Așa cum îi stă bine legal unui eveniment privat desfășurat într-un spațiu privat în vreme de boală planetară, ne-am adunat în opt prieteni în odăile bunicii și în alți 14 amici în curtea bunicii, pe o terasă cu lămpi solare, iederă și teckeli sârmoși. S-a întâmplat după trei luni de izolare mondială, timp în care nu am dorit să ne întristăm companionii cu degustări virtuale și cu alte experimente mercantile lipsite de orice savoare.
Nici nu mai știu de când nu l-am văzut pe Herbert Szasz, bunul nostru prieten clujean cu care am împărtășit în ultimii ani multe degustări, festivaluri și evenimente, precum și tot atâtea bucurii de dinaintea pandemiei. Pentru acest nou început, el ne-a pregătit nu mai puțin de șapte vinuri, din cinci țări de Lume Veche ori Lume Nouă: Masottina Prosecco Brut (Italia), Bodega Mauricio Lorca Poetico Viognier 2013 (Argentina), Domaine Bisconte 2017 Côtes du Roussillon (Mourvèdre, Syrah, Grenache, Carignan) - Franța, Bodega Enrique Foster Bonarda Reserva 2017 - Argentina, Quinta do Gradil Syrah 2015 - Portugalia, Casa Silva Edicion Limitada Petit Verdot 2017 - Chile, Montaria Grande Escolha 2015 (Syrah, Touriga Nacional, Alicante Bousquet) – Portugalia.
Unii au prezis că angoasele ultimelor săptămâni vor dispărea abia după al șaptelea pahar. Vă mărturisesc, în calitate de martor împătimit de vin și adevăr, că terapia s-a încheiat cam pe la al treilea vin, după cum au arătat chipurile celor din anturaj. S-a risipit astfel toată apăsarea celor trei luni de recluziune, în care am fost nevoiți să privim lumea prin vizieră și să o mirosim prin mască, în care toate întâlnirile, sărbătorile, îmbrățișările au fost doar virtuale.
Cât despre licorile pregătite de Herbert, aș fi prea puțin entuziast dacă le-aș cataloga ca fiind doar superbe. Acuma, dacă tot a crescut consumul de vin în ultima vreme, Masottina e un prosecco de băut iute și cu plăcere, cu sticla, pe căldura de iunie, iulie, august, prietenos în toate ale sale, incluzând prețul. Viognier-ul de la Lorca, vechi de șapte ani, a făcut mulți fani, e vechi și aromat, spune o poveste de peste ocean, se apropie de tine și nu-i poți rezista. Cupajul roșu Domaine Bisconte e o mostră de măiestrie franțuzească, cu excelent raport preț-calitate. Poate că Bonarda de la Enrique Foster, vin obținut din soiul roșu național al Argentinei, n-o fi avut cei mai mulți prieteni în seara cu pricina. E prea tânăr și prea crud, dar are nevoie totodată să respire o vreme în pahar. În schimb, chilianul Petit Verdot de la Casa Silva e un vin măreț. Dacă sunteți împătimiți, căutați-l, adorați-l, se apropie de perfecțiune! Pentru mine, însă, vinul serii a fost unul portughez, cupajul de la Montaria, un produs de o discreție nobilă, o comoară bună de ascuns în cotloanele propriei vinoteci.
