S-a întâmplat într-o vineri. Ne-am suit în Loganul lui Mihai şi am dat fuga până la Săcălaz însoţiţi de o litră de răchie de loză (un cupaj de distilat obţinut din loză din soiurile Moldova, Merlot şi Pinot Noir) preparată de noi înşine la Ferendia şi ţinută cam o lună într-un baric de stejar. Pe organizatori i-am găsit la căminul cultural, unde tocmai avusese loc petrecerea de Halloween iar probele le-am descoperit în sediul PNL situat câteva zeci de metri mai încolo, pe aceeaşi parte a străzii. Ne-am întâlnit aproape ca nişte vechi prieteni cu uica Ghiţă Blejuşcă, un inimos iniţiator şi organizator de festival pe care l-am cunoscut la Şopotu Vechi. L-am regăsit acolo şi pe poetul Vasile Barbu, printre amicii bănăţeni de pretutindeni, în imediata apropiere a sticlelor goale de Pepsi care urmau să fie umplute cu probele din concurs. În aşteptarea evenimentului propriu-zis am băut o cafă cu care ne-a făcut cinste ceacea Ion, am citit în toate felurile foaia Opinia a Săcălazului, am făcut cunoştinţă cu un căţel al străzii care se afla întâmplător prin preajmă şi am dat mâna cu Dumitru Oprişor, marele jurnalist de altădată al Renaşterii bănăţene, acum promotor profesionist al presei rurale.
După cum scria mare şi pe poneava unui prezidiu împodobit cu flori de plastic şi situat pe scenă, festivalul nu se află la prima, nici la a doua şi nici la a treia ediţie, ci chiar la a patra, lucru mai mult decât lăudabil pentru organizatori, Asociaţia Cultural-Artistică Armonia. O foaie şi mai simpatică decât Opinia locală este Răchia - de fapt, Trăiască Răchia, Veselia şi Prietenia - editată special pentru a oglindi ineditul eveniment.
Festivalul a avut câteva zeci de participanţi din mai multe localităţi ale Banatului românesc şi sârbesc iar juriul a fost format din cinci personalităţi distinse ale culturii rurale între care s-a numărat şi amicul nostru dom' profesor şi muzeograf Ion Traia. Au fost prezentate 37 de probe, la categoriile prună, loză, caisă, diverse, fiecare categorie având în cele din urmă un câştigător. Şi chiar dacă răchia de Ferendia nu a înregistrat la această ediţie succesul scontat de producător, se poate spune că am avut parte de un eveniment reuşit într-o comună cu un spirit comunitar şi cultural cât se poate de dezvoltat. Trebuie să aflaţi că Săcălazul are chiar şi un centru de afaceri, o clădire modernă în care invitaţii s-au retras de la festival pentru cheful final. A fost o petrecere pe cinste, pentru bănăţenii şi românii de pretutindeni, în care s-au cântat melodii de la noi şi din toate provinciile ţării, în grai bănăţean, ardelean, maramureşean, moldovenesc, ba chiar şi sârbesc. Am avut parte de fasole cu ciolan, de vin de Recaş şi de lăutari adevăraţi veniţi tocmai de la Torac, din Serbia. Au curs din belşug răchia şi berea, nu a lipsit vinul de pe masă iar gazdele s-au purtat ca la rugă cu goştii, cu o grijă şi o căldură pentru care merită toată consideraţia noastră. Şi cum bănăţenii din Săcălaz provin de fapt din toate colţurile României, putem spune că am fost părtaşi la o sărbătoare a culturii rurale româneşti în care răchia ocupă locul ei aparte, "Ţucu-i gura, uscu-i fundu (la sticlă)", vorba foii dedicate acestei licori şi amintite mai sus.