În felul său, orice oenolog este un Artist, un Caligraf care scrie cu cerneala vinului, un Gravor ca...
Vasile Ghimpu, bun somelier și mare prieten din lumea vinului românesc, a oficiat în club o nouă deg...
Ne despărțim de anul oenologic 2025 cu un ultim eveniment oficiat de Vânătorul de Vinuri Herbert Sza...
În luna martie a anului trecut, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizaţi organiza, la Arad, prima degustare de vinuri spaniole. A fost un prilej întâi de a face cunoştinţă, apoi de a ne împrieteni cu Roxana şi Gonzalo, cei doi pasionaţi de vinuri care reprezintă Crama Borha. Am fost atunci de acord cu toţii că întâlnirea a fost atât de reuşită, încât ne-am propus s-o repetăm cât de curând. Gonzalo chiar a plusat: a promis că ne va face o demonstratie de gătit paella, după tradiţionala reţetă spaniolă.
Pentru cunoscătorul de vin pasionat şi pasional, a încerca o Nenumita, un Soare ori un Cuvée Grandiflora e ca şi cum ar reciti Jurnalul de la Păltiniş, Devenirea întru fiinţă ori Roza vânturilor. Din acest punct de vedere, într-o seară de vineri, despre câţiva privilegiaţi membri ai clubului se poate spune că au putut degusta unul dintre cele mai rare şi preţioase evenimente culturale petrecute în ultima vreme la Arad.
Ultima ediție de Vinvest mi-am petrecut-o cu Vinarte, cu Giusti, cu Casa Bunescu. Vreo cinsprezece vestici diseminați în publicul pestriț au degustat la rândul lor atmosfera festivalului timișorean. Am avut de toate, și butoaie, și tamburași, și tombole, dar plăcerea a fost în primul rând să regăsesc vechi prieteni, iar restul – un fundal pentru revederi, efuziuni, amintiri comune din vremurile bune.
Zilele trecute ne-a venit ideea organizării unei degustări cu vinuri din soiuri exclusiv autohtone. Insinuatorul, instigatorul a fost chiar Zoli, celebru membru al clubului cu care obișnuim să cutreierăm continentul în căutarea fericirii. Și cum ideea asta măreață s-a potrivit cumva cu ziua Ancăi, a Ancăi lui Mihai, am împușcat, cu deosebită plăcere, doi iepuri dintr-o lovitură.
Mă întorc în gând, acum că stau la gura sobei, într-o zi de mai a anului 2024, în capătul vestic la Germaniei. Toate sunt la locul lor în această dragă, neștearsă amintire a ultimei noastre călătorii europene. Orașul Alsdorf cu bisericile sale cu turle țuguiate, casa nepotului Mircea de pe o stradă liniștită a urbei, fetița Sofia care și-a pus ghiozdanul în cui, ciocănitorile și pisicile și sticleții și broaștele curții și peștii colorați ai bălții.
Avem 535 vizitatori și nici un membru online