Marți 19 Martie 2019

Șapte ani, șapte vinuri, șapte amintiri. La mulți ani, CDViN!

Într-o seară de sfârșit de februarie, ne-am întors în timp cu ajutorul vinurilor, de-a lungul ultimi...

Lechburg: terroir-ul albelor care l-au îmblânzit pe Nikita Hrușciov

Al treilea eveniment oficial al anului desfășurat în clubul nostru de degustători de vin absolut nea...

Aniversare specială cu Ionu, Moutai, Syrah și Suiram

Cum orice întâlnire, cum orice degustare poate deveni o călătorie, de ziua lui Ionu ne-am călătorit ...

  • Șapte ani, șapte vinuri, șapte amintiri. La mulți ani, CDViN!

  • Lechburg: terroir-ul albelor care l-au îmblânzit pe Nikita Hrușciov

  • Aniversare specială cu Ionu, Moutai, Syrah și Suiram

Vineri, 19 Septembrie 2014 07:20

Inaugurare marca Antinori, la Vadul Săpat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Vizita, în patru vestici, la Viile Metamorfosis - la inaugurarea primei crame a companiei, în Vadul Săpat -, despre care a relatat Pivnicerul în reportajul său, ne-a prilejuit reîntâlnirea cu oenologul Fiorenzo Rista, cu Giancorrado Ulrich, președintele Vitis Metamorfosis – cel care ne vizitase recent clubul nostru din Arad și care ne-a acordat un interviu, dar și cu Albiera Antinori, vicepreședintele "Marchesi Antinori", sosită în România alături de Renzo Cotarella, oenolog și administrator al "Marchesi Antinori".

 

În paralel cu partea mondenă a evenimentului, gazdele au organizat o conferință de presă în care au făcut publice principalele date legate de noua cramă, ce se întinde pe 13.000 de metri pătrați, în achiziționarea căreia s-au investit 350.000 de euro, renovarea și tehnologizarea costând încă 2.5 de milioane de euro – o parte din aceste sume fiind fonduri europene.

Conform lui Giancorrado Ulrich, președintele Vitis Metamorfosis, crama – ce are o capacitate de prelucrare de o mie de tone și care poate produce  circa 1,5 milioane de sticle pe an -  va fi deschisă pentru vizite și degustări. Acționarii își propun să producă vinuri noi, să dezvolte distribuția și exportul. De altfel, a și fost anunțată lansarea unei noi game de vinuri premium, Colțul Pietrei, din recolta anului 2013. În acest moment, Viile Metamorfosis exportă vin în Italia, Marea Britanie și Germania.

Crama, a cărei construcție a durat șase ani, are o capacitate de 11.500 de hectolitri și a fost construită în vecinătatea a două dintre cele trei podgorii proprii ale producătorului, fiind plantată viță de vie pe o suprafață de o sută de hectare. Conform lui Fiorenzo Rista, oenologul italian stabilit în România, crama va produce în acest an circa 400.000 de sticle. Din cele o sută de hectare plantate, 70 sunt, în această toamnă, în producție, ceea ce reprezintă cu 32 de hectare mai mult ca anul trecut. Oenologul a estimat că, odată cu intrarea în producție a întregii suprafețe, de pe fiecare hectar se vor recolta circa zece tone de struguri.

Gazdele întâlnirii au vorbit și despre modificarea strategiei de vânzări a companiei, Viile Metamorfosis începând să vândă vinurile direct spre HoReCa și în retail, neexcluzând însă și colaborarea cu distribuitorii locali din România.

În ceea ce ne privește, după vizita de anul trecut la noua cramă de 100 de milioane de euro construită de familia Antinori la Bargino, lângă Florența, suntem convinși că actualul proiect al Casei Antinori în România este unul cu bătaie lungă. O confirmă și Albiera Antinori, într-un interviu realizat în Italia: Când schimbăm o etichetă sau construim o nouă cramă, proiecția se face pentru 20-25 de ani.






Citit 1911 ori Ultima modificare Duminică, 21 Septembrie 2014 22:15

Vorbe despre vin

Și vinu-i bun, și hora-mi place, Iar tu Doamne fă-mi ce vrei Numa' pustnic nu mă face! Fă-ma floare alba-n...


Publicitate

Pivnicer

Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.

Caută

Distribuie asta!

Publicitate