Miercuri 23 Aprilie 2025

Un spectacol Divertisificat în odăile bunicii

Miercuri, 2 aprilie 2025. În curtea bunicii, ziua a început ca o orice zi de aprilie: mâța Missy făc...

O carte degustată: „50 de vinuri și preparate din România”

Ne-am revăzut în club cu Marinela Ardelean pentru un eveniment cu totul special: lansarea noii sale ...

Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Somelierul Vlad Burugă și directorul de vânzări Dan Moldovan revin în dormitorul bunicii pentru o de...

  • Un spectacol Divertisificat în odăile bunicii

  • O carte degustată: „50 de vinuri și preparate din România”

  • Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Luni, 31 Martie 2025 07:48

Domeniul Bogdan, de trei ori în odăile bunicii

Scris de
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Somelierul Vlad Burugă și directorul de vânzări Dan Moldovan revin în dormitorul bunicii pentru o degustare specială cu vinurile Domeniului Bogdan. E specială mai ales fiindcă se întâmplă atât de rar: doar în 2016 și în 2021 ne-am mai întâlnit cu vinurile acestui producător dobrogean, care iată, acum, a ajuns să dețină aproape 200 de hectare de vie. Și e specială fiindcă adaugă, alături de alte crame, o dimensiune-cheie vinului românesc de veac XXI: ecologic.

Din pricini independente de noi, întâlnirile cu vinurile Domeniului Bogdan au fost mai numeroase decât degustările „oficiale” din club. Ne-am delectat de multe ori pe la festivaluri cu licorile acestui nou producător dobrogean și doar de 3 (trei) ori în odăile bunicii. Nu am avut ocazia să facem cunoștință cu proprietarul acestei afaceri, pe care îl așteptăm la o degustare viitoare în odăile bunicii.

Așadar, la ultima întâlnire  din club, ne-au fost servite următoarele vinuri: Cuvée Experience Alb 2023 (Sauvignon Blanc, Riesling Italian),  Primordial Sauvignon Blanc 2023, Primordial Chardonnay 2023, Cuvée Experience Roșu 2020 (Merlot, Syrah, Fetească Neagră), Primordial Fetească Neagră 2021, Pătrar Cabernet Sauvignon 2019.

Îmi plac foarte mult numele unor game precum Primordial, Cuvée Experience, denotă spirit creator. Cât despre vinuri, cuvée-ul alb de la început a fost perfect pentru calibrare: e ușor, buvabil, prietenos. I-a urmat un Sauvignon Blanc atipic, floral în parfum, vag citric în gust, cu final persistent, foarte plăcut. Și Chardonnay-ul, deși agreabil, mi s-a părut atipic, ba chiar asemănător vinului anterior, lucru pe care probabil ar trebui să-l punem pe seama terroir-ului, dar și a drojdiilor folosite.

Cu vinurile roșii începe o altă poveste, sunt acide, picante, cu volum bogat de alcool, nu mă îndoiesc că se pretează la o învechire îndelungată, care poate oferi cele mai plăcute surprize cunoscătorilor răbdători. Cuvée-ul roșu are un buchet superb, poate că gustul nu e pe măsura parfumului, aciditatea îi oferă echilibru în condițiile nivelului ridicat de alcool. Gama Primordial ne oferă o frumoasă Fetească Neagră de Dobrogea, puternică, picantă, acidă, bogată în alcool și totuși echilibrată. În Pătrar, volumul alcoolic al Cabernetului e ușor mai coborât. Avem de-a face cu un vin de o frumusețe aparte, confirmată de lacrimile din pahar, dar și de faptul că pe dop încep să sclipească discret diamantele care identifică marile licori.

Adina a pregătit cu dragoste mai multe bunătăți iar degustătorii mai mari sau mai mici s-au bucurat și de un desert special, un doboș elaborat la Timișoara anume pentru a sărbători un prețios membru al familiei clubului.

Citit 194 ori Ultima modificare Luni, 31 Martie 2025 08:06

Media

Publicitate

Pivnicer

Este duminică și ne așteaptă încă o zi fabuloasă la Faro. Dani, ocupat cu proiecte, ne-a lăsat să ne distrăm singuri. Și am făcut-o încă de dimineață, pozând și explorând piața, fantastica piață din Mercado Municipal, și pornind apoi spre feribotul orașului, Ferry Faro, pentru o călătorie epică prin lagună către plajă, Praia do Faro.

Caută

Publicitate