De-a lungul timpului, cu vinurile Davino am organizat, între altele, mici degustări în casa și dormitorul bunicii, am călătorit la mai multe ediții ale festivalului de la Merano, am participat la câte o lansare de carte, la câte un masterclass, am dat complexitate și postgust revelioanelor, am mulțumit unor neașteptați binefăcători. Prima degustare în club, atunci când ne-am dat întâlnire cu Davino și, Da, cu Vinul, a a avut loc în 2014, iar acum, la al doilea eveniment desfășurat în odăile bunicii, am avut plăcerea să-l avem alături de noi chiar pe proprietarul Dan Balaban.
Ținând cont de toate acestea, nu e de mirare că am avut vineri seară un club arhiplin. După ce, de-a lungul anilor, pe la noi s-au perindat, între alții, soții Irinel și Valeriu Stoica, baronul Jakob Kripp, Balla Géza și Walter Szikler, Ghislain Moritz și Angela Prado, Oliver Bauer și Fiorenzo Rista, Emanuele Reolon, Răzvan Macici sau Mauricio Lorca, Dan Balaban și-a adăugat numele pe lista personalităților din lumea vinului care au pășit în dormitorul bunicii. A făcut-o pentru a-și prezenta Creația, brandul Davino, respectiv creațiile, următoarele șapte vinuri: Iacob 2019 (Sauvignon Blanc, Fetească Albă), Domaine Ceptura Rouge 2015 (Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon), Domaine Ceptura Rouge 2016 (Fetească Neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon), Flamboyant 2015 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră), Flamboyant 2016 (Cabernet Sauvignon, Merlot, Fetească Neagră),, Rezerva Roșu 2013 (Merlot, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon) și Monogram Fetească Albă 2018.
Ca împătimit, și mai avem destui din ăștia ca mine în club, pot să spun că am avut parte de o seară scânteietoare, flamboaiantă, prin acuratețea prezentării și prin calitatea vinurilor servite. Cum îmi place ne-schimbarea, cum rămân un conservator incurabil, mă bucur că etichetele brandului (Ochiul cunoașterii, Mielul revelației, Flăcările iluminării) nu s-au schimbat, că rămân o mostră clasică de artă strecurată pe sticle, că prezintă vinul ca pe o licoare a inițierii. Am început cu proaspătul cupajul de alb Iacob, un vin rotund și fin, cu mare priză la public, probabil un viitor bestseller grație și prețului prietenos. Sauvignonul își trădează tipicitatea de la prima atingere olfactivă, apoi descoperi că ființa din vin cuprinde și o suavă Fetească, într-un mariaj reușit și potențator.
Primul Domaine Ceptura Rouge, cupaj clasic de Dealu Mare, din 2015, aduce cu sine plăceri profunde dar și pofte nostalgice, cu toate poamele copilăriei pe care îți imaginezi că le descoperi într-însul. E un vin aproape matur, cu bun potențial de învechire. Mai tânăr și mai catifelat, cupajul din 2016 are o excelentă aciditate, probabil că unii l-ar alege pe acesta dintre cele două, de l-ar forța cineva cu pistolul la tâmplă să facă totuși o distincție. Ne-om întâlni cu el și peste zece ani să-i admirăm evoluția.
În fiecare dintre cele două Flamboyante, 2015 și 2016, regăsim, pe lângă cele cuprinse în notele descriptive, în primul rând aromele de piele care certifică vinurile mărețe. Dincolo de miresmele de fructe negre știute ori neștiute, mă încântă și contrariază la aceste vinuri emoția așteptării senzoriale dintre gust și postgust, căci ele nu se exprimă dintr-o dată, ci se dezvăluie încetișor de-a lungul multor zeci de secunde și chiar minute în toată complexitatea lor, mai degrabă feminină, ca un exercițiu de seducție în fața tuturor simțurilor cu care le urmărești.
Asta se întâmplă și cu ultimul cupaj roșu servit, elaborat din recolta ultimului an mare, 2013. Unul dintre cele mai scumpe vinuri românești create vreodată, Rezerva Roșu 2013 așa se și revelează, ca un vin neprețuit. Nu se grăbește să-și dezvăluie complexitatea, condimentele, iar când o face devine chiar mai strălucitor decât domnia sa Flamboyant-ul însuși. La urmă, cu simplitatea sa răcoritoare, Feteasca Albă din Monogram, ca un contrapunct oenologic, vine să încheie o seară memorabilă.
Să mai amintesc că toate aceste ființe minunate care poartă numele Davino sălășluiesc în locuințe de lux: am văzut aici cele mai bune dopuri, capișoanele atât de distinctive, sticlele de calitate, etichetele inițiatice. Pentru cei cu adevărat îndrăgostiți de vin, pentru cei care aleg întâi licorile și abia apoi întreabă cât costă, pentru cei care nu cumpără prețuri, ci parfumuri, senzații, extaze, Davino rămâne un reper irezistibil.
Aș spune, asemenea Pivnicerei, că prin stil și pedanță, afacerea lui Dan Balaban se plasează mai degrabă în viitorul României decât în prezentul său. Unul în care și societatea se va rafina, asemenea vinurilor elaborate de oenologul Bogdan Costăchescu, regăsindu-și poate noblețea pierdută de-a lungul a jumătate de veac de comunism și a altor 30 de ani de libertate prost înțeleasă și prost guvernată. Finețea și complexitatea franțuzească a acestor licori valahe mă determină să le strecor în viitoarea mea bancă de vinuri, alături de toate celelalte comori descoperite de-a lungul timpului și care poartă semnăturile creatorilor enumerați mai sus, dar și ale altora care au ridicat vinificația la nivel de artă, în România.
Cum în intervalul care a trecut de la degustare și până la scrierea acestor rânduri clubul nostru s-a îmbogățit cu un nou membru, mititel dar cât se poate de entuziast, voi concluziona că evenimentul Davino a fost unul de bun augur. Și ne pregătim de-acum de cât mai multe...
