Denecuprinsul Doinei Mihăilescu a pătruns și în dormitorul bunicii. Ca dar de seamă, un înger-călugăriță cu lance și aură blândă veghează de-acum asupra autografelor clubului, dar și asupra poporului vegetal arădean din care, voit ori ne-voit, facem parte.
Aflată la Arad pentru un vernisaj, artistul plastic Doina Mihăilescu ne-a făcut bucuria de a deschide ușa clubului împreună cu criticul Oliv Mircea pentru o întâlnire, o degustare și o împrietenire. S-a întâmplat cu o seară înaintea vernisajului expoziției Un alb surâs de la Muzeul de artă arădean. Înainte să facem cunoștință cu Octavele cerești, cu Mormântul susținut de înger, cu Arca (Un poem născut din nimic), cu Ivirea, cu Stâlpnicul Simeon, cu Îngerii Adevărului și Frumuseții, cu Crinii pustiei, cu Iov, pasăre în zbor ori cu sublimul Mariei Egipteanca în chip de lucrări dătătoare de fioruri spirituale, am întâlnit-o pe creatoarea lor în dormitorul bunicii. A venit în club însoțită de dascălul și criticul de artă Oliv Mircea, alături de prietenul nostru Ionu, Ioan Paul Colta, curator și restaurator, colecționar și dascăl la rândul său, responsabil de multe întâmplări culturale în strâmtul nostru burg.
Să vă spun cu sinceritate: întâlnirile mele cu îngerii au fost destul de rare în ultima jumătate de veac. I-am invocat în rugăciuni și am zburat cu ei în visele din anii ‘70, în pielea și cu aripile lor, fiindcă eram pur și eram copil. Un pic mai târziu, i-am regăsit grație Incredibilei și tristei povești a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet, fantezie ori epifanie a prietenului meu Gabriel García Márquez, care din motive întemeiate încă nu a ajuns să treacă pragul clubului. Și, de curând, i-am revăzut în lucrările Doinei Mihăilescu, la vernisajul expoziției arădene.
Până să vernisăm îngerii, am apucat să degustăm două vinuri ale lui Walter Szikler, o Mustoasă și un Burgund Mare de la Mâsca, de care am cam prins drag în ultimele zile. Apoi am savurat un Negru de Drăgășani din Via Marchizului ori mai degrabă din via lui Fiorenzo Rista, oenolog italian de Dealu Mare, dar și o Fetească Neagră Cantus Primus semnată de același oenolog.
A doua zi, la muzeu, ne-am plimbat printre îngerii Doinei Mihăilescu, am încercat alte vinuri, o Cadarcă de Măderat, de la Mâsca, semnată Walter Szikler, un Gewürztraminer de la Bistrița, de la Crama Lechburg, adică din Lechința (Lekence, Lachenz, Lechnitz, Pârăul uscat) atât de apropiată criticului Oliv Mircea, cel care ne-a tălmăcit magistral semnificațiile operei Doinei Mihăilescu, și, mai târziu, am savurat o Fetească Neagră de pe Domeniile Casei de Vinuri Cotnari.
La eveniment am putut distinge destui iubitori de artă, destule chipuri pricepătoare. Mi-aș dori să mă întorc singur în sala de expoziție, la ora târzie la care ființele spirituale din rame își iau zborul, să mă agăț de aripile lor precum hobbitul Bilbo și să zbor o vreme, în noapte, deasupra Munților Cețoși, până când s-or arăta zorii, ca un alb surâs deasupra unei lumi care a exersat prea multă vreme tristețea veselă a frivolității.
