Afişez elemetele după tag: ghislain moritz

Au trecut zece ani de când îl cunosc pe Manu Reolon și vreo cinci de când ne-am întâlnit pe dealurile Măderatului, pe când se pregătea să ia în grijă acolo zidirea unei vinării de cinci stele. Se pare că acest deceniu, cu cele două cincinale ale sale, lui Manu i-a fost suficient pentru construirea unora dintre cele mai frumoase crame ale României, dar și a uneia dintre cele mai frumoase prietenii din lumea vinului românesc.

Degustare Avincis în prezentarea domnului Valeriu Stoica. Eveniment sold out. Locurile ocupate în 14 minute. Am adus și scaune din garaj pentru confortul oenofililor prezenți în odăile bunicii. O seară memorabilă, în care a fost lansat primul spumant al casei drăgășenene. Ne-am mai delectat cu două cuvée-uri, cu un rosé, cu Pinot Noir și Negru de Drăgășani. Pe muzica versurilor de Baudelaire, Ion Pillat, Radu Gyr, Nicolae Labiș, Omar Khayyam, Ștefan Augustin Doinaș, recitate de unul dintre cei mai prestigioși podgoreni ai României.

Un căutător de comori nu trebuie să fie neapărat unul care poartă detectoare de metal pe coclaurile planetei, nici cine știe ce scufundător după epavele din Caraibe. Și nici vreun miliardar de carton care cumpără conace pentru a le demola în căutarea aurului ascuns în ziduri. Ci mai degrabă poate fi un scoborâtor în propria vinotecă, în căutarea vinurilor de altădată, pentru a le împărtăși cu adevărații prieteni.

În ultimii opt ani, pentru entuziaștii degustători neautorizați din dormitorul bunicii, celebrarea Rusaliilor s-a confundat cu ziua Cramei Avincis. Și cum, pentru părinții unora dintre noi, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh a însemnat, în urmă cu exact 68 de ani, începutul unei prelungi suferințe, cea a deportării în Bărăgan, ne dăm seama acum, după aproape șaptezeci de ani, că acestea, România anului 2019 și Dobrușa anului 2019, ar putea fi cele mai bune dintre lumile posibile.

Prima degustare a anului a fost una specială, cu câteva dintre vinurile care locuiesc în vinoteca unui oarecare domn care își spune Pivnicer. Am putut regăsi pe rând gustul anilor 2015, 2014, 2013, 2012 și 2010, iar ca desert ne-am delectat cu o bellissimă și dulce  Cadarissimă.  

Noul grup dedicat pastelor și deopotrivă vinurilor, WE PASTA & WINE, inițiat pe Facebook de Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați, le-a dat idei mai multor reprezentanți ai cramelor - și nu numai acestora! -, astfel că, în ultimul timp, am primit mai multe propuneri de a organiza evenimente tematice.

Odăile bunicii s-au transformat, pentru a treia oară, în amfiteatru,  iar degustătorii neautorizați au devenit, pentru o seară, cursanți. Meritul pentru această metamorfoză îl are unul dintre marii prieteni ai clubului, care, preț de câteva ore, a recitat poezii, a prezentat cărți  și  susținut o captivantă pledoarie pentru vin.

Poate știți, poate nu știți, dar eu am devenit colecționar. De aproape un sfert de veac, de pe când am învățat să îmblânzesc un computer, colecționez fișiere păstrate în foldere. Adică pagini și fotografii și filme puse în sertare digitale. Am milioane de fotografii de pe la ziarele la care am lucrat, de pe la cramele pe care le-am vizitat, sute de mii de melodii în fișier mp3, de pe napster-urile, kazaa-urile, audiogalaxy-urile pe care le-am încercat în anii ‘90 și 2000. Și mai am mii de filme, strânse în 25 de ani, cu mijloacele pe care numai un împătimit le are la dispoziție, dar și mii de filmulețe proprii înregistrate în decursul călătoriilor jurnalistice ori oenofile, precum și mii de texte încropite de-a lungul anilor.

Hebe dormea liniștită pe domeniul său de travertin și iarbă, înconjurată de afecțiune și candoare umană. Suki alerga înnebunită după Ghislain, dând dovadă de o dragoste sans frontières. Copacul dintre viile Dobrușei străjuia lumea și Oltul, reper pentru călătorii de pretutindeni care caută o cramă în formă de navă întoarsă numită Avincis. Între ei, între voiajorii vinului, ne număram și noi, vesticii, porniți într-o nouă aventură pe dealurile Drăgășanilor.

Invariabil, în spatele fiecărui eveniment petrecut în odăile bunicii sunt zeci de ore de pregătiri, de discuții și de chestiuni cât se poate de pragmatice de rezolvat. Așa că să nu vă mirați că, după o seară de vineri în care am petrecut în 44 de degustători neautorizați, până după miezul nopții, în compania a cinci vinuri de la vila Dobrușa, a doua zi, dis-de-dimineață, am luat-o de la capăt cu pregătirile. Era firesc să fie așa, întrucât ne aștepta o seară cel puțin la fel de interesantă ca precedenta.