Afişez elemetele după tag: Dragasani

Una dintre cele mai frumoase călătorii ale grupului Vestik s-a consumat în weekend-ul trecut la Drăgăşani. Şaisprezece vestici, în şase maşini, venind din trei direcţii diferite, din est, din vest, din nord, s-au întâlnit într-un interval de cinci minute într-o benzinărie de la marginea oraşului vâlcean, urmând să-şi petreacă sâmbăta la Crama Avincis, iar duminica, la Prince Ştirbey. Doi, de fapt două, au venit de la... Constanţa, alţi patru au sosit dinspre Râmnicu Vâlcea, după un voiaj la Obârşia Lotrului, iar restul, de la Arad şi Timişoara, via Craiova.

Nu ştiu de ce, într-un mod inevitabil şi invariabil, ori poate în virtutea unor febleţi încă nemărturisite expres, degustările noastre la GoodWine încep la standul Asociaţiei Producătorilor din Drăgăşani. Un cârtitor şi un sceptic de serviciu care invidiază relaţia noastră cu prietenii de acolo ar putea spune însă că de vină pentru asta ar fi frumuseţea PR-ului de la Avincis, vinurile elaborate nemţeşte de la Ştirbey şi chefurile regăţene de la Via Sandu. Adevărul pur şi obiectiv este însă că Drăgăşanii reprezintă la timpul prezent unul dintre cele mai atrăgătoare, dacă nu cumva cel mai atrăgător spaţiu oenologic românesc.

Obiectele din jur spun povestea ultimelor întâmplări oenologice, într-o ordine cumva cronologică. Drăgăşani, Nachbil, Oprişor. De prima ieşire, una dintre cele mai frumoase din 2012, am apucat să scriu şi să postez; la a doua - una absolut specială, de ale cărei cuvinte şi imagini încă nu m-am eliberat virtual - încă mai cuget, cu pozele în faţă. Cât despre a treia temă, aici totul e mai simplu, mai la timpul prezent, mai acasă: după dopuri suntem noi, bloggerii cu sau fără coadă, în curtea cu brazi, în faţa unei Tămâioase de Mehedinţi cu pisică pe etichetă şi cu pisică în faţa etichetei, contemplând ceea ce a mai rămas din acest vin în sticlă şi în absolut.

Nouă vinuri româneşti au călătorit recent, alături de patru vestici, până la Caransebeş, pentru a fi prezentate în lumea bună a managerilor de multinaţionale prezenţi la inaugurarea unei noi hale de producţie AWS. E drept, ne-am fi dorit ca vinurile să fie chiar mai numeroase, însă CDViN şi Asociaţia Vestik, oricât s-ar strădui, nu pot promova vinul românesc mai mult decât producătorii înşişi şi-o doresc. Cât despre aceia care chiar o fac, adică despre prietenii noştri de meserie oameni de vin, ne-am străduit să fim pe măsura profesionalismului lor.

Călătoria celor patru membri ai  Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi în domeniul de origine al vinurilor Avincis a fost nu numai interesantă, ci de-a dreptul iniţiatică. Am trăit, mai întâi, o excursie a premierelor. Pentru întâia dată am renunţat la hotelul-cu-mall în care ne cazăm de obicei, pentru a adăsta la Kilometrul Zero, un hotel cu un nume imposibil de acceptat de majoritatea celor care ne întrebau unde ne petrecem noaptea. "Şi unde staţi?" " La KM ZERO!" "Bine-bine, dar în ce hotel?". Cam aşa se desfăşurau dialogurile. Apoi am descoperit, în spatele curţii hotelului, celebra lipie locală, întinsă, rumena şi cu sare grunjoasa cât cuprinde. Mai târziu, în drumul spre gazdele noastre, ne-am lăsat atraşi în labirintul drumurilor fără asfalt, seduşi de frumuseţea locurilor, până am constatat că Vila Dobruşa e tocmai pe celălalt deal, un peisaj numai bun de transformat în megapixeli şi de arătat nepoţilor pe tabletă, că de citit poveşti nu mai are nimeni vreme. Uite că am ajuns să regretăm secolul vitezei, în care mai aveai timp de una, de alta.