Joi 6 Mai 2021

250 de ani de la apariția primului ziar tipărit pe actualul teritoriu al României

  Până și o persoană stabilită recent în capitala Banatului ar ști să enumere, pe repede-înapoi, câ...

MaxiMarc, o degustare în familie

În pandemie, în scenariul roșu, sub spectrul unei viitoare carantine generale, ce altceva putem să f...

Ultima seară de dragoste a fost bordeleză în Vestik Club

Cu degustarea Tepaso având ca tematică vinurile bordeleze am încheiat stagiunea de iarnă în Vestik C...

  • 250 de ani de la apariția primului ziar tipărit pe actualul teritoriu al României

  • MaxiMarc, o degustare în familie

  • Ultima seară de dragoste a fost bordeleză în Vestik Club

Duminică, 18 Aprilie 2021 15:57

250 de ani de la apariția primului ziar tipărit pe actualul teritoriu al României

Scris de
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
Ne numărăm printre ultimii mohicani ai presei tipărite, probabil ultima generație care a dus mai departe visul leat 1771 al unor nemți din Banat. Un motiv în plus să închinăm azi un pahar de vin pentru toți meseriașii care au făcut posibilă apariția publicațiilor tipărite, în ultimul sfert de mileniu     ( FOTO: Dan Sămînță) Ne numărăm printre ultimii mohicani ai presei tipărite, probabil ultima generație care a dus mai departe visul leat 1771 al unor nemți din Banat. Un motiv în plus să închinăm azi un pahar de vin pentru toți meseriașii care au făcut posibilă apariția publicațiilor tipărite, în ultimul sfert de mileniu ( FOTO: Dan Sămînță)
 
Până și o persoană stabilită recent în capitala Banatului ar ști să enumere, pe repede-înapoi, câteva dintre numeroasele premiere ce s-au înregistrat, de-a lungul istoriei, la Timișoara. Împreună cu prietenul și colegul meu de breaslă jurnalistică din ultimele trei decenii, Vali Sâmînță, am închinat azi câte un pahar de vin pentru a marca exact 250 de ani de la apariția primului ziar tipărit pe actualul teritoriu al României, la Timișoara.
În 18 aprilie 1771, apărea întâiul număr al ziarului „Temeswarer Nachrichten”. A fost nu doar primul ziar din Banat și de pe teritoriul actual al României, ci și primul ziar german din sud-estul Europei. A apărut datorită inițiativei tipografului Mathias Joseph Heimerl - care devenise, cu doi ani mai devreme, primul proprietar de tipografie din zonă, cu sprijinul contelui Clary und Altringen, pe atunci guvernator al Banatului.
 Ziarul a avut o apariţie săptămânală (unii ar zice chiar că era un hebdomadar!), în patru pagini, pe fiecare pagină existând două coloane de text. Din două în două săptămâni, săptămânalul cuprindea și suplimentul „Anhang zu den Temeswarer Nachrichten”, de două sau  de patru pagini, prețul maxim cu care era vândută publicația fiind de doi creițari. Săptămânalul era căutat mai ales pentru știrile locale - printre care se numărau preţuri ale produselor comercializate la târgurile săptămânale, anunţuri privitoare la licitaţii și rubrica de mică publicitate unde existau multe anunțuri de vânzări de cărți - ale tipografului, dar și ale cititorilor, ceea ce spune mult despre gradul de cultură al locuitorilor din zonă. Într-o rubrică specială erau făcute publice decrete ale Administraţiei Ţării Banatului. În plus, erau publicate știri preluate din ziarele vieneze.
Suplimentul era destinat articolelor cu rol educativ, teoretic - cele referitoare la istoria Banatului, dar și practic - un exemplu ar fi cele care explicau, în detaliu, cum se pot crește viermii de mătase.
Arhivele statului austriac păstrează, la sediul din Viena, 13 numere ale acestui săptămânal, ultimul dintre acestea apărut în data de 11 iulie 1771.
 
„Unul dintre motivele principale pentru apariţia de scurtă durată a acestui ziar trebuie căutat în faptul că, pe de o parte, puţinii cititori de ziare din această perioadă aveau acces și la ziarele sosite de la Viena, iar pe de altă parte burghezia locală nu atinsese încă o dezvoltare culturală suficientă. În pofida acestui fenomen, care a afectat și alte ziare din perioada de început, nu poate fi ignorat rolul de deschizător de drumuri pe care l-a jucat acest ziar pentru dezvoltarea spectaculoasă pe care a cunoscut-o presa din Banat în secolul al XIX-lea. Până la mijlocul secolului al XIX-lea toate ziarele care au apărut în Banat au fost scrise în limba germană și au avut ca loc de apariţie orașul Timișoara”, scria, în anul 2011, Ciprian Glăvan în lucrarea „Premisele, geneza și evoluția presei de limbă germană din Banat între anii 1771–1867”, publicată în Analele  Banatului, S.N., Arheologie – Istorie, XIX, lucrare în care am descoperit datele despre primul ziar tipărit în Banat citate anterior.
 
Pentru a marca această aniversare am printat, pentru arhiva sentimentală a clubului nostru de iubitori de vin, dar și de cultură (pentru că, nu-i așa, vinul este un produs eminamente cultural!), prima pagină a primului număr al săptămânalului, apărut cu exact cu un sfert de mileniu în urmă. În partea de jos a facsimilului se poate observa ștampila rotundă cu inscripția HOFKAMMER WIEN ARCHIV.
 
Am simțit nevoia să marcăm această aniversare, care a trecut neobservată din cauza bombardamentului cu cancanuri pe care-l suportăm zilnic online, pentru că doi dintre cei patru membri fondatori ai Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați și-au petrecut aproape jumătate din existență în presa tipărită.
Despărțirea noastră de presa scrisă tipărită s-a produs, independent de voința noastră, în urmă cu 11 ani. În primăvara lui 2010, cam în aceeași perioadă în care apăreau online primele site-uri ale viitorului nostru club de vin, noua noastră pasiune, la puțin timp după prima postare pe blogul Pivnicer, am hotărât să donăm o parte din munca noastră din ultimele două decenii unicului muzeu al presei din România. Muzeul poartă numele jurnalistului Sever Bocu și reprezintă o moştenire culturală lăsată orașului Jimbolia, dar și Banatului, de poetul  Petre Stoica. Am înmânat fostului nostru coleg Vali Corduneanu - pe atunci custode al muzeului - câteva sute de numere ale ziarelor la care am scris timp de mai bine de două decenii. „Ziarele care mai apar astăzi, adică printurile pe cale de dispariţie, lasă încet dar sigur locul publicaţiilor de pe internet. Se pare că nimeni nu mai are nevoie astăzi de tipografi şi de maşini de scris, de învechitele condeie, se pare că presa scrisă se mută la muzeu”, scria atunci Vali Sămînță, cu care am devenit, între timp, coleg de club de vin. După 11 ani, putem constata că premoniția lui s-a adeverit. Mașinile de scris la care am bătut primele articole au devenit piese în propriile noastre muzee. Când răsfoim vechile numere din Forum studențesc, simțim, încă, mirosul de cerneală proaspătă pe hârtia tipărită, ne amintim de colecția de plăci tipografice din zinc pe care erau imprimate fotografiile ce urmau să apară pe pagina de ziar, de literele cioplite în plumb ce așteptau în sertare ca zețarul sau tipograful-culegător să le așeze, cu penseta, pe dos, în rama de metal, în culegar. Ne numărăm printre ultimii mohicani ai presei tipărite, probabil ultima generație care a dus mai departe visul leat 1771 al unor nemți din Banat. Un motiv în plus să închinăm azi un pahar de vin pentru toți meseriașii care au făcut posibilă apariția publicațiilor tipărite, în ultimul sfert de mileniu.
Citit 236 ori Ultima modificare Duminică, 18 Aprilie 2021 17:06
Publicitate

Pivnicer

De curând, Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați din Arad a devenit și Clubul Degustătorilor de Vin Vaccinați. După ce ani de zile și-au injectat indirect în vene Negru de Drăgășani, Pinot Noir, Petit Verdot, Crâmpoșie, Mustoasă ori Bonarda, membrii fondatori și-au făcut sau sunt pe cale să-și facă și primul vaccin împotriva noului virus.

Caută

Publicitate