Dejan a venit la Arad însoțit de unsprezece etichete, de un banner pop-up, de un beach flag și de soția sa Tatiana, de felul ei din Novosibirsk, Siberia. A fost o întâlnire minunată, cosmopolită, cu odăile bunicii pline-ochi. Invitații au vorbit în tot felul de limbi, în sârbă, italiană, germană, rusă și maghiară, ba chiar și în română. Dejan și Tatiana se înțeleg în sârbă, dar amândoi vorbesc și germana, dat fiind că țara lor de rezidență este Austria.
Vinarija Mikič se găsește partea de est a Serbiei, la Negotin, cam în dreptul localității românești Oprișor și nu departe de Drobeta Turnu Severin, la o oră de mers cu mașina de cum treci granița în țara vecină. Cele șase hectare de vie sunt lucrate de tatăl lui Dejan, care este vlah și vorbește limba română, și de mama sa, care este sârboaică. Între soiurile cultivate se numără și unul cu totul special, Crna Tamjanika, Tămâioasă Neagră. Acest soi extrem de rar se cultivă pe aproximativ 50 ha în întreaga Serbie și pe suprafețe foarte mici în Croația, Italia, Austria, Franța și Portugalia.
Prietenul nostru Manu, oenologul Emanuele Reolon, prezent la degustare, a avut imensa surpriză să deguste aceste vin, în cele două variante ale sale, sec și demisec, 2016 și 2017, și să recunoască aromele specifice soiului Moscato di Scanzo, cultivat în comuna Scanzorosciate din Lombardia, pe cel mai restrâns terroir cu DOCG din Peninsulă. Ca și noi, și el știe că Crna Tamjanika reprezintă o comoară în fiecare sticlă, că nu degeaba din acest soi se obținea pe timpuri vinul preferat al fostului președinte iugoslav Iosip Broz Tito. Ajuns pe cale de dispariție în anii destrămării Iugoslaviei, soiul a fost salvat grație Școlii Agricole din Negotin, în fiecare an plantându-se noi hectare în toată Serbia.
Cât despre vinuri, am degustat pe rând: Sauvignon Blanc 2017, Chardonnay 2017, Traminer 2017, Rosé 2017 (Pinot Noir), Rosé 2015 (Pinot Noir, Merlot), Pinot Noir 2015, Merlot 2016, Cuvée I Selection 2016 (Cabernet Sauvignon 75%, Merlot 25%), Cuvée I 2013 (Cabernet Sauvignon, Merlot), Crna Tamjanika 2016, Crna Tamjanika 2017.
Pe soții Mikič aveam să-i revedem câteva zile mai târziu la... Ferendia, unde ne-au vizitat făcând un mic ocol în timpul călătoriei lor de la Negotin către Austria. De pe terasa casei de la numărul 242 am admirat biserica satului și dealurile Sârbiei, pe a căror ultimă culme se află legendara culă a Vârșețului. Am băut cafea, ne-am jucat cu Pinot și Bombonel, am gustat strugurii și prunele grădinii și le-am povestit acea legendă care spune cum Maria Tereza a dat numele a două așezări din Banatul sârbesc și românesc. Se spune că împărăteasa Sfântului Imperiu Roman a urcat în cula Vârșețului și s-a uitat pe un geam mic, zărind un sat din actuala Serbie pe care l-a numit, în mod firesc, Mali Žam (Jamu Mic ). Apoi ar fi privit pe un geam mare un pic în altă direcție, zărind un alt sat, acum românesc, căruia de atunci i se spune, tot atât de firesc, Jamu Mare (Veliki Žam).
Apoi Dejan de la Negotin și Tatiana de la Novosibirsk s-au suit în Toyota Auris și au pornit spre Austria, nu înainte să ne invite să-i vizităm acasă în Serbia, cam când o fi Crna Tamjanika numai bună de cules. Poți să-i refuzi? Sigur că nu!
