Vineri 18 Octombrie 2019

Amsterdam Wijnfestival: how to dive into this wonderful experience

When you think of Amsterdam, your mind will probably race towards canals, bikes, coffee shops, museu...

O degustare de comori găsite în vinotecă

Un căutător de comori nu trebuie să fie neapărat unul care poartă detectoare de metal pe coclaurile ...

Ca nisipul vinurile Cramei Histria sunt...

A treia degustare cu vinurile Cramei Histria petrecută în dormitorul bunicii ne-a oferit o dublă sur...

  • Amsterdam Wijnfestival: how to dive into this wonderful experience

  • O degustare de comori găsite în vinotecă

  • Ca nisipul vinurile Cramei Histria sunt...

Joi, 28 Noiembrie 2013 22:00

GoodWine, prima zi. Cu peniţa muiată în călimara cu Negru de Drăgăşani

Scris de
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Pentru un şoarece de bibliotecă, poate părea uşor ciudat şi plictisitor să povesteşti festivaluri de vin în loc să faci recenzii de carte. Mă bucur însă că nu am devenit un şoarece de bibliotecă şi că am şansa de a călători şi povesti despre vin, căci într-un anume fel, pentru mine vinurile au luat locul cărţilor şi spun poveşti la fel de minunate precum orice tipăritură de la Gutenberg încoace. Aşa se face că nu am de gând acum să fac cronica Târgului Gaudeamus, desfăşurat în aceeaşi perioadă la Romexpo, ci pe cea a lui GoodWine 2013, ediţia de toamnă, 22-24 noiembrie, găzduit în Pavilionul C1.

La acest sfârşit de toamnă, cel mai important festival de vin din România a fost pentru mine mai cuminte, mai liniştit, mai civilizat decât în alte dăţi. Ca de obicei, am călătorit la Bucureşti cu trenul, însoţit de un singur vestic, de mezinul vestic Mihai, poate cel mai entuziast şi optimist membru al clubului. Ne-am cazat la acelaşi hotel cu vedere spre blocuri, biserici şi turnuri cenuşii. De la geam am putut surprinde cu ochiul digital porumbeii zgribuliţi ai Capitalei, bătrâni întinzând rufe pe balconul cu vedere spre cer, plăcuţa care ne înştiinţa că ne aflăm în apropierea străzii Inocenţei. Şi-apoi am luat-o uşor spre festival, aşa cum am făcut în fiecare dintre cele trei zile de weekend, conversând cu taximetriştii marelui oraş despre orice: fotbal, politică, vin şi tărie, Budapesta, tehnica preparării slăninei în Banat, viteza de 69 km la oră, împuşcăturile de la ştiri. Taximetriştii sunt o specie aparte, colportori ai unei tristeţi anume, informatori din goana maşinii asupra nimicniciei lumii urbane. Am coborât la Turnurile aproape gemene, lăsându-le de fiecare dată şoferilor bacşiş de câţiva lei, ca să pornim agale apoi spre cupola Romexpo lângă care se află mai modestul pavilion C1, gazda din ultimii ani a GoodWine. La târg, fete frumoase încă de la intrare, bilete mai scumpe, pahare de calitate, cerberi şi lume puţină. E foarte bine aşa, am scăpat de neaveniţi, de beţivanii de weekend veniţi să se ghiftuiască cu trufe de cinci lei şi tot de cinci lei să se îmbete cu vreun Tignanello ori Château Lafitte. Parcă văd mai mulţi participanţi la stand, mai mulţi distribuitori de vinuri străine şi un aer de normalitate de breaslă. Am atâţia prieteni şi cunoscuţi aici că e imposibil să parcurg mai multe standuri într-o zi fără să mă resimt, având în vedere că nu pot exersa nicicum arta scuipării vinului cu graţie. Or fi de vină originile mele ţărăneşti şi faptul că eu însumi cultiv vie şi fac vin în Macondo-ul natal Ferendia, în locul în care nimic din ceea ce este rodul trudei oamenilor şi a lui Dumnezeui nu se aruncă, şi cu atât mai mult nu se scuipă.
Aşa că mă las în voia întâlnirilor şi dau năvală la standul Liliac, acolo unde Ioana şi Mihai mă îmbie cu noul şi proaspătul Young Liliac, cu eticheta sa veselă, cu transparenţa acidă, transilvană, aproape de acasă, din cealaltă ţară dinlăuntrul acestei ţări. Şi da, cu noul Nectar divin, cu desertul ăsta al zeilor, aşa îmi încep ziua la GoodWine, câtă lipsă de maniere! M-am asigurat că şi membrii clubului se vor bucura de noile vinuri de la Liliac şi am fost preluaţi apoi de de Stelian Ştefan şi de Costel Cainamisir la standul Vinarte şi serviţi cu bunătăţi de la frapieră. Aici însă ne vom întoarce mâine la ora unu pentru verticala de Prince Matei, una dintre cele trei degustări la care vom fi părtaşi în ziua următoare.
Mihai a avut grijă să converseze în franceză cu ambasadoarea statului şi standului Chile, iar eu m-am strecurat precar în discuţie aducând vorba de Allende şi Pinochet pentru a da puţină tensiune întâlnirii. Mi-e dor de Carménère-urile sublime prezentate la o ediţie anterioară.
La standul de Drăgaşani, cei trei producători sunt la locul lor, Via Sandu, Avincis şi Ştirbey, însă lipseşte Angela. După îmbrăţişări şi efuziuni, port o conversaţie cu Ileana Ştirbey şi beau Merlot-uri şi Feteşti Regale superbe marca Oliver Bauer, un Pinot Noir de top purtând semnătura lui Ghislain Moritz şi vinurile accesibile, pline de francheţe, ale lui Cornel Sandu. Drăgăşanii, o altă casă pentru noi!  E şi Mona Arsulescu în stand, regăsim întregul anturaj plăcut de pe la cramele vâlcene cu vedere la Olt.
Încotro s-o luăm de aici, dacă nu către standul SERVE, pentru a-i întâlni cu plăcere pe doamna Mihaela de Poix şi pe oenologul Aurel Rotărescu, dar şi pentru a contempla o anumită tristeţe a inconfundabilului domn Săvulescu. Despre vinuri, eu pot spune că de această dată m-am îndrăgostit de toate cele albe, ba chiar şi de noul Rosé Terra Romana. În plus, mi-era dor de Cuvée Amaury, un cupaj de albe prea puţin preţuit de unii, dar care pentru mine a rămas numărul unu în România.
Mihai pozează totul, fetele apetisante, tatuajele sexy cu simboluri de crame, tocuri şi gesturi tandre, dragostea asta de viaţă care musteşte în preajma paharelor cu vin. Eu regăsesc vechii prieteni de condei ori mai degrabă de peniţă muiată în călimara cu vin: Vali Ceafalău, Cezar Ioan, Horia Hasnaş, Răzvan Jurcă, Mihai Oprea, Răzvan Stoenescu. Şi dau de Ispita de la Oprişor, de care am povestit entuziast în materialul anterior.
La standul Casei de vinuri Cotnari e concert oşenesc, în timp ce băntui pe străzile GoodWine şi dau ochii cu Alfred Binder şi vinurile Vitis Metamorfosis. De vinurile Cantus Primus, cu care am susţinut o miniverticală turnându-mi-le de unul singur în pahar, nu cred că mai are rost să spun că reprezintă o gamă de top. La stand l-am întâlnit şi pe preşedintele Giancorrado Ulrich, cu care am conversat cu plăcere despre tot şi toate, nu uitând să ne entuziasmăm de amintirea recentă a extraordinarei crame Antinori de la Bargino. Am găsit cu uimire un proaspăt Negru de Drăgăşani 2013 Eco care a migrat în plantaţia din Dealu Mare şi care mi-a plăcut în mod deosebit. Nu am apucat să o spun, eu cred cu tărie că adevăratul brand de ţară românesc în materie de vin roşu nu este Feteasca Neagră, ci Negrul de Drăgăşani. Dacă mă întreabă cineva care este soiul meu de struguri şi de vin preferat, îi răspund invariabil acelaşi lucru: Negru de Drăgăşani. Sunt un fan entuziast, un iubitor al vinurilor create de Oliver Bauer, între care Negrul este mereu în topul meu subiectiv. Tot aşa ştiu că şi Ghislain Moritz pregăteşte un senzaţional Negru de Drăgăşani în cisternele şi baricurile Cramei Avincis care va vedea lumina... paharuluiu în 2014. Mai ştiu de Negrul de la Vinarte, de cel care a migrat din Drăgăşani în Mehedinţi. Aşadar, în curând vom putea organiza în dormitorul bunicii un blind de Negru de Drăgăşani cu vinuri provenite din trei terroir-uri diferite, Drăgăşani, Mehedinţi şi Dealu Mare. Nu vi se pare un lucru extraordinar?

 

Prin Bucureşti

 

Citit 3635 ori Ultima modificare Luni, 01 Iulie 2019 14:09

Vorbe despre vin

Vinul este o poezie îmbuteliată.


Publicitate

Pivnicer

Dacă n-ai când și cum și unde să te duci într-un concediu clasic, de două săptămâni, în august, dat cu mărinimie de corporație sau de stat, de patron ori de șef, dacă știi și alte trasee decât cele care duc la Marea Neagră ori pe Valea Prahovei, locuri altminteri binecuvântate cu o nesecată, misterioasă, piramidală energie dacică, poate că nu e lipsit de inspirație să o iei către vest.

Caută

Distribuie asta!

Publicitate