Marți 22 Aprilie 2025

Un spectacol Divertisificat în odăile bunicii

Miercuri, 2 aprilie 2025. În curtea bunicii, ziua a început ca o orice zi de aprilie: mâța Missy făc...

O carte degustată: „50 de vinuri și preparate din România”

Ne-am revăzut în club cu Marinela Ardelean pentru un eveniment cu totul special: lansarea noii sale ...

Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Somelierul Vlad Burugă și directorul de vânzări Dan Moldovan revin în dormitorul bunicii pentru o de...

  • Un spectacol Divertisificat în odăile bunicii

  • O carte degustată: „50 de vinuri și preparate din România”

  • Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Luni, 08 Aprilie 2013 16:59

O degustare-festin cu cinci vinuri şi invitaţi de pretutindeni

Scris de
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

M-am luat cu GoodWine, festival al cărui cronicar voluntar şi neoficial sunt de câţiva ani, şi nu am avut vreme să vă povestesc despre ultimele degustări din dormitorul bunicii. Săptămâna trecută au fost două, un eveniment privat cu cinci vinuri oferite spre testare şi un blind de cinci cupaje premium din portofoliul Vestik.

Joi, clubul s-a umplut cu vreo patruzeci de oameni, cei mai mulţi aflaţi pentru prima oară în clubul nostru, care au avut parte în total de cincisprezece vinuri, de un gulaş de vânat şi de două tăvi de Lemon Drizzle Cake, prăjitură gătită de Pivniceră. De data aceasta a fost o degustare-festin, de vreme ce vinurile albe şi rosé din deschidere le-am însoţit cu platouri cu pâine, brânzeturi şi alte ingrediente specifice, iar la cele roşii am avut grijă să servim mâncarea de vânat. La urmă, la desert, o Tămâioasă în sec a fost companionul perfect pentru prăjitura din Cartea regală de bucate.

Somelier neautorizat a fost mezinul Mihai, aflat între două plecări în Mexic şi Germania, care a avut grijă să anime atmosfera cu poveştile sale despre club, despre crame şi despre vinurile servite.

Am ales să începem degustarea cu o Fetească Regală 2011 de la Villa Vinea, prilej pentru Mihai să amintească de Crama Castel Vinum, de marea inaugurare din toamnă şi de Herr Heiner Oberrauch, patronul pitoresc care ne-a cântat atunci la acordeon şi ne-a servit la rându-i un gulaş vânătoresc. Când atmosfera începuse să se încălzească, am deschis Rosé-ul din 2012 Vinul Cavalerului de la SERVE, preferatul clubului. Aici invitaţii au aflat amănunte despre crama din Ceptura, despre regretatul conte Guy Tyrel de Poix şi despre vinurile elaborate astăzi de Aurel Rotărescu. Nedeea 2011, febleţea noastră de la Vinarte, a fost al treilea vin servit şi toată lumea a fost de acord că acest cupaj a însoţit perfect gulaşul bine condimentat. Mihai a spus totul despre primul asamblaj de soiuri pur româneşti şi despre compania condusă de Sergio Faleschini. Apoi ne-am gândit să destupăm un Cabernet Sauvignon 2011 de la Crama Avincis, vin care face carieră în Clubul Vestik, având deja consumatorii săi pasionali şi permanenţi. Mezinul Vestik a povestit despre cea mai frumoasă cramă construită de români în ţara lor şi despre oenologul francez Ghislain Moritz care vinifică pe franţuzeşte roadele viilor de pe Dealul Dobruşa din Drăgăşani. De servirea gulaşului la masă s-a ocupat magistral doctorul veterinar Silviu Radu, master chef, somelier şi ospătar în timpul liber, în curtea casei sale situate undeva pe colinele Cruceniului, dar şi în alte curţi din Arad şi de pretutindeni.

La desert ni s-a părut mai mult decât firesc să asortăm o Tămâioasă Românească 2012 de la Prince Ştirbey, un alt vin cu mare trecere la membrii clubului. Şi aici Mihai a avut destule de povestit despre familia princiară căreia i-a fost retrocedată moşia de pe dealurile Drăgăşaniului confiscată de comunişti şi despre oenologul german Oliver Bauer, ale cărui vinuri nu apucă să stea prea mult pe rafturile Clubului Vestik.

O tombolă finală s-a încheiat cu o frumoasă coincidenţă: un oaspete din Drăgăşani a câştigat un vin minunat de Drăgăşani graţie unui anume dop hors concours, cu omuleţ pe el, plasat ghiduş în urna-frapieră între alte zeci de dopuri de membrul CDViN responsabil cu jocurile şi cu joaca în cadrul evenimentelor din dormitorul bunicii.

 

 

 

Citit 7683 ori Ultima modificare Marți, 18 Ianuarie 2022 20:12
Publicitate

Pivnicer

Este duminică și ne așteaptă încă o zi fabuloasă la Faro. Dani, ocupat cu proiecte, ne-a lăsat să ne distrăm singuri. Și am făcut-o încă de dimineață, pozând și explorând piața, fantastica piață din Mercado Municipal, și pornind apoi spre feribotul orașului, Ferry Faro, pentru o călătorie epică prin lagună către plajă, Praia do Faro.

Caută

Publicitate