La numai câteva zile după extraordinara ediţie Cellar Tales şi festinul cu vinuri şi bunătăţi marca Bauer., ne-am regrupat şi am pus la cale încă o acţiune hedonistă. Ideea asocierii vinului cu ciocolata era mai veche, însă nu am reuşit să o punem în practică decât vinerea trecută, graţie Adrianei, membră CDViN, şi a unor generoşi sponsori şi parteneri. Ciocolata a fost asigurată de Farmacia Argefarm, iar vinurile de prietenii de la cramele Avincis, Prince Ştirbey şi Oprişor. Până să ajungem aici însă, am mai făcut nişte degustări-pilot, bucurându-ne în cerc restrâns de deliciile oferite de combinaţia vin-cioco.
Cineva din afară, prins în mrejele prejudecăţilor de tot felul, ar putea zice că e un moft să te ocupi cu aşa ceva, cu asocieri oenogastronomice, să faci pe somelierul ş.am.d. În realitate, orice degustare de vin înseamnă foarte multă muncă şi asta o ştiu bine profesioniştii şi connaisseur-ii. O degustare de vin şi ciocolată înseamnă la rândul ei şi mai multă muncă, una care trebuie să fie inteligentă şi creativă pentru a asigura succesul întâmplării. La asta ne-am înhămat cu toţii. Efortul decorator şi artistic i-a aparţinut Adrianei, care a conceput etichete mobilizatoare în limba ei preferată, engleza, aşa încât să priceapă şi oaspeţii străini ce se tot întâmplă în club. Mihai, mezinul Vestik întors dintr-un periplu pe trei continente şi din marasmul unei răceli rebele, a făcut prezentarea vinurilor, alături de aceeaşi inepuizabilă Adriana. Ca de obicei, Dan, izvorul nesecat de idei şi de autografe al clubului, a fost alături de noi, ceilalţi, cei de prin pivniţă, ocupându-ne împreună de munca de jos, de mijloc, şi de sus, manipulând sticle şi obiecte, dând telefoane, fărâmiţând ciocolată, aşezând tacâmuri, turnând vinul în pahare, îmbrăţişând prieteni, fotografiind totul, povestind totul pe site-uri. Adriana a creat o fişă specială de degustare pentru ciocolată şi vin, dar şi nişte suporturi artistice care au permis invitaţilor să combine cinci vinuri cu şapte feluri de ciocolată, pentru a alege în final varianta preferată.
Vinurile prezente în degustare au fost: 1. Negru de Drăgăşani 2010 Prince Ştirbey, 2. Pinot Noir 2011 Avincis, 3. Cabernet Sauvignon 2012 Avincis, 4. Merlot Rezervă 2009 Prince Ştirbey, 5. Drăgaică Roşie 2010 Crama Oprişor. Lor li s-au alăturat următoarele feluri de ciocolată: 1. Sampaka cu mure (69% cacao), 2. Sampaka cu zmeură (69% cacao), 3. Blanxart cu pepite de cacao (85% cacao), 4. Dolfin cu ghimbir (52% cacao), 5. Dolfin cu piper roz (60% cacao), 6. Dolfin cu mentă (52% cacao), 7. Bovetti cu flori de ceai Earl Grey (73% cacao). După ce au combinat fiecare vin cu fiecare tip de ciocolată, invitaţii au ales cele cinci combinaţii preferate.
Contabilizând, cu ochelarii pe nas, rezultatele de pe fiecare fişă, am ajuns la concluzia că variantele câştigătoare au fost: 1+4, 2+4, 3+1, 4+6, 5+2, ceea ce arată că majoritatea degustătorilor noştri neautorizaţi au preferat să asocieze Negrului de Drăgăşani şi Pinot Noir-ului - ciocolata cu ghimbir, Cabernet Sauvignon-ului - cea cu mure, Merlot-ului - ciocolata cu mentă, iar cupajului Drăgaică Roşie - ciocolata cu zmeură. În ce mă priveşte, o singură părere s-a potrivit cu concluziile majorităţii, şi aceea se referă la Merlot-ul Prince Ştirbey şi ciocolata Dolfin cu mentă.
La eveniment am avut bucuria să-l avem printre noi pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, alături de soţie, dar şi un bun prieten de peste ocean, de-acum membru CDViN, care are legătură puternică cu istoria Aradului. Către final, am organizat tradiţionala tombolă, care a făcut fericiţi trei dintre participanţi, aceştia alegându-se cu câte o tablă de ciocolată. La tombolă a asistat curios şi un simpatic pisoi alb-negru, un Lucky mai mic adus în club de un alt Mihai, destoinic membru CDViN şi participant entuziast la marile excursii ale grupului. Din păcate, întâlnirea dintre cele două feline nu s-a produs, din pricina faptului că Lucky Motanul lenevea în altă odaie, alături de melonul pe care îl poartă la vedere pe sigla şi site-ul CDViN.