Villa Vinèa, cramă ardelenească de primă ligă, l-a trimis în dormitorul bunicii pe prietenul Claudiu Toma să ne alunge marile tristeți , de ploaie, de octombrie, de pandemie. După șapte vinuri servite și după devorarea nemaipomenitei prăjituri elaborate de Pivniceră, pentru cei prezenți la eveniment, rata de infectare la mia de locuitori scăzuse deja la zero...
Chiar dacă vinurile Domeniului Catleya ne sunt cunoscute de la o vreme, fie de pe la festivaluri, fie din paginile unei cărți la a cărei realizare ne-am adus o bună contribuție, fie de la degustarea recentă de rosé-uri și clătite, nu am avut parte până de curând de un eveniment dedicat în exclusivitate licorilor acestei crame mehedințene. Pentru membrii entuziaști ai CDViN, am corectat această „scăpare” la începutul lunii august, în prezența oenologului casei.
În mod absolut întâmplător, am făcut o pasiune pentru vinurile unei crame boutique din Dealu Mare, pe numele său Ferdi, după ce am degustat o sticlă primită în urmă cu destui ani de la prietenul Vali Ceafalău.
Ani bisecți, vinuri bisecte... Din patru în patru ani, în anii aceia de 366 de zile în care luna februarie numără 29 de zile, avem plăcerea să organizăm câte o degustare cu licorile aferente, din recolte bisecte. În 2020, am propus spre savurare șase vinuri, cel mai vechi fiind de la începutul mileniului. Unde mai pui că am sărbătorit cu această ocazie și clubul, care tocmai a împlinit o frumoasă vârstă... bisectă.
Punctul culminant al unui weekend de foc petrecut la început de februarie în dormitorul bunicii a fost o delectare cu 15 vinuri provenite din nouă crame, șase țări și trei continente, în prezentarea celor șapte magnifici ai vinului prezenți în club.
Penultima degustare a anului 2019 a fost oficiată, în templul oenologic al bunicii, de Herr Herbert Szasz. Prietenul nostru ardelean ne-a oferit nu mai puțin de șapte vinuri din patru țări ale lumii sub bradul cu 236 de sticle al clubului, în cadrul unei întâmplări cu multe fete și licori frumoase.
Degustare Avincis în prezentarea domnului Valeriu Stoica. Eveniment sold out. Locurile ocupate în 14 minute. Am adus și scaune din garaj pentru confortul oenofililor prezenți în odăile bunicii. O seară memorabilă, în care a fost lansat primul spumant al casei drăgășenene. Ne-am mai delectat cu cu două cuvée-uri, cu un rosé, cu Pinot Noir și Negru de Drăgășani. Pe muzica versurilor de Baudelaire, Ion Pillat, Radu Gyr, Nicolae Labiș, Omar Khayyam, Ștefan Augustin Doinaș, recitate de unul dintre cei mai prestigioși podgoreni ai României.
Toată lumea oenofilă bine informată știe că o degustare cu vinurile Cramei Oprișor în dormitorul bunicii echivalează cu un adevărat festival de vin. Mă gândesc aici în primul rând la eficiența efortului promoțional și la rezultatele concrete în materie de vânzări. Desigur, cele de mai sus sunt valabile atunci când vorbim de vinurile superpremium ale cramei mehedințene și de Boris Ionescu ca promotor și animator.
O vrăjitoare din Extremul Orient, o mireasă cu barbă, mai mulți clauni și un Leprechaun au făcut spectacol în dormitorul bunicii în cadrul uneia dintre cele mai reușite sărbători de HalloWine de până acum. La party au contribuit esențial vinurile purtând marca MaxiMarc, Tormaresca, Histria și Viile Metamorfosis.