Cumva, bucuriile trăite de un reporter şi degustător (neautorizat) român rătăcit cu bună ştiinţă printre atâtea comori oenologice şi urbane sunt dincolo de cuvinte. Şi de cele ungureşti, şi de cele româneşti, şi de cele englezeşti. Şi nu e vorba aici atât de strălucirea exterioară, de înalta ţinută a manifestării, de clasa participanţilor, de organizarea impecabilă, cât de savoarea în sine a cunoaşterii unui mare oraş şi a unei rafinate civilizaţii cu ajutorul vinurilor sale. De acel Et in Arcadia ego, la care aspiră orice hedonist şi care mai degrabă trebuie gustat şi trăit decât povestit.
Cum nu am reuşit să ajungem vineri, în prima zi a festivalului, ne-am grăbit, sâmbătă, să prindem cursul "10 MW, 10 Vintages, 10 Wines" de dinainte de prânz. Am mărit pasul pe la Oktogon, găsind iute steagurile familiare ale Corinthia Grand Hotel. Până să ne lipim brăţările mov pe mână, a şi început cursul. Zece masters of wine, MW, adică maeştri ai vinului, somităţi şcolite şi recunoscute din domeniu, au prezentat câte un vin reprezentativ pentru terroir-ul ales. Lista MW şi a vinurilor degustate a fost următoarea: 1. Jane Masters - Taittinger Brut Reserve, Non vintage, Champagne, Franţa; 2. Frank Roeder - Riesling Spaetlese feinherb Herrenberg, Weingut Dr. Siemens, Saar, Germania, 2010; 3. Josef Schuller - Hirtzberger Axpoint Gruner Veltliner Smaragd, Austria, 2008; 4. Anne McHale - Brouilly, Alain Michaud, Beaujolais, Franţa, 2012; 5. Caroline Gilby - Bessa Valley Enira, Bulgaria, 2009; 6. Clive Coates - Rossignol-Trapet, Gevrey-Chambertin Vieiles Vignes, Burgundia, Franţa, 2009; 7. Christy Canterbury - Robert Mondavi Napa Valley Cabernet Sauvignon, Unfiltered, SUA, 2010; 8. Cees van Casteren - Symington Graham's Port, Protugalia, 2011; 9. Elisabeth Gabay - Taylor's Port, Portugalia, 1985; 10. Matthew Stubbs - Domaine Cazes Cuvée Aimé Cazes, AOC Rivesaltes, Vin Doux Naturel, Franţa, 1978.
Chelnerii s-au perindat, sobri, turnând vinul în pahare, cu o morgă de angajaţi imperiali. Chelnerii lor sunt doar atât, nişte profesionişti care îşi fac meseria, nu seamănă deloc cu chelnerii români, care se cred cu toţii altceva decât ceea ce sunt, de pildă parlamentari, CEO, bancheri ş.a.m.d. Fiecare MW a prezentat vinul ales, cu ajutorul a două imense ecrane de proiecţie. Am remarcat amănunţimea descrierii, profesionalismul fiecărui discurs, cunoaşterea aprofundată în cazul fiecărui maestru al vinului. Mi-au plăcut aproape toate vinurile alese, dar m-am îndrăgostit mai ales de cinci dintre ele: Riesling-ul Spaetlese, Rossignol-Trapet, Cabernet Sauvignon-ul de la Mondavi, Symington Graham's-ul şi Cuvée Aimé Cazes. Probabil că, dacă ar fi trebuit să fur unul dintre acestea, în pripă, aş fi ales senzaţionalul Riesling, şi nu neapărat din cauză că, în urmă cu câteva săptămâni, Oliver Bauer ne-a delectat cu câteva vinuri de aceeaşi speţă în Vestik Club. Să mai spun că al treilea MW, austriacul Josef Schuller, a felicitat organizatorii, spunând că în capitala ţării sale, Viena, nu are parte de un festival de o asemenea ţinută.
Cu amărăciune am putut observa că Bulgaria, o ţară mică dar cu vinuri mari, a fost prezentă la un asemenea curs prestigios, în vreme ce România, o ţară un pic mai mare din care nu lipsesc vinurile mari, continuă să rămână cvasinecunoscută Europei şi lumii din punct de vedere oenologic. O fi de vină faptul că miniştrii de resort se ocupă cu orice altceva decât cu promovarea vinului românesc, întreaga lor contribuţie la temelia societăţii dar şi la imaginea ei în lume rezumându-se mai degrabă la nişte hoteluri de gheaţă care se topesc, o dată cu banii alocaţi, la venirea primăverii.
După curs, am luat masa în Liszt tér şi am plonjat apoi în miile de arome ale vinurilor prezente în saloanele Corinthia Grand Hotel, degustând vinurile din România de la Nachbil şi Wine Princess, m-am întreţinut cu Johann Brutler, cu Walter Szikler şi Balla Géza. Acesta din urmă a avut grijă să-mi toarne în pahar ce are mai bun la stand, în timp ce în jurul nostru se strângea o numeroasă comunitate arădeană prezentă la festival. În rest, am degustat câteva vinuri mari de la Errazuriz, am cumpărat nişte vinuri slovace minunate, am rămas dezamăgit de standul Masi, care de la o vreme nu mai scoate la iveală marile sale vinuri, am băut nişte cupaje de la Bock despre care nu am multe de povestit şi am luat-o spre hotel, pregătit să dau faţă, la 8,30 seara, cu Tokaj Dinner-ul. Povestea evenimentului de seară o voi spune însă în alt material, acum fiind nevoit să sar o zi, de sâmbătă până duminică, pentru cronica ultimelor noastre întâmplări de la VinCE.
Dis-de-dimineaţă, după micul dejun de la hotelul din Hunyadi tér şi după o şedinţă foto cu acoperişurile, statuile şi zburătoarele oraşului, am luat-o spre Corinthia Grand Hotel pentru a participa la Oscar Gala Masterclass, un curs despre vinurile vedetelor care s-a bucurat de prezenţa şi prezentarea MW Elisabeth Gabay, alături de alţi invitaţi maghiari. Lista a fost următoarea: Sofia Coppola Blanc de Blancs 2009 (70% Pinot Blanc, 15% Riesling, 15% Muscat), Monterey, California; Corazon Loco Blanco (Verdejo, Sauvignon Blanc) 2013, Bodegas Iniesta, Castilia; Jolie Pitt/ Perrin Provence Rosé 2013, Franţa; When We Dance, Il Palagio, 2012, Toscana; Fernando Alonso Seleccion Especial, Calzadilla, 2008, La Mancha; The King of Rock'n Roll (79% Cabernet Sauvignon, 21% Petit Shiraz), Elvis Wines, 2011, California. Am avut parte de o prezentare spectaculoasă, cu lux de amănunte, cu imagini proiectate ale cramelor şi VIP-urilor aferente: Sofia Coppola, Andrés Iniesta, Angelina Jolie & Brad Pitt, Sting, Fernando Alonso, Elvis Presley. Vinuri minunate, vinuri produse de mentalităţi perfecţioniste, vinuri în care se regăseşte clasa creatorilor ori inspiratorilor acestora. Am ales pentru mine ultimele două, în speţă pe cel al lui Fernando Alonso. Vinul Sofiei Coppola, suav, uşor, poate că mi-a amintit de pelicula Lost in Translation, unul dintre filmele mele preferate. Inima nebună, Corazón Loco, a fotbalistului şi campionului mondial Andrés Iniesta bate puternic înlăuntrul sticlei de vin tânăr, iar cuplul Jolie-Pitt a creat în Provence un foarte rafinat rosé, vin mare, cu aciditate fructată, de care îţi aminteşti ca de ceva unic între atâtea alte unicităţi. Sangiovese-ul lui Sting are parte de cea mai grozavă etichetă, e unul tipic, elegant, adevărat. Vinul castilian al lui Alonso este el însuşi un campion pentru mine, am să-l mai caut, am să-l comand, a câştigat cursa. Elvis continuă să trăiască pentru fani şi prin vinul care îi poartă numele, un vin masculin, năvalnic, superb, care te impresionează şi te cucereşte încă de la prima atingere senzuală.
Uşor euforic după atâtea vinuri-vedetă consumate, am părăsit VinCE şi Budapesta, luând-o spre Arad via Lajosmisze, pentru o masă la marginea autostrăzii. Acolo am retrăit în gând toate bucuriile oenovoiajului. Fără îndoială, datorăm sărutări de mâini doamnei Németh Ágnes, editor-şef al revistei VinCE Magazin, organizatoarea care ne-a facilitat, cu o promptitudine chezaro-crăiască, acreditările la toate evenimentele festivalului. O aşteptăm cât de curând la Arad, în dormitorul bunicii, acolo are deja un loc asigurat şi unde o aşteaptă mai multe vinuri româneşti albe de top, puse la rece.
