O dată la trei ani, „fiindcă așa a cerut Adina”, un mare dascăl – de drept, de vin și de viață – vine în dormitorul bunicii. Este însoțit mereu de vinurile sale de Drăgășani pe care ni le servește cu generozitate, în timp ce recită câte ceva din Mihai Eminescu, din Octavian Goga, din Radu Gyr și François Villon. Apoi coborâm în vinotecă, pătrundem în underground, într-o lume populată cu duhuri, cu sticle străvechi și cu obiecte îmbrăcate în dopuri. De fiecare dată, Lucky Motanul, stăpânul atent al locului, oglindește întreaga întâmplare în pupilele sale inițiatice.
Jurnalul ultimei noastre călătorii la Drăgășani ar putea avea legătură cu tot ceea ce nu vă imaginați. De pildă, cu niște mistreți melomani, cu vocea șoadă a premierului Victor Viorel Ponta și cu niște obiceiuri spartane aplicate în societatea strugurilor și a viței-de-vie. Totul s-a întâmplat aievea, la 38 de grade Celsius și nici o legătură cu epocile și persoanele enumerate mai jos nu este deloc întâmplătoare.
Zilele trecute ne-a venit ideea organizării unei degustări cu vinuri din soiuri exclusiv autohtone. Insinuatorul, instigatorul a fost chiar Zoli, celebru membru al clubului cu care obișnuim să cutreierăm continentul în căutarea fericirii. Și cum ideea asta măreață s-a potrivit cumva cu ziua Ancăi, a Ancăi lui Mihai, am împușcat, cu deosebită plăcere, doi iepuri dintr-o lovitură.
În urmă cu nici nu mai știu cu câte ediții ale VinCE, făceam cunoștință la Budapesta, în saloanele elegante ale Corinthia Grand Hotel, cu Fiorenzo Rista, oenologul italian care elaborează vinuri premium de 17 ani în România. Pe atunci și pe acolo, adică la acea ediție a festivalului budapestan, actualul vinificator și coproprietar al afacerii Antinori în România mă îmbia la stand cu un extraordinar Cabernet Sauvignon, cu promisiunea că odată și odată va veni și la Arad să-l prezinte.
Se pare că decembrie a fost luna Drăgăşanilor în Clubul Vestik. După întâlnirea cu Ghislain şi Angela, care au prezentat vinurile Casei Avincis, am avut bucuria să ne revedem în dormitorul bunicii cu Oliver şi Raluca, oenologul şi PR-ul Casei Ştirbey.
Pentru un şoarece de bibliotecă, poate părea uşor ciudat şi plictisitor să povesteşti festivaluri de vin în loc să faci recenzii de carte. Mă bucur însă că nu am devenit un şoarece de bibliotecă şi că am şansa de a călători şi povesti despre vin, căci într-un anume fel, pentru mine vinurile au luat locul cărţilor şi spun poveşti la fel de minunate precum orice tipăritură de la Gutenberg încoace. Aşa se face că nu am de gând acum să fac cronica Târgului Gaudeamus, desfăşurat în aceeaşi perioadă la Romexpo, ci pe cea a lui GoodWine 2013, ediţia de toamnă, 22-24 noiembrie, găzduit în Pavilionul C1.
Am aflat zilele trecute că, între atâtea alte destinaţii posibile, un club de vin este bun şi pentru a-ţi sărbători ziua de naştere. M-am trezit cu un tort cât toate zilele, pe care puteam naviga dulce pe marele ocean al internetului. Mă simt norocos, mă simt Lucky când mă gândesc la toate acestea, chiar dacă oamenilor serioşi de pe întreg cuprinsul ţării şi al lumii li se pare nedemn să scrii pe un blog în numele unui motan maidanez, şi mai mult decât atât, să-ţi faci vinotecă şi asociaţie de degustători neautorizaţi, ba şi un club de vin care să aibă ca imagine reprezentativă o mâţă alb-negru ce se zgâieşte la camerele reporterilor cu un anume şarm de fotomodel. Ca să nu mai spun de pomenitul eveniment, când fiinţele cele mai apropiate mie s-au gândit să-mi pregătească un tort cu chipul aceluiaşi motan pe el.