Plănuiam această excursie de câteva luni. Ne-am strâns vreo 27, lăsând liber ultimul loc rămas, fiindcă Mihai, mezinul Vestik, a ales să ne părăsească pentru a fi prezent la un electrizant dar noroios festival muzical de la Cluj.
Am umplut pe rând parcarea de la Avincis în seara de vineri, iar Angela ne-a îmbrățișat și cazat pe rând. De când unii dintre noi n-au mai dat pe acolo, domeniul Avincis s-a îmbogățit cu noi și joviale spații de cazare create de același arhitect care a desenat micul paradis al Dobrușei. Camerele poartă nume de vinuri, terasa e în zigzag, vederea e cu dealuri, vii și Olt, niște giruete simpatice colorează cerul rotindu-se ușor în vântul sudului de țară. Culorile interiorului și exteriorului provoacă la joacă privirile, ne simțim ca niște copii mari gata să rotească singuri bufnița, mistrețul și ciocănitoarea în sensuri întâmplătoare, după cum ne cășună. N-avem prea mult timp de asta, căci vine Ghislain și ne îmbrățișăm și suntem poftiți la o cină cu degustare. Savurăm pe rând Domnul de Rouă în Alb 2013, Cuvée Petit 2012, Rosé 2013, Cuvée Andrei 2011, Cuvée Grandiflora 2011 și mult așteptatul dar încă nelansatul Negru de Drăgășani 2012. A fost un adevărat festin, grație aperitivelor, gulașului fin de vită și desertului cu mascarpone, jeleu de fructe de pădure și iaurt.
Dan a avut grijă să dăruiască tirbușoane de argint tibetan cuplului de aur de la Avincis, pentru merite incontestabile în promovarea vinului românesc. Angela a promis că le va transforma în cercei, iar Ghislain a primit în plus și un portret ușor ciufulit, executat de același decernator de premii. Chiar dacă începuse să plouă, a fost o seară minunată, cu arome de mari vinuri românești elaborate în stil franțuzesc undeva într-un paradis oltenesc.
Am dormit în Tămâioasă Românească, înconjurați de o geometrie de piatră, lemn și iarbă, sub stelele ițite din nori. Din cauza reveriei, am ratat răsăritul și tradiționala ședință foto cu jocuri de raze, abur și Olt. Lumea din jur trăda însă aceeași splendoare prin care se plimbau, uimiți, prietenii noștri aflați pentru întâia oară la Avincis. I-am privit din înaltul cramei cum se uimesc la fiecare detaliu, cum privesc conacul oglindit în piscină, cum Angela pornește ploaia pentru ei în Point View.
Pe la prânz, într-o zi perfectă de iunie, am suit în cele două microbuze închiriate și am pornit spre Crama Bauer, acolo unde ne așteptau Oliver și Raluca cu un alt festin, ba chiar cu două. Crama Bauer e oarecum mică în comparație cu altele, însă croită ergonomic și cu șarm, nu știu dacă neapărat nemțesc. Am fost poftiți în curte, dacă putem numi așa locul neîngrădit din jurul casei pe care gazele noastre l-au amenajat cu dale, cu cișmea și umbrele. Ne-am ospătat cu bunătăți românești și nu numai, cu zacuscă și ciuperci cu trufe, cu cârnați de casă și fasole bătută, preferata mea incontestabilă. Dar mai ales ne-am ospătat cu vinurile lui Oliver: Crâmpoșie Selecționată, Sauvignonasse, Sauvignon Blanc, Rosé, Cabernet Sauvignon și Petit Verdot, toate din 2013, dar și cu un senzațional Orange Wine din Sauvignonasse, un vin alb ținut mult săptămâni pe boștină și apoi pe drojdie, ca să rezulte în cele din urmă o licoare de un galben mieriu, cu caracteristici de vin roșu: corpolență, complexitate, tanini. Abia aștept lansarea de iarnă, mă declar fanul entuziast al acestui vin și mă pregătesc să-mi fac rezerve serioase din el, fiindcă știu bine că e rodul din urmă al măiestriei lui Oliver.
De parcă nu era de ajuns, după ce ne-am ghiftuit la Crama Bauer și după o ședință foto cu șirul infinit al degustătorilor noștri neautorizați, am luat-o spre Crama Știrbey, acolo unde familia nobiliară care deține plantațiile ne aștepta pentru o plimbare în vie și pentru încă un festin cu degustare. Domnul baron Jakob Kripp a preluat grupul, informându-l, inițiindu-l în istoria domeniului; am revăzut vana princiară, păzită acum de un fioros cerber fără nume, via pe araci, trandafirul Prince Știrbey creat în 1871 de rozieristul Joseph Schwartz şi dedicat prinţului Barbu Dimitrie Știrbey. Doamna Ileana Kripp ni s-a alăturat și am pornit agale prin vie, spre clădirea toscană a cramei. Alte vinuri, alte bucate irezistibile și o... surpriză.
Oliver ne-a servit cinci vinuri, iar acestea au fost prezentate de domnul baron, fiecare având propria istorie interesantă. Spumantul extrabrut de Crâmpoșie Selecționată din 2010 parcă e tot mai savuros pe an ce trece, Crâmpoșia din 2014, deși în cantitate mică, e minunată, Feteasca Regală Genius Loci 2013 m-a entuziasmat, mi-am cumpărat-o apoi cu baxul. Iar roșiile rămân slăbiciunile mele: Negrul de Drăgășani din 2013, mai blând, mai catifelat decât predecesorul din 2011, și Novacul 2007, comoara prea puțin știută cramei, pe care eu mi-am propus cu tot dinadinsul s-o împuținez. Acest vin este pentru mine însumi, să nu mai spuneți asta nimănui!
De fapt, nu ne putem plânge de nimic în tot ceea ce a însemnat această ieșire la Drăgășani. Și nici Zoli nu cred că ar avea de ce, mai ales că prietenii săi, între care cu plăcere ne numărăm și noi, i-au făcut o nu tocmai mică surpriză: un tort aniversar cu tot cu lumânări, servit pe terasa cramei, alături de câte un Dessert Știrbey. Luat absolut prin surprindere, amicul nostru a suflat în lumânările cu steluțe care luminau o creație dulce în formă de canapea – obiectul activității sale industriale la care am luat și noi parte într-o noapte specială, în urmă cu jumătate de an. Și chiar dacă fotografiile l-ar putea indica pe Zoli în acele momente drept cel mai fericit om din România, un pic din această stare specială am trăit și noi la aceeași intensitate, fiindcă am avut parte de o ieșire perfectă. Pe care, la Știrbey, am încheiat-o cu o vizită în țarcul măgarilor Anton și Filomena, pentru mângâiere, hrănire și fotografiere.
Seara, ajunși la Avincis, ne-am dat seama că ar fi potrivit să mai bem ceva, iar Zoli a făcut cinste cu multe sticle de Fetească Regală & Pinot Gris 2013, la frapieră. Și ne-am mai prostit un pic în poze, fotografiindu-ne pe scări, în stilul caracteristic grupului vestic, care a cam făcut vogă în ultima vreme prin lumea vinului românesc. Dimineața de duminică ne-a adus bucuria reîntâlnirii cu soții Valeriu și Cristiana Irinel Stoica, dar și tristețea plecării. Câteva zile mai târziu, dormitorul bunicii s-a umplut de o anume nostalgie, dar și de niște zeci de baxuri, care ne-au dovedit că absolut toate vinurile marca Avincis, Bauer. și Știrbey au fost pe rând preferatele grupului Vestik. Și atunci cum să nu reîntoarcem mereu acolo?
