Ne-am simţit foarte bine cu toţii, într-un grup restrâns care a avut privilegiul să deguste vinuri de pe un alt continent, dintr-o ţară cu totul necunoscută nouă din punct de vedere oenologic, dar şi să savureze nişte platouri absolut irezistibile pregătite de vesticul nostru master chef căruia toţi prietenii îi spunem Imi. În plus, am coborât în vinotecă pentru a gusta un distilat de vin vechi de peste 35 de ani, prilej de conversaţie cu familia Herczeg despre marile noastre călătorii la Eger şi la Vila Dobruşa, despre vin, pălinci, grappa şi alte băuturi de tot felul pe care e de dorit să le încerci cu papilele măcar o dată în viaţă.
În club, am avut parte de un anturaj majoritar timişorean între care s-a strecurat şi bloggerul cu coadă Lucky, pentru obişnuita adulmecare şi mângâiere de care are nevoie orice motan proprietar de club care se respectă. Cât despre vinuri, acestea au fost şase la număr (Santiago Queirolo, Sauvignon Blanc 2010; Intipalka, Chardonnay 2010; Intipalka, Tannat 2009; Santiago Queirolo, Tannat 2009; Intipalka, Syrah 2009; Intipalka, Malbec 2008) şi au stârnit o frumoasă polemică în grup. Să spunem că noi, vesticii, am fost ceva mai îngăduitori cu vinurile din ţara lui Vargas Llosa decât cei care le-au adus, notându-le pe unele cu punctaje care au trecut uşor de 80.
Când s-a terminat degustarea propriu-zisă, ne-am gândit să încălcăm oarecum tipicul acestor evenimente, servind din partea casei trei sticle de Rosé 2011 Terra Romana de la SERVE (unul din vinurile preferate ale grupului şi sigur rosé-ul numărul unu în România pentru "vestici"), care au fost apreciate de toată lumea. Cu cafeaua şi rosé-ul final ne-am despărţit în cele din urmă de oaspeţii noştri timişoreni care în mod obişnuit sunt gazdele noastre de la Enoteca de Savoya, promiţându-ne reciproc să organizăm cândva, pe teren propriu ori în deplasare, degustări comparative cu producătorii noştri preferaţi din Drăgăşani, Dealu Mare, dar şi din Ungaria.