Luni 15 Aprilie 2024

Primul Alutus, marca Avincis, cucerește dormitorul bunicii

Crama Avincis recuperează și reinventează un soi prețios creat la Stațiunea de Cercetare Drăgășani î...

Magnum cum laude, Boris și Crama Oprișor!

Cel mai vechi colaborator al clubului, Florin (alias Boris) Ionescu, a susținut o nouă și entuziasma...

Gustul anilor bisecți, un privilegiu pentru pasionații CDViN

De curând am bifat a treia degustare cu vinuri de colecție, după un ritm nemaiîntâlnit în anii din u...

  • Primul Alutus, marca Avincis, cucerește dormitorul bunicii

  • Magnum cum laude, Boris și Crama Oprișor!

  • Gustul anilor bisecți, un privilegiu pentru pasionații CDViN

Luni, 19 Februarie 2024 14:59

O savurare a vremurilor bune cu ajutorul vinurilor din pivnița bunicii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Din când în când, membrii clubului sunt răsfățați cu vinuri de colecție, pe sticlele cărora se așterne de mulți ani praful în vinotecă. Ultima ispravă oenologică de acest fel a cuprins șase etichete, cele mai vechi licori fiind din recolta anului 2010.

Între două evenimente clasice, Winelentine’s Day și viitoarea degustare de vinuri din ani bisecți, am plasat o serată vintage, oferind prietenilor care formează clubul mai multe vinuri din colecția personală aflată în pivnița bunicii.

Așadar pentru degustare am întocmit rapid o listă, alegând următoarele vinuri: Dradara Fetească Regală 2020, SERVE Cuvée Amaury 2010, Crama Oprișor La Cetate Fetească Neagră 2011, Elite Cabernet Sauvignon  2013 (dublu magnum),  Viile Metamorfosis Via Marchizului Negru de Drăgășani 2013, Avincis Cuvée Andrei 2010. Mai mult decât încropirea listei a durat însă scotocirea prin cele cincisprezece rânduri ale arcadelor vinotecii și prin zecile de rafturi situate în cinci încăperi, pentru a extrage vinurilele cu pricina dintr-o colecție care numără peste o mie de sticle.

2010, 2011, 2013... Ce vremuri, ce ani grozavi! Putin nici măcar nu anexase Crimeea, noi sărbătoream nu foarte îndepărtata intrare în UE prin nenumărate călătorii prin Occidentul colectiv, umbra războaielor și pandemiilor nu pătrunsese nici în cele mai negre vise. Ca un preludiu, am ales un vin minunat dintr-un an de coșmar, 2020. Asta pentru a ne calibra gustul în materie de trecut și pentru a pregăti o evadare din acest prezent atât de precar, care anunță un viitor de care începem deja să ne temem...

Prăfuite, patinate, purtând pe sticle întreaga povară a trecerii, venerabilele vinuri s-au dovedit a fi încă în viață, unele oferindu-ne cele mai plăcute surprize. Călătoria noastră în timp a început însă cu un vin din anul declanșării pandemiei. Chiar dacă are patru ani, minerala Fetească Regală de la Dradara, unul dintre albele mele preferate, prezintă încă o surprinzătoare prospețime. După ce am savurat-o, am suit cu toții în mașina timpului, teleportându-ne în leatul 2010 cu ajutorul unui cupaj alb de la S.E.R.V.E. – Societatea Euro-Română pentru Vinuri de Excepție.

De anul 2010 și de Cuvée Amaury ne leagă foarte multe amintiri emoționante. În acel an, regretatul conte Guy Tyrel de Poix, fondatorul societății, ne-a făcut o invitație de nerefuzat, aceea de a călători par avion pentru a vizita crama SERVE, de la Ceptura. Pentru noi, o mică dar activă comunitate oenofilă din Arad, acel voiaj a fost începutul unei aventuri care continuă și astăzi. Cât despre Cuvée Amaury, acest cupaj alb este expresia unei măiestrii franțuzești implementate de contele de Poix pe terroir de Dealu Mare cu ajutorul unui excelent oenolog român, Aurel Rotărescu. La începutul deceniului trecut, degustătorii neautorizați din club au avut șansa să participe chiar la o verticală de Cuvée Amaury, cu vinuri din anii 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009.

Cel din 2010, servit acum, este un cupaj de Sauvignon Blanc și Riesling Italian. La 14 ani de la crearea sa, am avut bucuria să-l savurăm ca pe un vin ales, gourmet, a cărui învechire i-a adăugat noblețe. Un dop rebel m-a determinat să trec în decantor conținutul unei sticle, celălalt vin fiind decantat la sticlă, vreme de câteva ore. Procedeul din urmă, pe care îl prefer mereu în cazul licorilor foarte vechi, presupune turnarea într-un pahar a unei mici cantități de vin, așa încât sticla să rămână aproape plină, la un nivel la care vinul este expus optim aerisirii, pe toată secțiunea corpului sticlei. Servite la o temperatură de opt grade, atât vinul din sticlă, cât și cel din decantor ne-au oferit gustul unic al anului 2010, o întoarcere în vremurile cele mai bune, la una dintre cramele preferate...

Voiajul nostru temporal și senzorial a continuat apoi cu ajutorul unei Fetești Negre 2011 de la Crama Oprișor, din gama La Cetate. Extraordinar la această Fetească de 13 ani este calitatea de a fi încă vie! Nu vă întreb câte Fetești Negre atât de vechi ați încercat într-o viață, fiindcă știu deja că răspunsul tinde spre cifra zero. Sorbind creația de la Oprișor, putem descoperi cât de mult a evoluat oenologia românească în anii de după revoluție și mai ales în primii ani de dinainte și de după integrarea în Uniunea Europeană. De la vinul alb sau roșu cu care eram amenințați în famelicele restaurante din comunism, am ajuns să savurăm complexe vinuri albe mai vechi de doi-trei ani și elaborate cupaje roșii vechi de peste 5 ani, despre care știm acum tot-tot-tot: soiurile, anul, gama și crama, aromele, parfumul, postgustul, limpiditatea, lunile de baricare...

După ce am citit mesajul din sticla prăfuită ajunsă în vinotecă tocmai din Oltenia, după o călătorie în spațiu, și venită tocmai din anul 2011, după o călătorie în timp, am zis să ne deplăsăm până la Mâsca, în Podgoria Miniș-Măderat, și până în anul 2013, poate cel mai bun an pentru vin din ultimele două decenii. O sticlă de dublu magnum, îmbuteliată cândva de Walter Szikler anume pentru club, ascunde un Cabernet Sauvignon de excepție, unul dintre preferatele mele din toate timpurile și de pe la toate cramele.

Coincidență sau nu, cu meseriașul care vinifică la Elite am făcut cunoștință în același an în care l-am cunoscut pe contele Guy Tyrel de Poix: 2010. Atunci, am vizitat și crama unde inginerul Walter Szikler își ține comorile: cisterne cu Fetești Regale, budane cu Pinot Noir, baricuri cu Merlot și Cabernet, sticle de Burgund Mare, prilej de reportaj și de cumpărături la pet de 2 și 5 litri... În anii care au urmat, ne-am tot intersectat cu acest profesionist de o modestie rară, pe care îl considerăm unul dintre magnificii vinului. Am făcut-o la aceeași cramă Elite, dar și pe la festivaluri de tot felul, precum și în timpul unor degustări din dormitorul bunicii.

Destupând acest Cabernet din 2013, retrăim și savurăm sublimul a ceea putem numi și un'ottima annata, a good year (aidoma filmului), și una grande annata, un an măreț! Vinul și-a păstrat o parte din puternica expresivitate, rămâne atât de tipic și de generos în toate ale sale, că-ți vine să te întorci pentru întotdeauna în anul 2013, ca pentru o hedonică, interminabilă degustare...

Au mai rămas două vinuri de povestit, Negrul de la Viile Metamorfosis și Cuvée Andrei de la Avincis. Le-am lăsat la urmă, schimbând ordinea inițială a degustării, după ce am deschis toate vinurile pentru decantarea la sticlă. Poate că, în felul său, creația din Dealu Mare a lui Fiorenzo Rista, care poartă numele unui soi de/din Drăgășani, a fost vinul serii. Așadar doamnelor și domnilor, Negru de Drăgășani din Via Marchizului de la Viile Metamorfosis, Vadu Săpat, Dealu Mare, România!

Încercându-l, înțelegi pe deplin de ce marchizul Piero Antinori s-a îndrăgostit de acest soi creat relativ recent la Stațiunea de Cercetare din Drăgășani. O culoare inconfundabilă, un indigo profund, care se regăsește atât în păahar, cât și pe capătul expus al dopului; o vitalitate ieșită din comun, manifestă la venerabila vârstă de 11 ani, care arată potențialul uriaș de învechire al soiului; o complexitate specifică vinurilor mari, căutate de adevărații oenofili.

Și de proprietarul Piero Antinori, și de oenologul și coproprietarul Fiorenzo Rista ne leagă minunate amintiri: un interviu luat la reședința ambasadorului Marii Britanii din București, mai multe călătorii în Toscana, dar și la Budapesta, câteva sărbători ale cramei petrecute la Vadu Săpat, participări la nenumărate festivaluri și un mare număr de degustări organizate în dormitorul bunicii.

Tot vin al serii se cuvine însă a-l numi pe ultimul servit, Cuvée Andrei, marca Avincis. L-am lăsat la urmă fiindcă ne duce cu gândul departe, în același an 2010, care coincide cu înființarea Asociației Vestik. Și dacă acesta este primul cupaj care poartă numele nepotului proprietarilor Cramei Avincis, Irinel și Valeriu Stoica, pe cei din urmă i-am cunoscut, alături de Ghislain Moritz și Angela Prado, la un festival GoodWine de toamnă, desfășurat la București în 2011. Începând din anul următor, am fost nelipsiți de la sărbătoarea cramei de pe Dealul Dobrușa, care are loc de Rusalii.

De-a lungul anilor, am vizitat de zeci de ori Crama Avincis și am susținut zeci de degustări în odăile bunicii, unele dintre ele fiind prezentate chiar de Valeriu Stoica. Apropierea noastră s-a produs încă de la prima degustare, atunci când domnul profesor bine observa că noi am creat la Arad o adevărată confrerie a vinului, în virtutea unui spirit străvechi care continuă să ne animeze și astăzi.

Câtă vreme Ghislain Moritz a fost oenologul cramei, iar Angela Prado, îngerul său promotor, m-am numărat printre acei puțini, privilegiați oenofili care au putut degusta la cisternă și baric vinurile elaborate într-un mod atât de franțuzesc pe dealurile Drăgășaniului. Ba am avut ocazia să fac și reportaje în vie la vremea culesului, găsind tot felul de bunătăți printre rândurile de Muscat Ottonel...

Despre întâiul Cuvée Andrei, leat 2010, pot spune că a îmbătrânit sublim, că ne oferă acele arome de învechire specifice celor mai complexe vinuri. Cu fiecare picătură sorbită din acest vin, retrăim inefabilele răsărituri și apusuri surprinse cândva din iarba care crește pe crama în formă de trunchi de priamidă. Și ne amintim de fiecare festin petrecut de Rusalii, sub soarele unor ani binecuvântați, în care istoria a avut în sfârșit răbdare cu oamenii.

Degustarea ar fi fost incompletă și prea puțin creativă dacă vinurilor nu le-ar fi  fost asociate multele bunătăți elaborate de Pivniceră, cu sprijinul Monei. Meniul a cuprins platouri cu salamuri și brânzeturi, Quiche Lorraine, salată de morcovi și sweet chilli, salată de fasole boabe, ardei, roșii și măsline cu dressing de lămâie și usturoi, pui crispy, desertul fiind alcătuit din Pão de Deus, o specialitate portugheză, și din trufe de ciocolată neagră.

Citit 238 ori Ultima modificare Luni, 19 Februarie 2024 16:17
Publicitate

Pivnicer

CAPITOLUL ȘAPTE, în care conversăm cu papagalii pe Viale del Belvedere, cu viperele bahice ale lui Aristotel, cu delfinul de piatră al lui Bernini și cu gâștele sacre din lectică, în vreme ce gândurile luminează ca niște flash-uri amintirea

Caută

Publicitate