Marți 23 Iulie 2024

Un excelent picnic în vie, între două prânzuri la Cyrano și Rivo

Ultima ispravă a clubului s-a petrecut la Oradea, în oraș și în cetate, dar și aproape de Biharia, î...

O degustare faină cu noile vinuri și noul promotor al Cramei Carastelec

După mai bine de un an și jumătate, Crama Carastelec se întoarce în dormitorul bunicii. O face cu aj...

Cum am devenit degustători neautorizați de ulei de măsline la ultimul Festival RO-Wine

Drumurile noastre duc tot mai des la București, o capitală care devine din ce în ce mai atractivă nu...

  • Un excelent picnic în vie, între două prânzuri la Cyrano și Rivo

  • O degustare faină cu noile vinuri și noul promotor al Cramei Carastelec

  • Cum am devenit degustători neautorizați de ulei de măsline la ultimul Festival RO-Wine

Duminică, 01 Iunie 2014 17:10

O seară cu Davino şi, Da, cu Vinul

Scris de
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

A trecut ceva vreme de când nu am mai degustat vinurile unui producător din Dealu Mare. Şi tot de ceva vreme nu am mai avut ocazia să savurăm un vin marca Davino. Poate şi de aceea locurile propuse virtual membrilor CDViN au fost ocupate în 10 minute iar odăile bunicii s-au umplut, cu o punctualitate exemplară, de un entuziast public arădeano-timişorean. Ba şi o bună prietenă, venită din Germania într-un scurt concediu românesc, a profitat la rândul său de invitaţie, alăturându-ni-se.


M-am jucat un pic fotografiind etichetele sticlelor care înotau în gheaţa frapierelor, mielul lui Dumnezeu, ochiul cunoaşterii strecurat în sacrul potir, scara lui Iacob pe care pogoară, graţie vinului, îngerii viselor. Ca de obicei, atmosfera a fost relaxată, lipsită de aere academice, de didacticism forţat. La asta am contribuit cu toţii şi mai ales Mihai, mezinul grupului, care a prezentat vinurile alături de Sanda, reprezentanta ad-hoc a mărcii Davino.
Primii veniţi au fost serviţi, hors concours, cu un Făurar alb din 2013, iar lista propriu-zisă a degustării a cuprins: 1. Iacob Alb 2012 (Sauvignon Blanc, Riesling Italian, Fetească Albă); 2. Davino Domaine Ceptura Blanc 2012 (Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Riesling Italian); 3. Iacob Rosé 2013 (Cabernet Sauvignon, Merlot vinificat în alb); 4. Iacob Roşu 2011 (Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră); 5. Davino Domaine Ceptura Rouge 2009 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră).
Ne-am bucurat pe rând, fiecare în felul nostru, de vin şi de atmosferă, am schimbat vorbe şi jobenuri, am constatat că ne lipseşte teribil stăpânul autografelor şi am stat pe trepte, la o ţigară, animând strada noastră altminteri prea liniştită. Mie mi-au plăcut în special trei vinuri,  Iacobul alb, clasicul Domaine Ceptura Rouge 2009 şi foarte fructatul Rosé.
În urmă cu ceva timp, am dăruit un Davino unui necunoscut care mi-a înapoiat cheile pierdute de la maşină. Şi astăzi, la peste patru ani de la întâmplare, vă spun că nu veţi greşi deloc dacă vă gândiţi să dăruiţi acelaşi vin unei fiinţe dragi, unui bun prieten, unui binefăcător care merită un cadou din inimă. Dacă e connaisseur, cu atât mai mult va aprecia gestul. Dacă nu, vinul îi va deschide ochii, Ochiul, revelându-i căi şi scări spirituale nebănuite, transformând un simplu pahar într-un adevărat potir.

Citit 2514 ori Ultima modificare Duminică, 01 Iunie 2014 18:34
Publicitate

Pivnicer

Situată în cel mai frumos loc cu putință, acolo unde privitorului i se înșiră în fața ochilor, ca o bucată de paradis, o bună parte din valea Târnavei Mici, crama societății Castel Vinum, care produce vinuri sub brandul Villa Vinèa, împlinește 20 de ani de poveste, timpul scurs de la idee la finalitate. Și îi împlinește cu o inaugurare deplină a cramei extinse, în prezența ctitorului și a celor doi oenologi care au trudit la faima vinurilor sale.

Caută

Publicitate