Luni 26 Iunie 2017

Wine Festival cu Individo, Lucky și Răzvan

Château Vartely a susținut o nouă reprezentație oenologică în club. Protagonistul, un adevărat s...

O seară de-a dreptul spumantă cu Casa de Vinuri Cotnari

Casa de Vinuri Cotnari ne-a oferit în premieră o degustare care a cuprins și noile sale vinu...

Vinuri din vii centenare, degustarea anului în clubul bunicii

Herbert ne-a fermecat iarăși în dormitorul bunicii, prin prestația sa, dar mai ales prin ceea ce...

  • Wine Festival cu Individo, Lucky și Răzvan

  • O seară de-a dreptul spumantă cu Casa de Vinuri Cotnari

  • Vinuri din vii centenare, degustarea anului în clubul bunicii

Miercuri, 25 Mai 2016 11:00

Drăgășani, Prince Știrbey. Kilometrul zero al atâtor plăceri bine știute Recomandat

Scris de
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Înainte să plecăm în ultima noastră călătorie oenofilă am avut grijă să săvârșim o sedință foto cu Lucky Motanul în curtea casei arădene. Peste tricourile purtând însemnele celui mai cunoscut pisoi din lumea vinului românesc ne-am pus chintușurile sudtiroleze pe care le-am cumpărat cândva dintr-un butic de la Merano, în mica Austrie a Italiei. Și-am luat-o apoi către Drăgășani și București, două dintre destinațiile noastre preferate din ultima vreme. La Știrbey ne aștepta o sărbătoare a cramei ușor decalată din pricini de calendar, în capitală aveam să degustăm plăcerile celui mai nou festival de vin. Pe drum, am fotografiat tot felul de păsări, chiar și pe cele de fier, și ne-am bucurat de briza tulbure a Dunării. La urmă am poposit la kilometrul zero al vinului vâlcean și ne-am cazat într-un neverosimil spa oltenesc.

În anii ăștia, cât nu avem încă o autostradă care să lege capitala noastră balcanică de provincia europeană în care trăim, am preferat să călătorim în jos, pe la Dunăre, și spre Drăgășani, și spre București, fiindcă nu ne place periculoasa și lenta vale a Oltului. Și-apoi e o plăcere să șofezi prin Banat, respirând aerul de acasă, contemplând peisajul molcom cu căpițe de fân și munți cuminți, cu oameni blânzi care nu mai au și nici nu mai încearcă să demonstreze nimic turistului venit din alte puncte cardinale. Când trecem în Oltenia, plăcerea de a regăsi Dunărea e de partea noastră. Și-apoi mai e un pic, niște ore, până să ajungem în podgoria preferată, de care ne desparte Craiova, cu centura sa de vastitate și cu locurile de picnic plasate în preajma unei monstruoase termocentrale. La ieșirea din Găneasa fotografiem iar și iar casa demonică, pentru ca apoi să ajungem greu la Drăgășani, cu ochii la sumbrele turnuri industriale ale Slatinei. Mă gândesc că dacă șezi prea mult ori dintotdeauna prin părțile astea, și peisajul îți transformă pentru totdeauna ființa, îndemnându-te ori să rămâi și să fii al locului, ori să fugi și să cauți un liman. Așa că e mai bine să fii turist și să șezi la spa-ul din comuna Măciuca, de fapt la Forest Retreat&Spa, o construcție minunată care a răsărit în mod contrastant în mijlocul tradiționalei și pitoreștii zădărnicii locale. Dar mai întâi avem de luat o cină la Motelul KMZ din Drăgășani alături de gazde și de mulți invitați. Ziua Bunicii Maria Știrbey a fost decalată cu câteva săptămâni din pricină de Paști căzut în ziua de 1 mai, dar noi ne bucurăm să revedem familia Kripp și pe prietenii care ne-au rămas aici, la o cină îmbelșugată, asortată cu vinuri de Avincis, de Girueta, de Știrbey, de Bauer.

Când ajungem seara la Măciuca, spa-ul strălucește electric în noaptea fără stele, ca un desen reușit al unei sărbători dorite. Și pe ziuă, în soarele de dimineață, locul arată magic. Doar că trebuie să amânăm bălăceala spre seară, fiindcă avem un party de onorat la Știrbey. Ne ia microbuzul, ne numără și ne duce negreșit în mica noastră Toscană mult umblată, pe drumul hurducăit către Drăgășani. Viile sunt îngrijite, Oltul lățit de baraje strălucește în soarele amiezii, crama Bauer e la locul ei în cel mai vizibil punct al dealului. Zărim apoi noua vinărie Girueta și bijuteria de la mijocul dealului numită crama Știrbey. Suntem pentru a șasea oară aici cu prilejul sărbătorii cramei din urmă și Dumnezeu știe pentru a câta oară cu prilejuri pe care ni le-am provocat singuri din plăceri voiajoare și oenofile.

Gazdele noastre sunt la fel de calde și atente ca de obicei, vinurile fără cusur poartă amprenta casei și oenologului, cineva care ne iubește a hotărât să avem parte de o zi cu soare și să constatăm că meteorologii sunt cu toții niște incompetenți. În cramă e coadă la vin, 19 etichete diferite astâmpără setea a sute de invitați. Nu am mai întâlnit gușterii casei, ascunși probabil prin iarbă lângă cortul instalat în fața cramei. Avem parte de muzică clasică, de licori și bucate excelente, de bucuriile știute. La ora patru, Oliver Bauer susține, repetat, o orizontală cu unele dintre vinurile anului 2010: Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească, Rosé (Cabernet Sauvignon), Novac, Negru de Drăgășani, Cabernet Sauvignon. Un adevărat spectacol în fiecare pahar. A trebuit să-mi aleg favoritul și acesta e Novacul, am găsit de cuviință că trebuie să mi-l comand cu baxul. Alături de Sauvignon Blanc Vitis Vetus 2011 degustat în cramă cu ceva vreme în urmă.

La sfârșit, după cuvintele de rămas bun, suim dealul pe lângă căpița de fân împodobită cu flori, de-a lungul uneia dintre cele mai bine lucrate vii din țară. Înainte să urcăm în microbuz, câțiva prieteni se reped să-l revadă pe măgarul Anton. Ne așteaptă spa-ul și alte plăceri inerente, câteva zeci de kilometri mai încolo, în pitoreasca așezare Măciuca, de lângă Mădulari și Lungești și Valea Fetei. A doua zi, la răsăritul soarelui, primim sandviciuri apetisante, pozăm ciorcușe și statui în timp ce sorbim cafeaua excelentă a casei. Am mai fi stat, dar avem de savurat un festival de vin la București, unde ne așteaptă și mai mulți prieteni, dar și o ființă dragă cu care am împărțit în ultima vreme bucuriile și tristețile oeno-călătorului de cursă lungă, ale vin-trotterului neobosit.

 

Mai multe imagini: Pe drum, Spa-ul de la Măciuca, Știrbey forever

 

Citit 1238 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Mai 2016 12:58

Vorbe despre vin

        Maggie: But it could be vinegar! I mean, old wine often turns to vinegar.Oliver: Well then, we either have a wonderful glass of wine, or a really expensive salad.

Pivnicer

Distribuie asta!

0.png0.png0.png3.png6.png7.png7.png3.png4.png