Așa cum orice împătimit știe, Tignanello este un cuvânt cheie în oenogalaxia Antinori. De aceea, o întâlnire cu acest Supertoscan reprezintă un eveniment memorabil, bun de amintit în jurnalul pasional al oricărui iubitor de vin. Cu asta se pot mândri și câteva zeci de degustători neautorizați, care au participat la ultima degustare din dormitorul bunicii.
De trei ani încoace, o tradiție simpatică își face loc în odăile clubului. De vină sunt Anca&Mihai, unul dintre cele mai solide și nonconformiste cupluri ale CDViN, dar și Fox, amicul nostru vânător/pescar/iubitor de vin și de viață, al cărui nume se află pe eticheta unor șunci fabuloase, made in Hungary, din porc românesc, pe care obișnuim să le degustăm în fiecare an prin februarie, la momentul potrivit.