Imprimă această pagină
Luni, 27 Februarie 2017 16:11

Verticală de Soare în prima zi însorită din februarie

Scris de
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Într-o zi de joi, în prima zi de soare după foarte multe săptămâni de ceață și zloată, cam pe când Clubul Degustătorilor de Vin Neautorizați sărbătorea exact cinci ani de la prima degustare organizată în dormitorul bunicii, am avut privilegiul să încercăm o nouă verticală Vinarte. Și nu orice fel de verticală, ci una de Soare, începând cu 2012 și terminând cu 1999.

Herbert a susținut nici nu mai știm a câta reprezentație la Arad pentru cei mai neautorizați iubitori de vin din țară. Toate au mers ca la carte, 12 sticle diferite din 11 ani diferiți au fost destupate pe rând, odăile s-au umplut de cei care au ținut să nu rateze acest important eveniment oenologic. Un nasture rebel, desprins din buna rânduială a cămășii, l-a făcut pe Herbert să execute o ședință de coasere înainte de spectacolul propriu-zis. Am avut și câțiva oaspeți de seamă. Lucky, de felul său motan, s-a așezat pe un scaun așteptând în mod firesc să primească un picuț din bunătățile pregătite de Pivniceră sau procurate de Herbert, cum ar fi, respectiv, brânzeturile picante sau feliile de foie gras venite direct din Franța.

Despre vinuri ce să mai spunem, o încântare! Nu știu câte locuri din lumea asta și mai ales câți oameni se bucură de un asemenea prilej, acela de a degusta și urmări evoluția unei mărci de vin de la sfârșitul unui mileniu și începutul altuia, de-a lungul a 14 ani, din care numai 11 au fost de Soare. Noi am făcut-o fără remușcări, ba chiar cu o pasiune imemorială și, chiar dacă e greu să folosești cuvintele pentru a reda savoarea unui vin, uneori merită încercat. Astfel, primul dintre aceste minunate Cabernet Sauvignon-uri produse la Sâmburești și degustate în club s-a născut în 2012 și e crud, încă atât de crud! Am continuat cu 2011, plin și generos cu toate ale sale – culoare, buchet, gust și post gust. 2009-le a fost multă vreme favoritul meu, mă duceam și retrăgeam câte o sticlă de pe raft, o puneam bine, era singura licoare de prin părțile astea care îmi oferea odorile acelea de piele și de animal mitic, cu tanini bine îmblânziți. Poate că 2007 e un pic mai scurt în final, dar simți și în el linia Cabernet-urilor mari de la Vinarte, amintirile discrete ale pielii după care poți să recunoști un vin mare. Una din sticlele din 2006 a avut defect de dop, în cealaltă am găsit un vin foarte blând și foarte plin, cu bună aciditate. Și 2005, chiar dacă nu punctează în aceeași măsură în privința buchetului, se bucură de acea aciditate de viață lungă. Soarele lui 2004 e scurt și mai puțin expresiv parcă, dar excelează în schimb în parfum. 2003 e o licoare cu buchet superb, ar putea fi un superlativ între aceste superlative, un vin minunat, viu, ușor condimentat în comparație cu celelalte, o adevărată comoară senzorială. Și când să zic că mi-am găsit idolul, iaca și 2001, încă atât de viu, cu arome de piele, înrudit cu 2009, o încântare! Continuând întoarcerea în trecut, am putut urmări evoluția Soarelui 2000 la sticle de 0,75 și 1,5 l. Primul e cuminte, catifelat și blând, are o noblețe aparte, iar cel din magnum accentuează un pic aceste calități. Am încheiat cu 1999, un Soare din alt mileniu care încă strălucește, deși își presimte declinul.

Vinuri excepționale, vinuri mărețe! Am vrut să iau o parte din acel inefabil al lor, să transform totul în tuș rubiniu și să scriu cu el exact ceea ce nu încape în cuvinte. Și poate că am și făcut-o, decât că literele acelea s-au estompat de-acum și din întregul text nu mi-a mai rămas decât o mică parte, o scurtă poveste care se încheie aici...

Citit 2049 ori Ultima modificare Luni, 27 Februarie 2017 16:19