunii martie, cu o degustare de...

Șapte ani, șapte vinuri, șapte amintiri. La mulți ani, CDViN!

Într-o seară de sfârșit de februarie, ne-am întors în timp cu ajutorul vinurilor, de-a lungul ultimi...

Lechburg: terroir-ul albelor care l-au îmblânzit pe Nikita Hrușciov

Al treilea eveniment oficial al anului desfășurat în clubul nostru de degustători de vin absolut nea...

  • În cramă, de patru generații. Vinurile Ca' Rugate, în premieră în România

  • Șapte ani, șapte vinuri, șapte amintiri. La mulți ani, CDViN!

  • Lechburg: terroir-ul albelor care l-au îmblânzit pe Nikita Hrușciov

Miercuri, 30 Octombrie 2013 16:16

Adio, Italia! Bine te-am regăsit, Bad Blumau!

Scris de
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

În penultima zi a călătoriei noastre am fost nevoiţi să ne luăm rămas bun de la Montaione, de la Florenţa şi Italia. Din Toscana în Styria faci cam tot atât ca de la Arad la Bad Blumau. Băile clădite de arhitectul Hunderwasser sunt un ţinut de basm după care tânjim mereu. Am dus cu noi în acest basm amintirile plăcute ale anilor trecuţi şi două sticle de vin marca Villa Vinèa.

Sâmbătă, 7 septembrie. E ziua în care, vrând-nevrând, trebuie să ne despărţim de Italia. Ca şi cum ţi-ai lăsa iubita într-un loc suficient de îndepărtat încât să n-o poţi revedea cu anii. Traversăm ţara asta cu autostrăzile şi măslinii şi campanilele şi viile şi vilele şi chiparoşii ei cu sentimentul că e şi a noastră, că i-am aparţinut cândva, că ne-a transmis un anume ADN. Altfel, de ce ne-am simţi aici atât de acasă, atât de într-un acasă mai altfel?
Cu câţiva ani în urmă am mai făcut drumul ăsta dus-întors, Veneţia-Florenţa, Florenţa-Veneţia, în cinci prieteni. Între timp, ne-am făcut mai puţini, chiar dacă acum tot în cinci călătorim. Atunci, ne-am îmbăiat iar extatic în Marea Ligurică, dar şi la Adriatica, am suportat un potop abătut peste Veneţia, am consultat un oracol magrebian într-o piaţă din Lignano, am pescuit şi fotografiat pescăruşii şi trupurile noastre în oglinda apei. Şi tot atunci am degustat Italia cu toate ale ei, vinuri, oraşe, oameni. Am vrut să cumpărăm o cască antică de scafandru şi un gramofon, însă ni s-au terminat banii. Cumva am plâns lăuntric la plecare. Poate că asta facem şi acum, trecând prin aceleaşi locuri, Firenze-Bologna-Padova, pe lângă Veneţia, spre Treviso, în drum spre Austria. Când trecem în cealaltă ţară, peisajele splendide ne alungă tristeţea latină şi brusc avem iarăşi chef de următoarea experienţă turistică: Bad Blumau.
Băile astea, un spa de fapt, sunt ca un vis pe care îl poţi regăsi dacă îţi oferi prilejul să călătoreşti şapte-opt ore din Toscana în Styria ori de la Arad tot acolo. E un bun prilej de popas indiferent din ce direcţie vii, din est sau din vest, dacă pleci ori te întorci acasă. Să zicem că ajungi pe la cinci acolo, după o zi de condus, că te cazezi la o pensiune cochetă din zonă iar seara te pregăteşti să reiei visul. În urmă cu patru ani, am venit aici dinspre Veneţia şi am şezut la Herr Muik, într-o pădure situată la câţiva kilometri de Bad Blumau. Acum, stăm la câteva sute de metri de băi, în pensiunea unei simpatice tanti austriece care ne preia, ne cazează, ne spune orarul şi ne lasă în liniştea înserării să contemplăm peisajul şi contururile construcţiilor lui Hunderwasser, marele arhitect care a proiectat şi clădit Bad Blumau.
Suntem frânţi de oboseala celor aproape şapte mii de kilometri parcurşi în ultimele săptămâni prin Europa, dar tot mai avem fiorul şi incitarea nestinse atunci când păşim pe  poarta băilor, în căutarea maşinuţei electrice care să ne ducă la destinaţie. Am adus cu noi două vinuri tiroleze care să se potrivească cu Austria, Kerner şi Gewürztraminer de la Villa Vinèa. Începem flashtastingul pe scările titicarului, şoferul mână către spa, cei care sunt prima dată aici fac ochii mari şi privesc clădirile bizare, această fantezie care a prins viaţă. Totul e ca un desen arhitectonic tremurat în oglinda unor ape exotice. Mii de ferestre asimetrice, nimic drept, totul oval, turnuri de aur lucind în lumina stinsă a apusului. Un balon trece nevăzut pe deasupra acestei lumi magice, doar ochiul aparatului foto ajunge să-l surprindă întâmplător, căci emoţiile noastre nu ne mai lasă răgaz să privim în sus. Aicea, jos, toate sunt la locul lor, ceasul cu broscoi, nuferii, raţele lacului. Ne înveşmântăm în halatele albe şi ne prostim ca nişte karatişti de sâmbătă seara, un pic rătăciţi în traducere. Şi-apoi luăm toate bazinele la rând, pe cele interioare şi pe cele exterioare, Vulkania cu plăcerile ei, nu ratăm nici un jet, nici o senzaţie, ne epuizăm apele astea termale care oferă, în peisajl hunderwasserian, o experienţă aproape mistică. La urmă, adormim pe bureţi în bazinul final, în ale cărui ape calde, placentare, se aude o muzică celestă, iar când deschidem ochii, vedem prin aburi stelele. Suntem iar în pântecuil mamei, am făcut tot drumul anilor înapoi, e senzaţia minunată a încă neînceputului, în care totuşi poţi să auzi şi să simţi totul.
Cunosc însă pe cineva care se teme de apă şi nu ştie să înoate, pe cineva care nu a reuşit să experimenteze aceste senzaţii. În ce mă priveşte, le-am încercat pe toate, ba chiar am şi confundat o duduie cu o altă duduie, stropind-o în joacă şi trezindu-mă sub privirile ucigătoare ale masculului de serviciu, aflat prin preajmă. Sorry, chiar n-am vrut! Sau poate c-am vrut, mai ştii?! Pe urmă am înotat în ape mai reci, am mai dat o tură prin toate, cu ochii la ceasul care se pregătea să anunţe stingerea. A fost minunat, şi vinurile sud-tiroleze de Transilvania s-au simţit foarte bine în compania noastră şi a austriecilor autentici. Eram sfârşiţi, terminaţi, epuizaţi pe la zece ori unspe seara, când a trebuit totuşi să o luăm către pensiune. Ne-am întors după o juma' de oră crezând că uitasem un telefon, însă a fost o alarmă falsă, prilej să ne plimbăm singuri pe aleile băilor pe la miezul nopţii, cu frica în sân, trăind nişte senzaţii de copil care a sărit gardul vecinul ca să recupereze cine ştie ce plăceri uitate.
A doua zi am savurat răsăritul şi am cercetat împrejurimile. Pensiunea are o baltă cu crapi situată în preajma unui râu cu ape repezi. Am imortalizat nişte peşti imenşi şi fericiţi în captivitaea lor austriacă. De crengile pomilor atârnă nişte capcane pentru viespi, realizate simplu din pet-uri şi suc de mere. Proprietara însăşi face suc de mere, noi îi dăruim nişte vinuri, ea ne vinde nişte suc, e un schimb cultural. Altminteri a fost mai mult decât frumos, dar a trebuit totuşi să sfârşim experienţa, să o luăm către casă, să mai facem un flashtasting la marele chip de iederă, să traversăm Ungaria, să mâncăm la Lajosmizse un paprika fabulos şi să ajungem în Aradul cuminte în care căţelul propriu făcuse o depresie iar pisicul casei ne aştepta torcând o melodie tandră.
Privind retrospectiv, mă gândesc că aş putea să mă obişnuiesc cu un asemenea mod de viaţă, cu călătoriile, cu vinul la superlativ, cu Olanda, cu Italia, cu Bad Blumau, cu hedonismul ăsta uşor străin de peisajul românesc. Dacă nu cumva am şi făcut-o deja...

 

Citit 3241 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2014 21:24

Vorbe despre vin

O sticlă de vin conține mai multă filozofie în ea decât orice altă carte din lume.


Publicitate

Pivnicer

Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.

Caută

Distribuie asta!

Publicitate