Echipa de prezentare i-a numărat pe Cătălin Avasâlcei, directorul naţional de vânzări, pe somelierul Ştefan Timofti şi pe directorul regional de vânzări Dorel Bogdan. Primul a adus cu sine o frapieră foarte cool, în formă de joben, din care a scos pe rând şapte dintre vinurile emblematice ale casei. S-au servit, comparativ, din cele două game, Feteasca Albă 2011, Tămâioasa Românească 2011, Busuioaca de Bohotin 2011 şi, singură şi incomparabilă, Grasa de Cotnari 2011 din gama Colocviu la Moscova, iar clubul a fost plin ochi, reuşind să încapă în el patruzeci de degustători mai mult sau mai puţin autorizaţi, dar mai ales neautorizaţi. Nu voi mai descrie aici vinurile servite, am făcut-o cu un prilej anterior, când cu călătoria la Cotnari. E destul să spun că Tămâioasa Românească s-a dovedit încă o dată un vin de mare succes, cucerind în premieră papilele arădenilor care fac parte din clubul nostru. Şi să apreciez prestaţia echipei, a somelierului, ţinuta prezentării şi interactivitatea creată.
Am avut bucuria să sărbătorim şi un vestic fondator, vechiul nostru prieten colecţionar de autografe pe nume Dan. Membrii clubului s-au mobilizat şi au adus cu sine tot felul de bunătăţi din Arad şi Timişoara, între care nişte extraordinare pateuri cu ciuperci şi un tort dedicat în chip de autographvip, blogul sărbătoritului, asortat, graţie maestrului cofetar, cu semnăturile celorlalţi membri fondatori ai Asociaţiei Vestik. Dincolo de estetica reuşită, tortul s-a dovedit o delicatesă irezistibilă, drept pentru care datorăm sărutări de mâini creatoarei lui, care ne-a mărturist că a pus în el, pe lângă ingredientele consacrate, şi un strop de dragoste.
Un moment aparte s-a consumat atunci când somelierul Ştefan Timofti a sabrat sticla de spumant franţuzesc adusă de Dan. Totul a ieşit perfect, degustarea, întâlnirea, desertul, sabrarea şi, chiar dacă vă pare că reuşitele repetate pot banaliza trăirile şi cuvintele, vă mărturisesc că nu se întâmplă asta şi în cazul evenimentelor Vestik. Iar dacă nu sunt suficient de convingător, întrebaţi-i pe prietenii mei care se adună săptămânal, ori poate mai des, ori poate  mai rar, în dormitorul bunicii.