Ne-a întâmpinat Raluca, ca o prietenă în stare să îmbrăţişeze dintr-odată pe toată lumea. Şi lumea, adică echipa Vestik, venea de la Arad, Timişoara şi Schweinfurt, via Castelul Bran. Oliver a apărut de undeva din adâncul cramei, încotoşmănat cu pantaloni lungi şi vestă groasă, trecând aşa, ca un soldat al viei şi vinului, la lumina toridă a zilei de august, în lumea de sus în care termometrele arătau o temperatură incredibilă. Dieter şi Mara au avut ocazia să-şi exerseze germana în compania oenologului de la Ştirbey, iar Raluca nu a aşteptat prea mult şi a deschis spumantul de Crâmpoşie. Am vizitat crama pe îndelete, mirosea a struguri proaspăt zdrobiţi, a must şi a tămâioase care vor deveni cândva vinuri de poveste. La 14 grade, printre baxuri, prese şi sticle, parcă am intrat deja într-o altă lume, în lumea de jos a cramei peste care domneşte cu puteri depline oenologul casei.

Apoi au tot curs vinuri pe terasa cu vedere la Olt: Crâmpoşie Selecţionată 2011, Fetească Regală 2011, Rosé 2011, Novac 2010 şi Fetească Regală Genius Loci 2007. Am fost ospătaţi şi cu o mâncare uşoară, din paste şi legume, şi chiar că nu ne mai venea să plecăm vreodată de acolo. Dieter se bronza la 37 de grade, iar Mara îşi trata o mică zgârietură la deget cu răceala binefăcătoare a unui demisec din 2011. Ne-am mai prostit în poze, Mara s-a aprovizionat cu nişte piersici apetisante, însă apoi ne-am văzut nevoiţi să umplem portbagajul cu baxuri şi să o luăm către casă. Acolo unde am ajuns după vreo şapte ore, încărcaţi cu încă o experienţă minunată şi cu nişte amintiri care merită să fie destăinuite aici, măcar de dragul reîntoarcerii cu gândul în acele locuri care ne atrag tot mai mult, aproape irezistibil.