În 18 și 19 septembrie, 92 producători, din 12 ţări, și-au prezentat vinurile vizitatorilor. S-au înregistrat cifre record, în ciuda faptului că accesul s-a făcut exclusiv pe baza certificatului de vaccinare, sau a testului care putea fi administrat pe loc: au fost deschise peste 9.000 de sticle de vin (dintre cele 11.000 disponibile), s-au consumat peste 2,5 tone de gheaţă şi peste 6.000 de sticle de apă plată şi carbogazoasă.
Toate deşeurile de sticlă şi plastic au fost reciclate, ediţia din acest an stând sub semnul sustenabilităţii.
Am intrat în atmosfera festivalului participând, duminică, 19 septembrie, cu o oră înainte de a se da startul degustărilor în Fratelli Studios, la masterclass-ul dedicat vinurilor din soiuri românești, susținut de cofondatoarea Ro-Wine, Marinela Ardelean. Pe durata festivalului, profesioniştii au avut la dispoziţie încă două masterclass-uri susţinute de specialişti.
La fel cum s-a întâmplat și la edițiile precedente, publicul a fost format preponderent din profesionişti ai pieţei de vin – reprezentând magazine de vinuri, distribuitori, importatori, hotelieri şi restaurante, dar și din pasionați sosiți în zonă special pentru acest eveniment. La ediția din acest an, vizitatorii au putut câştiga premii constând în invitații la crame, în cadrul tombolelor organizate la standuri.
Ne-a făcut plăcere să reîntâlnim vechi prieteni din domeniu: Costel Cainamisir, brand manager la Domeniile Prince Matei; Vali Ceafalău, reprezentant al Cramei Rasova; Andreea Lica, manager la Domeniile Averești; Ștefan Timofti, brand manager la Apogeum; jurnaliștii Radu Rizea și Horia Hasnaș. Ne-a surprins mulțimea de fețe noi de la standuri, dar și absența unor proprietari de crame și oenologi cu care ne întâlnisem în anii trecuți.
Față de edițiile precedente, am remarcat amplasarea Zonei VIP într-un spațiu mai generos, unde am avut ocazia să participăm la degustări ale unor vinuri de top. Tot acolo am putut asocia vinurile cu câteva tipuri de brânzeturi şi delicatese oferite de producători locali şi internaţionali. A fost, totodată, locul unde am devenit fani ai îngheţatelor din Busuioacă de Bohotin și cu afinată Saber.
Am vizitat și pavilionul rezervat vinurilor din Republica Moldova, unde asociaţia Wines of Moldova, care reuneşte producători reprezentativi, a adus la Ro-Wine nu mai puțin de 25 de crame, unele dintre ele la prima întâlnire cu publicul din România.
„Festivalul a fost o gură de oxigen pentru mulţi dintre cei care au participat, de la producători la vizitatori. Piaţa vinului este vie şi are nevoie de interacţiuni personale, iar ultimele 18 luni au fost extrem de dificile din acest punct de vedere. Am avut şansa să reuşim să ne organizăm astfel încât să putem profita pe deplin de scurta fereastră de normalitate din acest an şi sperăm ca, începând cu 2022, să putem intra în calendarul nostru obişnuit de evenimente”, a remarcat Liviu Popescu, cofondator al festivalului.
„Încă este prea devreme să facem anunţuri, dar vom face tot posibilul să putem organiza ediția de la Cluj, stabilită pe data de 20-21 noiembrie 2021”, a promis, la rândul ei, Marinela Ardelean, la finalul festivalului.
Cei trei cofondatori ai festivalului, Marinela Ardelean și frații Liviu şi Mihai Popescu, își propun ca, în 2022, să organizeze nu mai puțin de cinci ediții ale Ro-Wine: în primăvară și în toamnă, la București; în vară, la Mamaia; la Sibiu și la Cluj.