Marți 21 Ianuarie 2025

De nouă ori Davino!

Davino recidivează cu o degustare de excepție în odăile bunicii. Cristian Casapu, coproprietar și ac...

O călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova cu ajutorul unui nou proprietar

Ultima degustare cu vinurile cramei mehedințene Corcova a avut parte chiar de prezența și de prezent...

Alegerea noastră: o degustare de vinuri din Burgundia

Spune-mi pe cine și ce alegi, ca să-ți spun cine ești… În ajunul primului tur al scrutinului prezide...

  • De nouă ori Davino!

  • O călătorie senzorială pe vechea moșie Corcova cu ajutorul unui nou proprietar

  • Alegerea noastră: o degustare de vinuri din Burgundia

Marți, 24 Ianuarie 2017 09:20

Magnificii, din nou în odăile bunicii

Scris de CDViN
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Nu mai puțin de 15 luni au trecut de când șapte profesioniști ai vinului s-au aflat simultan la Arad, în odăile bunicii, pentru a degusta vinuri din toată lumea împreună cu membrii clubului nostru de neautorizați. După mai bine de patru luni de pregătiri, vineri, 20 ianuarie, am reușit să aducem din nou la Arad vinuri din șapte țări, prezentate de profesioniști care au venit din mai multe orașe din țară, dar și din Italia sau Portugalia. 

În preambulul serii a fost nevoie de o scurtă ședință tehnică, de stabilire a ordinii în care magnificii vinului vor prezenta licorile-vedetă ale serii.

Evenimentul, SOLD OUT în doar trei ore de la anunțare, a fost deschis cu un prosecco Foss Marai Strada di Guia 109 magnum, prezentat de Marinela Ardelean – care a venit la eveniment din Treviso -, coproprietara și totodată președintele festivalului RO Wine – The Wine Festival of Romania, autoare a ghidului The Wine Book of Romania. De la eveniment, Marinela urma să plece în Chile, așa că pe parcursul serii a prezentat și un vin din țara dintre Anzi și Pacific: Quinta Generation, Red Blend, Colchagua, Viña Casa Silva, 2011.

Licenţiat în jurnalism, cu un masterat în domeniul oenologic, Vali Ceafalău este coordonator de marketing şi comunicare la VINIMONDO, ce are în portofoliu circa opt sute de vinuri. De nu mai puțin de 15 ani în lumea vinului, Vali a debutat în presa scrisă de profil ca redactor șef al suplimentului Connaisseur. Avea să continue, din 2005, ca membru fondator și totodată redactor-șef la Vinul.Ro, funcție pe care a ocupat-o până în 2014. Membru al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, Vali a fost distins cu medalia de aur la Concours Mondial de Bruxelles. Vinul prezentat de Vali la evenimentul nostru a fost Pieve Santa Restituta Brunello di Montalcino Gaja 2010, un vin foarte apreciat care, cu siguranță, va reveni la degustările din odăile bunicii.

Sosit în odăile bunicii tocmai din Aveiro, Portugalia, Gavril Adrian Butuc - CEO & Founder la Premium Drinks și absolvent WSET Level III - Wine and Spirit Education Trust (WSET London). Vine din Aveiro, Portugalia, unde s-a stabilit în urmă cu mai bine de un sfert de secol. Adrian ne-a prezentat vineri un vin cu o poveste fascinantă: Poseidon Red 2014 (very old vines of Touriga Franca, Touriga Nacional, Tinto Cão, Tinta Roriz) ... "o vinho da voltă". Acest vin (3.000 sticle) a călătorit timp de 81 de zile în cala navei de pescuit, parcurgând 10.291 mile maritime din portul Aveiro (Portugalia), până în Terra Nova - Newfoundland & Labrador Sea şi înapoi. Certificatul de conformitate poartă semnătura căpitanului şi numele marinarilor din echipaj. În plus, Adrian a adus în club și un excelent vin-surpriză: Lua Cheia em Vinhas Velhas Ano 2014.

Un alt oaspete al Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizați la evenimentul de vineri, 20 ianuarie, a fost somelierul clujean Bogdan Raul Todor, care reprezintă Compania Viticola Corcova, o proprietate Roy & Dâmboviceanu. Certficat WSET Level 2, membru al Asociației Somelierilor din Romania, Bogdan și-a început odiseeea în lumea vinului în faimoasa regiune Bolgheri. A adus în odăile bunicii un vin spaniol interesant: Munia Roble 2013, dar și un vin surpriză – Pinot Noir de la Corcova – pe care îl vom mai degusta, cu siguranță.

Clujeanul Herbert Szasz, negociant și specialist în vinurile din America de Suda ne-a prezentat, la rândul său, un vin argentinian dintr-o vie de 110 (!) ani, ediție de 2.800 de sticle. Gran Lorca Poetico Malbec 2009 , opera lui Mauricio Lorca - primul vin scos ca vârf al gamei Gran Poetico.

În ultima clipă a confirmat participarea la eveniment și italianul Marco Feltrin, oenolog al cramei Petro Vaselo. Marco, pe care ne-am bucurat să-l avem printre noi, în premieră, în odăile bunicii, a prezentat un vin din Toscana: Fattoria Casa di Terra 'Moreccio' Bolgheri 2013, dar și un vin surpriză de la Petro Vaselo  - Ovaș 2009.

Ca reprezentant al unei crame din zonă, l-am invitat pe oenologul și totodată acționarul Elite Wine, Walter Szikler. Acesta ne-a prezentat două vinuri surprinzătoare, care nu există încă pe piață; o Fetească Neagră și un Miraculix, precum și un vin surpriză: un matur Pinot Noir cu Merlot, din 2006, de la Elite Wine.

A fost o seară extrem de interesantă, pe parcursul căreia am constatat un lucru care, din păcate, nu se prea întâmplă în lumea vinului românesc: profesioniști reprezentând diverse crame s-au ajutat reciproc, voluntar, pentru ca workshop-ul afectiv la care luau parte să fie cât mai interactiv și interesant. Vinurile au fost degustate, analizate, comentate; membrii grupului nostru de pe Facebook au putut urmări în direct majoritatea prezentărilor și comentariilor. Ultimii oaspeți au rămas pe baricade până la orele 4 ale dimineții.

A fost o seară extrem de vie, pe care, la cererea membrilor clubului, vom încerca să o reinventăm, poate chiar în acest an, cu o temă nouă, dar la fel de atrăgătoare.

Citit 2571 ori Ultima modificare Joi, 26 Ianuarie 2017 09:17
Publicitate

Pivnicer

Cronica aceasta se scrie la cinci ani de la întâmplarea din Gyula, la 17 ani de la cea din Florența, din nevoia cuvintelor de a da reprezentare unor amintiri intense, unor sensuri care așteptau să fie deslușite. Călătorim așadar într-o zi de august și poate că numai aparent o facem către un orășel maghiar de graniță.

Caută

Publicitate