Articole filtrate după dată: Iulie 2014

Unele sărbători pot să ţină trei zile şi trei nopţi, fără ca sărbătoritul să prindă de ştire, fără să fie prevenit de asta. Aşa s-a întâmplat la sfârşitul lui iulie, de ziua lui Oliver. Cum care Oliver? A lui Oliver Bauer Punct, oenologul de top de la Ştirbey şi de la crama omonimă, de la crama lui însuşi, prietenul nostru, soţul Ralucăi, creator de Crâmpoşii sublime, liniştite şi neliniştite, seci sau demidulci, însă neapărat acide.

Două vinuri româneşti au călătorit recent prin Olanda şi Germania, însoţind două distinse doamne şi un tânăr studios într-un voiaj sentimental care are legătură cu întâmplări, vise şi speranţe trăite în urmă cu peste 80 de ani. Ele, vinurile, au legătură la rândul lor cu Germania, prin producător ori oenolog, iar studentul a fost recuperat de la Groningen de mamă şi bunică pentru un drum, via Amsterdam, la Heidelberg, locul unde străbunicul său obţinea două licenţe, la începutul anilor '30 ai veacului trecut.

Mariza, marea fadistă din țara lui Adi Butuc, a vizitat recent Clubul Vestik cu prilejul unei noi degustări cu vinurile Cramei Oprișor. Amănuntul că a făcut-o în chip de afiș cu autograph pentru plăcerea ochilor reali și digitali ai lui Dan (și nu numai) chiar nu mai contează, câtă vreme aici e vorba de o întâlnire între prieteni de pretutindeni.

Mai întâi am ales cinci sticle de Sauvignon Blanc, vinuri create de nişte prieteni în Mehedinţi şi Drăgăşani. Pe urmă am cumpărat un munte de gheaţă, am învelit sticlele în folie neagră şi le-am cufundat în frapiere. Apoi ne-am adunat în clubul bunicii şi am săvârşit încă un ritual al degustării, dând note şi făcând mofturi. Ca nişte mici robertparkeri care s-au născut cu paharul Spiegelau în mână şi cu Barolo în cupe.

Uneori mă întreb câţi prieteni pot încăpea în dormitorul bunicii. La ultima degustare, cea cu vinuri de Ciumbrud de la Domeniile Boieru, am trecut binişor de 40 de degustători absolut neautorizaţi şi absolut entuziaşti, de toate vârstele şi de toate profesiile. Iar la urmă am rămas doar trei, la un ceas după miezul nopţii: eu, Pivnicera mea şi un motănel aproape necunoscut care s-a nimerit şi el prin preajmă.