Joi 13 Decembrie 2018

Tignanello, un Supertoscan în dormitorul bunicii

Așa cum orice împătimit știe, Tignanello este un cuvânt cheie în oenogalaxia Antinori. De aceea, o î...

Un proiect inedit: VALAHORUM - ESSENCE DE ROUMANIE. În căutarea excelenței vinului românesc

Trei profesioniști pasionați de vin, trei crame şi vinuri ce promit să devină repere, în domeniu, în...

Casa de Vinuri Cotnari lansează spumantul de Fetească Neagră

Încă era o seară frumoasă de noiembrie, poate ultima din lunga toamnă însorită. Missy stătea în fere...

  • Tignanello, un Supertoscan în dormitorul bunicii

  • Un proiect inedit: VALAHORUM - ESSENCE DE ROUMANIE. În căutarea excelenței vinului românesc

  • Casa de Vinuri Cotnari lansează spumantul de Fetească Neagră

Duminică, 04 Mai 2014 18:13

Aventurile Clubului Vestik în Mica Toscană de Drăgăşani

Scris de
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Călătoriile noastre sunt în felul lor epopeice. Desigur, isprăvile, vitejiile ţin mai degrabă de shooting, de şedinţele foto, de felul în care răzbim furtunile din paharul cu vin, de euforia povestirii.
În al patrulea an de când frecventăm Ziua Bunicii Maria Ştirbey, unele fapte se repetă identic, altele sunt asemănătoare, însă ineditul continuă să apară.

Am plecat din Arad şi Timişoara, ba chiar şi din Novaci-Gorj, cu şase maşini, însă la destinaţie am ajuns cu şapte, graţie unui prieten a cărui maşină poartă număr de Alba. De data aceasta, de Ziua Bunicii 2014, am fost invitaţi cu toţii, tot Clubul Vestik. Din motive obiective, am ajuns la Crama Ştirbey doar 18 degustători neautorizaţi, cu microbuzul pus la dispoziţie prin grija uneia dintre cele mai importante Raluci din viaţa noastră oenologică, Raluca Bauer. Şi cum toate hotelurile Drăgăşanilor erau full, completo, am fost nevoiţi, şi plăcerea chiar a fost de partea noastră, să luăm calea Măciucii.
Până acolo însă, am avut acelaşi drum lung de făcut. Să traversăm Banatul, cu peisajul său familiar, cu bisericile sale conlocuitoare, cu acoperişurile sale de ţiglă, cu mândria asta pe care n-a reuşit s-o sărăcească nici măcar comunismul. Prin Mehedinţi, sărăcia devine însă chiar adevărată şi se adânceşte pe măsură ce o luăm către sud. Apar acoperişurile de tablă, turnuleţele, satele fără trotuare, cu nume deocheate, hilare ori deprimante. Dispar marile benzinării, restaurantele, locurile unde poţi să tragi. Nu sunt sigur că e vorba de aceeaşi ţară, însă mă străduiesc din răsputeri să cred asta. Singurul loc mai de doamne ajută în care poţi să iei masa e Taverna Sârbului de pe malul Dunării, din zona în care comuniştii au scufundat cea mai frumoasă insula a Dunării, Ada-Kaleh, de dragul progresului economic. Nu ştiu cât de bună e mâncarea acolo, însă scumpă e sigur. Noroc cu ambientul, cu peisajul, cu malul sârbesc despre care poţi să-ţi închipui că mai încape vreun mister.
Noi ne ducem mai mult că nu avem încotro şi pentru câte o ipostază foto cu şlepuri, barje, berze şi pavilioane sârbeşti. Pe urmă Oltenia devine tot mai adâncă, tot mai profundă. Alunecăm răbdători prin satele fără trotuare, cu câte un beţiv pe marginea drumului şi cu nenumărate echipaje de poliţie a căror singură menire pare a fi stresarea turiştilor din partea civilizată a României.
Lucrul cel mai frumos din tot Mehedinţiul e fără îndoială Dunărea. Iar mai încolo, în Drăgăşani, lucrul cel mai frumos sunt cramele de modă nouă, cele care asigură contrastul deplin între lumea de la josul şi cea din susul dealurilor cu vii. Să nu credeţi că vreau să schimb ceva din toate acestea. Nu. Altfel cum m-aş mai bucura, după şase ore de hurducăială prin ţara lui Papură Vodă, de întâlnirea cu prietenii de la Sandu, Ştirbey, Avincis?
M-am obişnuit şi cu Strehaia, şi cu Filiaşiul. Vezi ici-colo câte un Lidl, câte o benzinărie fistichie, semn de civilizaţie întâmplătoare. Toate sunt dotate cu câini flămânzi pe care prietenii miloşi din club îi hrănesc de câte ori apucă. Prefer să nu mă mă mai gândesc însă la această zădărnicie şi să mă cazez în sfârşit, la destinaţie, alături de cei aproape douăzeci de membri CDViN. Locul unde se întâmplă asta e cumva neverosimil. În mijlocul unei sărăcii generalizate, dar amplasate într-un peisaj care îi place şi Creatorului său, a răsărit o pensiune de patru margarete, în comuna cu nume simpatic Măciuca. Când ajungem, e seară şi nişte excavatoare poluează aerul cu motorină, săpând gropile unui viitor spa. Condiţii de cazare bune, neaşteptat de bune, panoramă încântătoare, cu minusul poluării care ţine de lucrările astea ce se desfăşoară chiar şi de Unu Mai muncitoresc.
Un microbuz ne preia şi ne duce degrabă, pe serpentine, la Via Sandu, locul în care se ţin chefurile şi întâlnirile anterioare Zilei Bunicii şi unde de obicei îl poţi vedea pe Oliver cum îşi face de lucru în faţa vreunui ceaun ori a vreunui grătar cu bunătăţi. Cornel Sandu e aceeaşi gazdă bună, sunt aproape o sută de invitaţi, e frig de februarie la sfârşit de aprilie, bem vinuri de Ştirbey şi Sandu, sunt toţi de faţă, şi Raluca, şi Ghislain, şi Angela, şi bloggeri de pretutindeni, şi Călin de la Cluuuuj. Ba chiar şi Adrian Butuc, lusitanul rătăcitor cu vinuri de Porto în SUV, pe care l-am adoptat ca membru firesc al grupului nostru şi care seara ne urmăreşte microbuzul, cazându-se în chip logic în aceeaşi pensiune de lux din inconfundabila comună Măciuca.
Dimineaţa grupul e numeros, gălăgios, conversăm în patru ingineri - Adrian, Mihai, Dan şi eu însumi - cu senatorul stăpân al locului despre tot felul de chestiuni inginereşti, despre concernul Damila Măciuca şi despre mentenanţa preventivă. Apoi o luăm, tot cu microbuzul, spre Crama Ştirbey, pentru care ne aflăm de fapt aici.
Am prins o zi superbă în mijlocul unui potop de coduri meteorologice roşii şi portocalii, dovadă că Dumnezeu ţine de fiecare dată cu bunica Ştirbey. Florile erau la locul lor pe căpiţa de fân, invitaţii roiau în jurul cramei cu paharele în mână, doamna Ileana Kripp - aceeaşi prezenţă distinsă şi fermecătoare totodată, domnul baron ţinea un discurs despre vinuri. Muzica e din alt veac, Oliver roboteşte în cramă servind pe toată lumea cu nişte vinuri pe care nu le întâlneşti niciunde altundeva, am pupat foarte multă lume, am golit multe pahare, m-am încărcat de atmosferă şi am devenit euforic. Pentru mine, am reţinut două vinuri excepţionale între marile vinuri de la Ştirbey, spumantul de Fetească Regală pe care l-am cerut mereu cu paharul într-o mână, şi Novacul 2007, pentru care am rezervat paharul din cealaltă mână. La clasica degustare de pe terasă au fost servite vinuri de la mai multe crame din Drăgăşani, însă eu tot cu spumantul de Fetească am rămas, înşurubat în minte şi în simţuri. Seara, Cornel Sandu a ţinut să ne mai ospăteze o dată, după ce oricum ne ospătasem cu bunătăţile de la Crama Ştirbey. Ne-am legănat spre "casă", spre Pensiunea Elena de la Măciuca, pe aceleaşi serpentine extreme, pregătind ziua a doua de mai. Pe drumul către Drăgăşani, am realizat un interesant grupaj foto în faţa indicatorului cu comuna Măciuca, dar şi în a celui cu "4 Mădulari".
În mod tradiţional, după Ziua Bunicii Ştirbey vizităm şi Crama Avincis, o capodoperă care ni se pare la fiecare revedere din ce în ce mai captivantă, mai plină de sensuri, aidoma unui film mare pe care îl descoperim şi mai bine la a "n"-a vizionare. Acolo am avut cele mai bune gazde în persoanele domnului şi doamnei Stoica, ba ne-am şi jucat cu Bernie, labradorul cu pâlnie la gât al familiei. După umplerea cu baxuri de vin a trei dintre portbagajele maşinilor prezente, am luat-o către cramele Ştirbey şi Bauer pentru a continua aprovizionarea.
La Ştirbey, tot în mod tradiţional, se ţine în 2 mai un after party cu zacuscă, spumante şi cu toată căldura de rigoare pe care o emană gazdele noastre, Ileana şi Jakob Kripp, şi prietenii noştri Raluca şi Oliver Bauer. Aşa că am mai umplut nişte portbagaje, ba am şi dat o fugă în vinoteca lui Oliver de la Crama Bauer, în Loganul lui Mihai, pe fundal sonor cu "Lily Marlene" interpretată special pentru Oliver de o Marlene Dietrich înmagazinată pe stick-ul nostru sentimental. Am pozat crama, vinoteca lui Oliver, vinurile unice, peisajul cu nori şi Olt şi iar am umplut portbagajul, plăcerea fiind din nou de partea noastră.
Prietenul Adi Butuc plecase de dimineaţă, ratând întreaga întâmplare. Şi noi am fost nevoiţi să plecăm, după îmbrăţişările de rigoare, către Taverna Sârbului, pentru o masă pe malul Dunării, şi apoi către Timişoara şi Arad, încărcaţi cu vinuri şi amintiri. Nu suntem chiar atât de întristaţi însă de această nouă despărţire de Drăgăşani, fiindcă ştim bine că în curând vom avea bucuria să-i găzduim în dormitorul bunicii pe Angela şi Ghislain, care aduc cu sine pentru privilegiaţii membri CDViN cele mai noi vinuri de la Avincis.

Citit 2727 ori Ultima modificare Duminică, 04 Mai 2014 21:14

Vorbe despre vin

Cartile mele sunt ca apa, cele ale marilor genii sunt ca vinul. Din fericire toata lumea bea apa.


Publicitate

Pivnicer

Noi, da. Acesta este răspunsul la întrebarea din titlu. De fapt, nu am fost cu toții acolo, la Groningen Wijnfestival 2018, ci am participat mai degrabă printr-un bun reprezentant, mezinul Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați, Dan Sămînță.

Caută

Distribuie asta!

Publicitate