În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor ca...
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă deg...
Ne despărțim de anul oenologic 2025 cu un ultim eveniment oficiat de Vânătorul de Vinuri Herbert Sza...
Pentru un şoarece de bibliotecă, poate părea uşor ciudat şi plictisitor să povesteşti festivaluri de vin în loc să faci recenzii de carte. Mă bucur însă că nu am devenit un şoarece de bibliotecă şi că am şansa de a călători şi povesti despre vin, căci într-un anume fel, pentru mine vinurile au luat locul cărţilor şi spun poveşti la fel de minunate precum orice tipăritură de la Gutenberg încoace. Aşa se face că nu am de gând acum să fac cronica Târgului Gaudeamus, desfăşurat în aceeaşi perioadă la Romexpo, ci pe cea a lui GoodWine 2013, ediţia de toamnă, 22-24 noiembrie, găzduit în Pavilionul C1.
Înainte să mă apuc să povestesc despre ediţia de toamnă a GoodWine 2013 şi despre ultimele isprăvi ale vesticilor la Bucureşti, aş vrea să dedic un material, un material virtual..., unui singur vin şi unui singur producător care m-au impresionat în mod special la târg.
Cu mai bine de doi ani în urmă, marchizul Piero Antinori acorda CDViN un interviu, în exclusivitate, cu prilejul unei întâlniri petrecute la reședința ambasadorului Marii Britanii. La despărțire, marchizul a avut curtoazia să ne invite, pe membrii fondatori ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați, la proxima noastră vizită în Toscana, să trecem pragul domeniilor faimoasei familii florentine. Am avut bucuria ca incursiunea noastră toscană să se petreacă la începutul acestei toamne.
Într-o seară de joi cu frunze răscolite de vânt şi scârţâituri de obloane, Clubul Vestik s-au umplut iarăşi de lilieci. Nu, nu e vorba de de liliecii cuminţi de pe etichetele unei anumite şi dragi crame din Ardeal, ai cărei reprezentanţi au mai dat de câteva ori pe la noi, aşa cum aţi fi tentaţi să credeţi. Şi nici de fiinţele acelea în carne, membrane şi oase, care zboară noaptea nevăzute prin aer şi se hrănesc cu sânge de fecioară. Nu, nici vorbă. Povestea e puţin mai complicată, începe cu câteva săptămâni în urmă şi trebuie spusă acum şi aici, de dragul celor care au conceput-o şi trăit-o în faţa unui pahar cu vin în dormitorul bunicii.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
Avem 491 vizitatori și nici un membru online