Vineri 18 Iunie 2021

La un pahar de Cadarcă din vie centenară, în cincisprezece prieteni

Cea mai recentă degustare cu vinuri maghiare în dormitorul bunicii ne-a oferit surpriza întâlnirii c...

Două crame, zece vinuri, un singur Răzvan

Plus accesoriile, aș zice, adică frapiera cu inscripție, testevinul, sabia și chitara lată... Someli...

Relaxare cu supertoscane în dormitorul bunicii

După încă o etapă de închidere pandemică lungă precum un veac de singurătate, Adrian Pașca se întoar...

  • La un pahar de Cadarcă din vie centenară, în cincisprezece prieteni

  • Două crame, zece vinuri, un singur Răzvan

  • Relaxare cu supertoscane în dormitorul bunicii

Duminică, 07 Septembrie 2014 21:39

LacertA şi Cuvée IX, finalul condimentat al unei aventuri de 2.000 de kilometri prin România

Scris de
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Orice poveste are nevoie de o încheiere. În cazul poveştii de faţă, care a însemnat o aventură în 12 derulată de-a lungul a peste două mii de kilometri prin România de asfalt şi de apă, încheierea poartă numele unei crame şi al unor vinuri minunate. Până să ajungem acolo însă, la noul Cuvée IX, la Sauvignon Blanc-ul nebaricat din 2010 şi la Crama LacertA, a trebuit să părăsim Delta, să o găsim mai întâi, să vedem vulcanii noroioşi, să ne extaziem la Cramele Rotenberg, să vizităm Braşovul şi Sibiul şi să plecăm de acasă.


Aşadar, am părăsit Hotelul Sunrise cu inima strânsă, lăsând în urmă pisicul înghiţitor de cârlige şi ciorba pescărească şi goana în barcă prin grunduri. Tulcea şi Măcinul, aceleaşi peisaje nostalgice, din altă lume şi din alt timp, care par că nu ne aparţin şi nu ne-au aparţinut vreodată. La Brăila, fără de tanti Elvira, am luat o masă întâmplătoare, la o pizzerie întâmplătoare, pe deplin satisfăcuţi. Tavanul era tapetat cu colaje de ziare din alte epoci, ne-am  gândit să bem bere ca nişte pasionaţi de vin în concediu, apoi am grăbit pasul Loganului fiindcă nişte zeci de kilometri (sau sute?) mai încolo ne aştepta oenologul Mihai Baniţă printre butoaiele şi vinurile sale austriece de Dealu Mare. A fost interesant să ajungem până acolo, în Finteşti, judeţul Buzău, mai ales că navigam prin acest Vechi Regat graţie GPS-ului, cu aceeaşi credulitate naivă cu care străbăteam cândva străzile Vienei ori Budapestei. Decât că Parisul nu-i Găeşti, şi nici Becs-ul nu-i Finteşti. Am probat asta pe pielea noastră când, urmând indicaţiile micului ecran indicator, am părăsit aşa-zisa şosea principală, şi-aşa jerpelită, şerpuită şi vai de mama ei, pentru a urma un drum abrupt, neverosimil, în formă de albie pârâu secat, numai bun de străbătut cu tractorul. Până la Finteşti, unde ducea calea normală, fără de GPS, aveam să trecem şi o ştiinţifico-fantastică graniţă de judeţ între Buzău şi Prahova, care consta într-o săbăticie simpatică traversată de drumul pe care rulam cu 1 km/h şi dintr-un indicator nou-nouţ, imens, plasat cu judiciozitate spre buna vedere şi infomare a puţinilor şi imprudenţilor şoferi care s-au gândit să-şi hurducăie maşina pe acolo.
Altfel a fost frumos, am coborât un drum pe care nu mai trecuseră decât caprele şi păstorii locului, am văzut un peisaj rural cu turle de biserici şi cu dealuri nesfârşite, fiind îndrumaţi în cele din urmă către crama de cinci stele. Nu pot spune că nu a meritat efortul. Crama e superbă, viile se întind în apusul portocaliu într-o impecabilitate de altă lume. Mihai Baniţă, managing partnerul investitorilor din Österreich, ne aştepta cu un rosé proaspăt şi cu o francheţe cuceritoare. Ne-a plimbat prin cramă, ne-a povestit cu sinceritate totul, necazurile ploioase ale anului curent, culisele îmbutelierii fiecărui vin, istoria acestei aventuri oenologice cu capital austriac şi implicare românească. Un conac renovat, o cramă nou-nouţă, nişte vii lucrate ca la carte, un simbol uşor de identificat, cam asta ar fi povestea LacertA. Şi un oenolog foarte fain, cum ar zice ardeleanul ori bănăţeanul din noi, cu care îţi face plăcere să relaţionezi. Am văzut totul la LacertA şi am degustat şi vinuri pe care Bogdan Todor nu apucase să ni le prezinte în Vestik Club, alese chiar de gazda noastră, de oenolog. Între ele, Rieslingul de Rin, cu buchet generos, cu corp, dar cu aciditate scăzută, Sauvignon Blanc 2010, foarte frumos încă, foarte în formă şi cu vino-ncoace, mai finul Sauvignon Blanc 2011 baricat, potrivit în compania unor specialităţi culinare. Creatorul vinurilor ne-a mai servit şi dragul de Pinot Noir 2011 pe care îl cunoaştem bine din club, explicând că e unul autentic şi că un indiciu în acest sens îl reprezintă culoarea cărămizie. Apoi am servit un Blaufränkisch, adică Burgund Mare, din 2011, un fel de Pinot Noir popular, mai sălbatic şi fără îndoială mai violaceu. Am încheiat cu un Merlot 2011, îmbuteliat din cisternă, şi cu noul şi senzaţionalul Cuvée IX, foarte crud încă dar atât de puternic, cu condimente de tot felul şi cu savori de ciocolată din care n-am mai gustat nicicând.
Se însera înainte de plecarea spre Casa Colinelor, pensiunea noastră de serviciu din Urlaţi, iar noi priveam lumea românească prin geamurile, lentilele şi designul unei crame austriece. Dealuri cu oi şi ciobani, cu mărăcini, râpe şi pietre, cu sate cuminţi aşezate între văi prelungi, cu turle de biserici ale căror clopote bat în acelaşi ritm de multe sute de ani. Mihai Baniţă ne-a condus în zona de magazin, noi am ales vinuri şi tricouri, ba am mai degustat şi un excelent Muscat vinificat în sec, apoi ne-am pozat cu şopârla emblemă a cramei. Baxurile abia au încăput în maşini, în lumina slabă a înserării am apucat să mai imortalizăm de pe un deal drumul prăfuit şi crama austriacă de cinci stele care a răsărit absolut neverosimil în lumea asta atât familiară şi atât de balcanică de care suntem totuşi îndrăgostiţi. O fi mai ales din pricina vinului...
După o cină ploieşteană şi o noapte la Casa Colinelor, de unde am privit, în sus, viile de la Basilescu, şi, alături, Conacul dintre Vii al celui de-al doilea om în stat, şi după o şedinţă foto cu cisternele de inox ale viitoarei crame a pensiunii, am pornit în lungul drum către casă. Ca de obicei, am surprins Ardealul din goana maşinii, cetatea Râşnovului, berzele săseşti, cupolele ortodoxe de aur, şiragurile de ceapă roşie de pe marginea şoselei. Aveam deja de prelucrat 4-5 mii de fotografii cu noi înşine, cu Delta şi cu cramele, cu oraşele vizitate în ultimele opt zile. Memoria afectivă înregistrase ceva mai mult însă decât un număr de fişiere convertibile în imagine, iar cuvintele din urmă, care se opresc acum aici, cuvintele din ultimele articolele, au încercat să surprindă măcar o mică parte din suma senzaţiilor, spaimelor şi bucuriilor trăite în grupul nostru de 12 vestici de-a lungul a opt zile şi a peste 2.000 de kilometri de Românie.

 

GALERIE FOTO: LacertA pe larg; Pe drum

Citit 3093 ori Ultima modificare Luni, 01 Iulie 2019 13:44
Publicitate

Pivnicer

Nici nu mai știu de câte ori am fost la Zooland Sâmbăteni, paradisul demn de Arca lui Noe al lui Gabi Mohaci. Știu doar că, dacă dai căutare după cuvintele cheie corespunzătoare, vei găsi cel puțin douăzeci de articole pe cele două site-urile și pe blogul clubului. Ultima aventură la Zooland a fost o degustare în jurul unui ceaun cu tocăniță, avându-l pe Herbert ca dirijor principal hedonist.

Caută

Publicitate