Vineri 6 Decembrie 2019

O verticală cu Elias Macovela: Moscatel de Setúbal, de la José Maria da Fonseca

În cei aproape opt ani de existență a clubului nostru de degustători neautorizați, nu ni s-a ivit oc...

Valeriu Stoica, Avincis și atâtea legături cu vinul poeziei

Degustare Avincis în prezentarea domnului Valeriu Stoica. Eveniment sold out. Locurile ocupate în 14...

Cinci Savori și tot atâtea Ispite de la Crama Oprișor

Toată lumea oenofilă bine informată știe că o degustare cu vinurile Cramei Oprișor în dormitorul bun...

  • O verticală cu Elias Macovela: Moscatel de Setúbal, de la José Maria da Fonseca

  • Valeriu Stoica, Avincis și atâtea legături cu vinul poeziei

  • Cinci Savori și tot atâtea Ispite de la Crama Oprișor

Miercuri, 20 Noiembrie 2019 20:20

Valeriu Stoica, Avincis și atâtea legături cu vinul poeziei

Scris de
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Degustare Avincis în prezentarea domnului Valeriu Stoica. Eveniment sold out. Locurile ocupate în 14 minute. Am adus și scaune din garaj pentru confortul oenofililor prezenți în odăile bunicii. O seară memorabilă, în care a fost lansat primul spumant al casei drăgășenene. Ne-am mai delectat cu cu două cuvée-uri, cu un rosé, cu Pinot Noir și Negru de Drăgășani. Pe muzica versurilor de Baudelaire, Ion Pillat, Radu Gyr, Nicolae Labiș, Omar Khayyam, Ștefan Augustin Doinaș, recitate de unul dintre cei mai prestigioși podgoreni ai României.

Chiar dacă articolul începe așa, nu pot să trec telegrafic peste evenimentul de sâmbătă, susținut de domnul profesor Valeriu Stoica în dormitorul bunicii. O dată, fiindcă povestea vinului, ca băutură a nemuriirii, a cunoașterii și inițierii, a tainelor spirituale, a înțelepciunii, a iubirii divine, este atât de veche, de sacră, de metafizică,  încât duce direct la Marele Paharnic, la Primul Paharnic al lumii, care este totodată și Creatorul său. Povestea vinului era mitică și mistică și pentru Ibn al-Faridh, poet și mistic arab care a trăit în urmă cu opt veacuri, a cărui cugetare despre vin din poemul „Al-Khamriya” („Elogiul vinului”) nu  mă mai satur să o citez: „Am băut, în amintirea preaiubitului, un vin care ne-a îmbătat înaintea creării viei”. După cum nu mă pot opri să-l citez iar și iar pe Jalal al-Din Rumi, mistic persan din veacul al XIII-lea: Înainte ca în această lume să fie o grădină, o vie, struguri – sufletul nostru se îmbătase cu vin nemuritor”.

Așadar, deși Crama Avincis, pe care podgoreanul Valeriu Stoica o reprezintă și pe care a ctitorit-o alături de soția sa Irinel, este una nouă, asemenea viței-de-vie de pe plantațiile din jurul Vilei Dobrușa și asemenea vinurilor elaborate de Ghislain Moritz, povestea sa duce în vremuri imemoriale, și mai departe de cele în care au fost construite piramidele incașe, a căror formă crama o împrumută azi grație viziunii arhitectului Alexandru Beldiman (ideea de sacrificiu o regăsim adesea în bogata simbolistică a vinului). Poate că poeziile pe care Valeriu Stoica le recită de fiecare dată când se află în clubul nostru - această „confrerie a vinului”, după cum l-a descris la prima noastră întâlnire - ilustrează cel mai bine valoarea bunului cultural care este vinul, în genere, și vinul Avincis, în speță.

La mijlocul săptămânii trecute mă sună domnul Stoica și, preț de o clipă, nu îi recunosc vocea. Totuși vocea e inconfundabilă și legăturile sunt inevitabile, așa că le fac și îmi dau seama cu cine vorbesc. Discutăm chestiuni legate de organizarea evenimentului de sâmbătă, când, aflat pentru a patra oară în dormitorul bunicii,  avea să ne prezinte primul spumant marca Avincis și alte câteva vinuri splendide ale casei. Și legăturile sunt inevitabile cu atât mai mult atunci când ne recită, așa cum a făcut-o în sâmbăta cu pricina, „Sufletul vinului” de Baudelaire (Plonja-voi dar în tine în chip de ambrozie,/Sămânță aruncată de-un div Semănător,/Ca din iubirea noastră să nasc-o poezie/Ce suie către Domnul, ca tija unei flori”) ori „Brumărel” (Sub un butuc de viță rămîn culcat pe spate/ Privesc în gol la cerul cu ape neschimbate”) și „Brumar” („Dar soarele şăgalnic acoperă cu-aramă/Şindrilă putrezită şi muşchiul de pe cramă/Şi raza lui de aur prin corzile de vii/La strugurii luminii te-ndeamnă să mai vii...”) de Ion Pillat. Când ne amintește „Hangiul” lui Radu Gyr („Hangiul însă-mi pune-n față/un vin însângerat de vremi. /- Bea! Este dulce ca o viață/pe care-o ierți când o blestemi”) și „Dans” de Nicolae Labiș („Toamna-mi îneacă sufletul în fum.../Toamna-mi poartă-n suflet roiuri de frunzare./Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,/Tragică beţie, moale legănare...”). Când spune versuri din „Ulciorul” lui Omar Khayyam („Rămâi să mai ciocnim o cupă/La hanul vechi de pe coclauri/Căci pentr-un vin si pentru tine/Mai am în sân trei pungi cu aur”)  și când recită poezia „Vița de vie la paralela 80” a marelui poet arădean Ștefan Augustin Doinaș („La cea din urmă poartă pustie, fără plante,/ vom arunca vestmântul și vom planta, subțiri,/într-un ținut sălbatic și ars de diamante/obișnuit de veacuri numai cu rugi și știri, / un arc de struguri negri, ambițioși și goi/ pe care anotimpul îi va ’nălța în vânt/ca să topească toată zăpada de sub noi/până ce rădăcina ajunge în pământ”).

La auzul, mirosul, gustul și văzul acestor versuri, și mintea, și sufletul degustătorului neautorizat descoperă inevitabile legături... Regretata prietenă de poezie Alexandra Indrieș ne povestea, la începutul anilor ’90, de Nicolae Labiș, camarad de facultate cândva, în „obsedantul deceniu”. În toamna anului 1956, în București, s-au adunat împreună cu mai mulți colegi la ceea ce ar fi putut deveni un miting pro-Rege. Atunci, în preajma revoluției maghiare, toți studenții participanți au fost arestați, mai puțin poetul din Mălini. Câteva săptămâni mai târziu, Nicolae Labiș murea în urma unui dubios accident de tramvai, îmbrâncit în moarte de „pasărea cu clonț de rubin”... După unii martori, ucigașul poetului avea și un nume prozaic: Isac-Grișa Schwartzman, individ călător în tramvaiul morții căruia i-au fost aprobate actele de emigrare în Israel la scurt timp după înmormântarea lui Labiș...

Cât despre Radu Gyr, doamna casei în care ființează Clubul Degustătorilor de Vin  Neautorizați își aminteșțe – iar amintirea este o atât de puternică legătură!- cum bunicul său, mare iubitor de Cabernet Sauvignon, intelectual interbelic cu diploma și doctoratul obținute la Heidelberg în anii ’30 sub îndrumarea lui Rector Magnificus Willy Andreas, a dispărut scurt timp de la domiciliul său gorjean atent supravegheat timp de decenii de Securitate. Se întâmpla în 1975 iar Gică, cum îi spuneau cei dragi lui Gheorghe Ciorogaru – bunicul Adinei, care, deloc întâmplător, este traducătorul cărților Istoria artei antice de Johann Joachim Winckelmann, Călătorie în Italia de Johann Wolfgang von Goethe și Aurora sau răsăritul care se întrezărește de Jakob Boehme, a evadat din peisajul urmărit de acasă pentru a participa la înmormântarea unui bun prieten, a unui camarad de epocă și intelect pe nume literar Radu Gyr. Și Buni, adică bunica – e vorba de o doamnă care terminase în aceeași ani ’30 facultatea de chimie la București și care își așteptase o veșnicie soțul, pe Gică, să se întoarcă din „internarea” (termenul se regăsește în dosarele CNSAS și este o licență a sardonică a torționarilor comuniști , desemnând prin excelență detenția politică fără sfârșit) prelungită nu mai puțin de 14 ani (un an de Caracal - 1945, 13 ani de Ocnele Mari, Aiud, Bărăgan, Periprava) – îi spusese Adinei că Gică era plecat la înmormântarea lui Radu Demetrescu, numele real al marelui poet Radu Gyr.

Legat de Ștefan Augustin Doinaș, atâtea și atâtea s-ar putea povesti, chiar dacă unii s-ar putea să nu fie de acord cu afirmația că scriitorul din Cherechiu (Sântana) ar fi cel mai mare poet român postbelic, și asta numai din pricină că destui vestici patrioți locali țin totuși mai mult la acele inestimabile Noduri și semne din poezia lui Nichita Stănescu, altminteri un liric inofensiv, chiar comod pentru regimul comunist. Totuși, dincolo de nevinovata exegeză, n-aș putea că uita că Mama, singura mamă care ne-a mai rămas, mama Adinei, fiica lui Gică – intelectual interbelic bun prieten cu Mircea Eliade, Radu Gyr și Petre Țuțea, a fost prezentă în 1957 la procesul unchiului său, trimis în judecată pentru omisiune de denunț (calitatea , caracterul de ne-turnător erau aspru pedepsite în comunism), derulat simultan cu procesul poetului Ștefan Augustin Doinaș și soldat în ambele cazuri cu condamnări. Așteptarea înfrigurată a acestui previzibil deznodământ s-a petrecut pe un culoar al Tribunalului București, acolo unde se afla în același timp iubita și totodată viitoarea soție a lui Ștefan Augustin Doinaș, marea balerină Silvia Irinel Liciu, inspiratoarea unuia dintre prenumele soției celui care ne-a recitat în club poezia „Vița de vie la paralela 80”.

Cât despre noi, noi epigonii, ori mai degrabă decrețeii evocatori ai atâtor epoci culturale amintite aici, nu știu dacă anume în căutarea poeziei vom fi plecat în urmă cu doi ani, în calitate de fondatori ai clubului de vin arădean, la Capul Nord/Nordkapp, cel mai nordic punct al continentului european, vizitând viile și descoperind vinurile fizice și totuși atât de metafizice ale Nordului. Între ele, Château Olkiluoto, vin obținut din soiul de struguri Zilga de pe o parcelă de 850 mp, cea mai nordică plantație de vie noncomercială a lumii, situată pe paralela ... 61, în incinta centralei nucleare finlandeze Olkiluoto, încă neinaugurată. Poate că versurile lui Doinaș „Acolo vom ajunge într’un târziu, la vamă, / la locul plin de taină de unde matinal,/ un ren înalt cu coarne și țurțuri de ramă/ cuprinde ’ntreg orașul în ochiu-i de cristal” ne-or fi călăuzit să ducem, dincolo de Cercul Polar de Nord, zece vinuri românești, între care și unul marca Avincis,  în împărăția lui Moș Crăciun, pe numele său Joulupukki, încarnare a unei poezii mai din sud, din Mitteleuropa, din anii ’40....

Și, ca să revenim la vinurile noastre, la degustarea de sâmbătă, cei 38 de participanți la eveniment, fără a-i enumera pe organizatori și promotori, au putut să deguste mai multe mostre calitative ale oenologiei românești postcomuniste. De vină pentru asta sunt soții Irinel și Valeriu Stoica, moștenitori de caracter care au revitalizat un domeniu privat condamnat de comuniști vreme de jumătate de secol la condiția de IAS. Și dacă anul „revoluționar” 1989 este borna de modă nouă a istoriei noastre, treizeci de ani mai târziu putem savura într-un club european, de Arad, în prezentarea domnului Valeriu Stoica, următoarele vinuri: Spumant 2015 (Crâmpoșie Selecționată, Pinot Noir), Cuvée Petit 2017, Rosé 2018 (Cabernet Sauvignon, Merlot), Negru de Drăgășani 2016, Pinot Noir 2015, Cuvée Andrei 2015 (Cabernet Sauvignon).

Pentru mine, cronicar pătimaș de vin și de litere, vinurile au fost pe măsura versurilor recitate de promotorul lor. Și mi-au lipsit de la eveniment, în ordine, doamna Cristiana Irinel Stoica, madame Angela Prado Moritz et monsieur Ghislain Moritz.

 

Notă. Pentru călătorul virtual neavizat, un singur clic pe cuvintele link-uite, colorate, din textul de mai sus duce direct în articolele, cronicile de vin și reportajele vizate, întărind afirmațiile și completând evocările din acest material. Dacă urmărim atent semnele adeveritoare, „toate sunt în toate”, așa cum ne învăța un mare cărturar român, cu mulți ani înaintea apariției internetului...

 

Citit 489 ori Ultima modificare Duminică, 01 Decembrie 2019 15:47

Vorbe despre vin

Publicitate

Pivnicer

După ce, într-o vineri, prietenul nostru Elias Macovela ne-a oferit, în odăile bunicii, una dintre cele mai frumoase întâmplări oenologice ale anului, o verticală de Moscatel de Setúbal, am zis să-i ținem companie a doua zi prin vizitarea a două crame emblematice din Podgoria Miniș-Măderat.

Caută

Distribuie asta!

Publicitate