Joi 3 Decembrie 2020

O reîntâlnire cu vinurile lui Herr Heiner Oberrauch

Villa Vinèa, cramă ardelenească de primă ligă, l-a trimis în dormitorul bunicii pe prietenul Claudiu...

Gitana Winery aduce bucurii senzoriale aparte în dormitorul bunicii

Brandul basarabean Gitana ne dezvăluie în fiecare pahar bucurii senzoriale aparte. O fi de vină terr...

Seară valahă, puglieză și supertoscană în fieful CDViN

După o lungă și pandemică absență, Viile Metamorfosis se întorc în dormitorul bunicii în cadrul unui...

  • O reîntâlnire cu vinurile lui Herr Heiner Oberrauch

  • Gitana Winery aduce bucurii senzoriale aparte în dormitorul bunicii

  • Seară valahă, puglieză și supertoscană în fieful CDViN

Sâmbătă, 15 Februarie 2020 14:08

Un mic festival internațional cu participarea a șapte magnifici ai vinului

Scris de
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Punctul culminant al unui weekend de foc petrecut la început de februarie în dormitorul bunicii a fost o delectare cu 15 vinuri provenite din nouă crame, șase țări și trei continente, în prezentarea celor șapte magnifici ai vinului prezenți în club.

După degustarea de vineri cu licori ale Domeniului Coroanei Segarcea și ale Vinarte, susținută de Radu Rizea, și după vizita de sâmbătă după-amiază la Crama Dorvena de la Pâncota, am zis să ne adunăm seara în club pentru încă o nebunie oenofilă. Că doar pentru asta au călătorit la Arad prietena Enikő de la Cluuuj, Paul Blom de la Amsterdam, Big Radu și George Mitea de la București și Galați, Elias Macovela de la Lisabona, Manu Reolon de la Măderat și chiar din Italia, Walter Szikler de la Mâsca. O dată cu acești Magnificent Seven, am adunat în club vreo patruzeci de suflete iubitoare de vin, înghesuindu-le în odăile lui Nagymama. Ba am avut și un oaspete venit de la Bruxelles, europarlamentar de... Arad și mare prieten al CDViN.

În aproximativ patru ore și jumătate au fost prezentate cincisprezece vinuri, fiecare magnific susținând un adevărat masterclass, de parcă tot evenimentul ar fi fost un minifestival cu participare internațională. Astfel, am consemnat următoarele prezentări: Elias Macovela - Anselmo Mendes Muros Antigos Loureiro 2018 - Vinho Verde, Portugalia, Anselmo Mendes Expressões 2017 - Vinho Verde, Portugalia; Negele Enikő – Suertes del Marqués Vidonia 2018 (Listán Blanco, Gual, Marmajuelo, Vijariego Blanco, Baboso Blanco) – Tenerife, Spania; George Mitea – Bodegas Alvear 3 Miradas Vino de Pueblo 2018 (Pedro Ximénez) - Montilla Morilles, Spania; Paul Blom – Bodegas la Purisima Rosado 2019 – Yecla, Spania; Emanuele Reolon – Radikon Ribolla 2011 (Ribolla Gialla) –Venezia Giulia, Italia; Walter Szikler – Cadarcă 2017, Fetească Neagră 2017 – Miniș-Măderat, România; Elias Macovela – Desafinado Grande Reserva 2012 (Touriga Franca, Tinta Barroca, Tinta Francisca) – Douro, Portugalia, Anselmo Mendes Quinta de Silvares Private Tinto 2015 (Touriga Nacional) – Dão, Portugalia; Radu Rizea – Francis Coppola Diamond Collection Black Label Claret 2016 (Cabernet Sauvignon) – California, SUA; Paul Blom – Bodegas la Purisima Trapio Monastrell 2017 - Yecla, Spania, Bodega Mauricio Lorca Gran Lorca Poetico Petit Verdot 2013 – Mendoza, Argentina, Bodegas la Purisima  Enesencia Monastrell Dulce 2018 - Yecla, Spania; Walter Szikler – Cabernet Sauvignon 2013 (dublu magnum), Miniș-Măderat, România.

Primele două licori, prezentate entuziast de Elias, ne-au oferit plăcerile unice a ceea ce înseamnă Vinho Verde, în două înfățișări expresive. Dacă primul vin a fost unul introductiv,  de calibrare, următorul m-a convins prin toate ale sale, eleganță și complexitate, postgust prelung, noblețe sublimată. În prezentarea sa, Enikő s-a arătat la fel de plăcută ca și vinul ales, elaborat în Tenerife din struguri obținuți din vii de pe sol vulcanic. Ne amintește și nu tocmai de vinurile ungurești de Somló, doar că este mai blând, mai suav, mai feminin, potrivit cu personalitatea celei care l-a adus în dormitorul bunicii. O alegere interesantă și o prezentare aplaudată a făcut George, oferindu-ne o comparație cu Odiseea și un Pedro Ximenez aparte, de la o cramă spaniolă tricentenară. Paul Blom, decanul de vârstă al magnificilor, un distins domn și dascăl de vin olandez, a fost personalitatea cea mai apreciată a serii. Ne-a adus trei variante de Monastrell, vinificat în rosé, în sec și în dulce la o cramă cu DOP Yecla, din Spania. Și ne-a mai adus distincția unui winelover fără vârstă și fără de granițe, gata oricând de aventuri, de odisei oenofile. Manu și Orange-ul ales, obținut la o cramă de care este legat afectiv, situată la granița din Italia și Slovenia, au reprezentat un contrapunct în ecuația evenimentului, oferindu-ne un gust cu totul special și o abordare de modă nouă și totuși atât de străveche în vinificație. Ne-am reîntâlnit apoi cu Walter Szikler, meseriaș local și vechi magnific în club, care ne-a dăruit o Cadarcă și o Fetească Neagră de Mâsca, Podgoria Miniș-Măderat, dar și modestia unui vinificator ale cărui cuvinte se bazează mereu pe fapte.

Elias, care este un whitelover autentic, un îndrăgostit de finețea feminină a vinurilor albe, ne-a mai prezentat un excepțional vin roșu din Dão, din soiul Touriga Nacional, selecționat tocmai după criteriile cu care își alege licorile albe favorite: grație, catifelare, subtilitate. Când i-a venit rândul, Big Radu a susținut cea mai laconică prezentare, în stilul său inconfundabil, pentru un vin care totuși a avut extrem de multe de oferit și care, în mod subiectiv, m-a cucerit cu totul: Claret-ul lui Francis Coppola. Degustându-l, nu poți să nu constați că proprietarul podgoriei omonime este un mare regizor, scenarist și producător de... vin. Cu ani în urmă, am avut șansa să particip la o prezentare de vinuri ale vedetelor, în saloanele Corinthia Grand Hotel din Budapesta, acolo unde se desfășura summit-ul ViNCE. Andrés Iniesta, Sofia Coppola, Fernando Alonso, Sting, Jolie Pitt au fost prezenți acolo cu niște licori fabuloase, demne de numele care apar pe etichetă. Se întâmplă asta, să regăsești calitate de star în vinurile apărute sub nume de star, tocmai fiindcă perfecționismul vedetelor din meseria care le-a consacrat se reflectă în tot ce fac, inclusiv în calitatea lor de podgoreni. De aceea, toți cei prezenți la meeting-ul nostru internațional, petrecut în dormitorul lui Nagymama, mă vor ierta dacă eu, în mod egoist și subiectiv, am ales drept vin roșu al serii produsul californian al regizorului Francis Ford Coppola. Degustarea și masterclass-ul s-au încheiat cu servirea unui excepțional Cabernet Sauvignon în sticlă dublu magnum, din recolta 2013, ultimul an măreț din oenologia românească, semnat și prezentat de Walter Szikler. Să mai spunem că marele absent Herbert Szasz, prietenul nostru clujean, ne-a trimis totuși două vinuri speciale, unul portughez din Douro, și unul argentinian, din Mendoza, care au fost prezentate competent de Elias Macovela și Paul Blom.

Ca o eliberare, după acest tur de forță oenologic, povestea s-a încheiat târziu după miezul nopții, cu niște șampanii clarificatoare de la Crama Carastelec, cu o excelentă Mustoasă de Măderat elaborată de Manu Reolon și cu un dans în trei, pe ritmuri de rock and roll, executat de cei mai entuziaști participanți la meeting. Peste câteva ore însă aveam să ne revedem, în zece, la un excelent local din Galșa și la Crama MaxiMarc pentru o nouă degustare de vinuri și pentru a încheia apoteotic acest weekend magnific care ar trebui povestit nu numai în limba română, ci și în engleză, italiană, neerlandeză, spaniolă, maghiară, portugheză...

 

Mai multe imagini

Citit 1627 ori Ultima modificare Sâmbătă, 15 Februarie 2020 15:12

Media

Publicitate

Pivnicer

De când ne cunoaștem cu prietenii noștri Zoli și Raluca, și să tot fie vreo șapte ani, am trăit atât de multe aventuri împreună că ele nu pot fi povestite nici în o mie și una de pagini de călătorii oenologice. Totuși cele mai importante evenimente legate de ei pot fi descrise mai jos, în câteva cuvinte și imagini, de dragul celui mai nou membru al clubului nostru de vin.

Caută

Publicitate