Sâmbătă 25 Ianuarie 2025

De nouă ori Davino!

Davino recidivează cu o degustare de excepție în odăile bunicii. Cristian Casapu, coproprietar și ac...

O călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova cu ajutorul unui nou proprietar

Ultima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezent...

Alegerea noastră: o degustare de vinuri din Burgundia

Spune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezide...

  • De nouă ori Davino!

  • O călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova cu ajutorul unui nou proprietar

  • Alegerea noastră: o degustare de vinuri din Burgundia

Miercuri, 02 Decembrie 2015 10:45

Delicatese italiene și un magician în dormitorul bunicii

Scris de CDViN
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Seria de aventuri oeno-gastronomice pe care clubul nostru le organizează în Arad a continuat, săptămâna trecută, cu un nou regal culinar.
Cum majoritatea membrilor Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați erau deja plecați în miniconcediul de sfârșit de an, am avut bucuria de a primi oaspeți noi, care s-au aflat la prima experiență de acest gen.

 

Prietenii Giuliano Scanavino și Ja Nissara Buntos, cuplul italo-thailandez cu care am avut ideea organizării acestor evenimente încă de anul trecut ne-au propus, de această dată, un regal culinar specific nordului Italiei.

A fost, deci, o seară de gastronomie pan-italiană, în care Chef Ja ne-a delectat cu cinci feluri de mâncare, din tot atâtea regiuni ale Italiei, la care membrii fodatori ai clubului au asortat vinuri autohtone de la Prince Știrbey, Crama Bauer, LacertA, Avincis și Viile Metamorfosis.

Seara a început cu o excelentă Tartrà piemontese con fonduta, pentru ca apoi să continuăm cu Peperoni arrosto con Bagna Càuda, Ravioli del Plin al sugo d’arrosto  și delicioase Pere caramellate con gorgonzola, miele e noci. Toate specialitățile au fost preparate în casă, cu ingrediente originale. Ca un fapt divers, pentru ravioli au fost necesare nu mai puțin de zece ore de muncă! Seara de gastronomie italiană s-a încheiat cu o delicioasă Bonèt - o budincă din ciocolată și biscuiți Amaretti.

Pentru ca seara să fie și mai animată, Giuliano ne-a pus în scenă un spectacol susținut de un magician italian, care și-a dovedit talentul prin demonstrații pline de dexteritate, în showuri personalizate, susținute la fiecare masă.

Regalul gastronomic a fost, ca de obicei, extrem de apreciat, așa că vom organiza, în curând o nouă seară de gastronomie - de această dată cu specialități asiatice, pentru care așteptăm sugestiile voastre culinare!

Citit 3799 ori Ultima modificare Miercuri, 02 Decembrie 2015 19:36
Publicitate

Pivnicer

Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.

Caută

Publicitate