Miercuri 24 Aprilie 2019

Crama Histria, terroir de Dobrogea în dormitorul bunicii

După doi ani, Paul Fulea, proprietarul Cramei Histria, se întoarce în odăile bunicii pentru a prezen...

Europa versus dormitorul bunicii. Șapte vinuri pentru elite ale Cramei Elite

În două dintre cele cinci zile de desfășurare, Conferințele Dilema Veche s-au încheiat în odăile bun...

Comorile Pivnițelor Birăuaș: Pinot Noir 2006, Burgund Mare 2011 și Cabernet Sauvignon 2003 și 2009

Câte Pinot Noir-uri 2006 încă în viață, cu preț accesibil și ușor de găsit cunoașteți? De câte Caber...

  • Crama Histria, terroir de Dobrogea în dormitorul bunicii

  • Europa versus dormitorul bunicii. Șapte vinuri pentru elite ale Cramei Elite

  • Comorile Pivnițelor Birăuaș: Pinot Noir 2006, Burgund Mare 2011 și Cabernet Sauvignon 2003 și 2009

Miercuri, 15 Noiembrie 2017 17:40

O noapte și-o zi, singuri la Capul Nord

Scris de
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Ziua 7, luni, 13 noiembrie. Botezat așa de navigatorul englez Richard Chancellor la 1553, Nordkapp l-a avut ca prim turist, un veac mai târziu, pe preotul italian Francesco Negri care a descris locul ca fiind capătul lumii. O vizită din 1873 a regelui Oscar al II-lea al Suediei și Norvegiei a transformat Capul Nord într-o atracție turistică mondială.

 

Acesta se află pe insula Magerøya legată de continent și de Norvegia printr-un tunel lung de 6,875 km, construit între anii 1993 şi 1999 la 212 metri sub nivelul mării. Până atunci accesul auto pe insulă se făcea cu feribotul între Kåfjord și Honningsvåg. Până în 2012, cei care străbăteau Nordkapptunnelen erau obligați să plătească145 de coroane norvegiene pentru vehicul, 47 de coroane/persoană și 24 de coroane/copil, în orice direcție. Costul total al construirii tunelului a fost de un miliard de coroane. Parlamentul norvegian a decis ca 210 milioane de coroane să fie procurate prin taxele de tranzit, echivalente cu taxele de transport cu feribotul.

 

E bine că pe noi nu ne costă nimic trecerea tunelului. La Capul Nord ajungem mult după miezul nopții și după sute de kilometri parcurși pe un drum cu polei, sinuos, care nu e pentru cei slabi de înger. După ce ne-a păzit de eventuale coliziuni cu renii pădurilor nesfârșite, lampa cu leduri montată de Cipri pentru a suplimenta lumina farurilor e extrem de folositoare și pe aceste serpentine alunecoase.

 

Parcarea e absolut pustie la ceasul târziu la care Cipri și Gabi ne-au adus cu bine până aici, la capătul nordic al drumului european E69 și al Europei. Ne-am dat întâlnire cu Aurora și ea, capricioasă și boreală, întârzie să se arate. Poate că i s-a arătat doar Nikon-ului lui Cipri, care este un fotograf la fel de bun pe cât este și șofer, și mecanic, și meșter priceput la toate. E o lumină stranie în nopțile astea polare, parcă și stelele strălucesc altfel, iar Luna e o seceră mică ori mai degrabă un corn de viking.

 

Complexul turistic, dotat cu observator, e nou și impresionant. Se află pe o stâncă la 300 de metri înălțime, pe un platou imens, foarte potrivit pentru observarea luminilor nordului. La ceasul trei în noapte ținem o scurtă ședință foto și o alta dimineața, pe acest tărâm pustiu care ar părea din altă lume dacă nu ar fi populat cu siluetele geometrice ale observatoarelor.

 

Până să se deschidă complexul, facem de toate: selfie-uri, shooting pe platoul cu glob pământesc, foto-compoziții la monumentul Children of the Earth, realizat începând cu 1989 de șapte copii din diferite părți ale lumii. Cipri plimbă rulota peste tot, o strecoară în imagini cu abilitatea unui fotograf de fotomodele. Apoi face un artistic salt acrobatic alături de Gabi, mai ceva decât cel de la malul Mării Baltice. Singuri-singurei în marginea asta de lume, imortalizăm totul: fiordurile, lumina îndepărtată a unui soare care nu izbutește să răsară, crevasele țărmului, norii unei furtuni de zăpadă, vaporul care taie apa lină a unui golf. Un corb înțelept, care ne urmărește curios de ceva vreme, se așază și el cuminte în cadru, de dragul amintirii. Un suvenir în fișier jpeg, care apoi își ia zborul către vreun fiord preferat.

 

Centrul turistic, dotat cu restaurant, cinema cafenea, magazin de suvenire și oficiu poștal, e plin de troli spectaculoși cu care, inevitabil, trebuie să te fotografiezi. Ne aflăm la 71°10′21″ latitudine nordică și 2093 km distanță de Polul Nord și acum, că au început să sosească turiștii cu autocarele, nu mai are nici un farmec să zăbovim aici. E ora unu și un pic, a început să se întunece, gonim pe serpentine, oprim pentru a uda în fiord momeala artificială a undițelor, miroase a pește în satul Skarsvåg, trecem tunelul spre continent și o luăm către sud.

Începe să ningă, în noaptea de la ora 3 p.m., biroul nostru de presă polar alunecă pe derdelușul rutier al Norvegiei. La Alta, supranumit Orașul luminilor nordului, luăm o cină la cel mai apreciat restaurant local, Du Verden Matbar. Din meniul casei, care cuprinde atât balenă, cât și ren, plus o bogată ofertă de tapas. am ales o excelentă mâncare de pește: halibut cu legume și sos cu caviar.

 

La capătul străzii se zărește o construcție spectaculoasă, de forma unei spirale care suie spre cer. Nordlyskatedralen a fost concepută ca un omagiu adus aurorei boreale, dar și ca o atracție turistică pentru cei care vor să contemple faimoasele lumini ale nopților polare. Ea se află în topul destinațiilor pentru cele mai bune locuri de observat aurora pe teritoriul Norvegiei.

 

De aici până la satul suedez Överkalix, locul unde vom înnopta, mai avem cale lungă. Trebuie să trecem din Norvegia în Finlanda și apoi în Suedia, prin păduri fără sfârșit, pe lângă lacuri fără sfârșit, încurcându-ne prin benzinării în căutare de euro, de coroane norvegiene și suedeze, care toate se apropie de sfârșit. Nu-i nimic însă, suntem obișnuiți de acum cu acești codri verzi de brad fără de câmpuri de mătasă și cu contoarele necruțătoarele ale pompelor de motorină.



Citit 955 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Noiembrie 2017 18:33

Vorbe despre vin

I can certainly see that you know your wine. Most of the guests who stay here wouldn’t know the difference between Bordeaux and Claret.


Publicitate

Pivnicer

Probabil că, în lipsa autostrăzilor, cea mai bună cale de a ajunge din Arad sau Timișoara la Iași rămâne avionul. Am zburat cu escală, împreună cu Dan, străbătând și cercetând din cer trei foste capitale, de dragul vinului de Cotnari, al unor anume hrube și mai ales al unor oameni cu care am legat prietenii în anii din urmă.

Caută

Distribuie asta!

Publicitate