S-a ținut de cuvânt câțiva ani mai târziu, adică zilele trecute, când a pășit în dormitorul bunicii însoțit de prietenul Alfred Binder și de câteva dintre cele mai frumoase vinuri purtând marca Viile Metamorfosis. Dincolo de faptul că toată lumea poate observa că signore Rista e un simpatico, ceea ce descoperim în pahar atunci când vine vorba de vinurile sale ne arată că avem de-a face cu unul dintre cei mai buni oenologi din țară. Și cine a vizitat crama de 100 de milioane de euro de la Bargino și l-a cunoscut pe marchizul Piero Antinori nici nu are de ce să se mire de calitatea vinurilor Viile Metamorfosis: Fiorenzo Rista e alegerea sa, e o alegere nobilă. Iar dacă nu ați fost la Bargino, lucru pe care îl înțelegem, putem spera că măcar ați savurat niște Prince Matei din 2000 și 2001 la sticlă magnum purtând eticheta Vinarte. Aceste valori oenologice sunt tot creația lui Fiorenzo Rista, de pe vremea când acesta se îngrijea de via și vinurile Vinarte.
Așa că e de înțeles de ce clubul Vestik s-a umplut iar până la refuz cu prilejul acestui eveniment și de ce unii au fost nevoiți din nou să-și aducă scaune de acasă. Am degustat, în ordine și în prezentarea celui care le-a creat, Sauvignon Blanc 2013 Via Colțul Pietrei, Cabernet Sauvignon 2012 Viile Metamorfosis, Syrah 2013 Via Colțul Pietrei, Negru de Drăgășani 2013 Via Marchizului și Cabernet Sauvignon 2009 Cantus Primus. Și nu numai că ne-am delectat cu aceste vinuri de primă ligă, ci am și lansat lampioane pe cerul Aradului alături de invitați și de însuși maestrul Rista, care avea bucurii de copil în privire.
Sauvignonul Blanc e unul mai mult decât ales, e unul de aur marca Merano, așa că eu o să mi-l tot comand de acum încolo; Cabernet-ul din gama de început are schepsis și vino-ncoace, e bun de chef și de friptură; Syrah-ul s-a cizelat, a devenit de un amar, de un amaro plăcut; Negrul e senzațional, vorbim aici de un vin măreț, care va face carieră dincolo de hotare drept brand de țară pentru soiul roșu autohton; iar Cabernet-ul final, acela cu care Fiorenzo mă îmbiase cândva la Budapesta, a fost cireașa de pe tort – e fin, cizelat, catifelat, de talia acelor vinuri create la începutul anilor 2000 pentru Vinarte.
Nu mai e nimic de zis, ci poate doar de aplaudat, așa cum de altfel au făcut-o aproape spontan cei patruzeci de oameni prezenți în dormitorul bunicii. Au aplaudat vinurile și oenologul și fericirea de a fi atunci și acolo, de Ziua Mondială a Fericirii, de echinocțiul de primăvară, de eclipsă și de lansarea în premieră națională a Cabernet-ului 2012 și Negrului 2013 din via românească a marchizului Antinori.
