Acuma nu trebuie să vă închipuiţi că întâlnirea ar fi semănat cu teambuilding-urile plictisitoare pe care le organizează mai-marii vreunei multinaţionale pentru a mai bifa un punct pe ordinea de zi. Şi nici să nu credeţi că ne-am prezentat la patru ace, ţepeni şi cu morcovul introdus în vreun orificiu, cu mutrele alea de famelici cu cămaşă albastră, cravată roşie cu picăţele, costum bleumarin şi pantofi cu şpiţuri rupţi în talpă, adică de agenţi de asigurări care vor să convingă neapărat pe cineva să-şi deschidă punga.
Nu, nici vorbă. Am organizat totul în stilul nostru, a fost o AGA oenologică şi gastronomică, în sensul că Silviu s-a înfiinţat înainte prânz ducând cu sine ingredientele celei mai reuşite ciorbe de vită din lume şi celei mai apetisante specialităţi de limbă cu sos de chili. Şi-n vreme ce fiertura bolborosea în cuctă, au ajuns şi timişorenii Dan şi Mihai, pe care i-am scoborât în pivniţă pentru a le oferi o degustare de grappa şi distilat de vin, dar şi de vin din producţia proprie. Prima grappa servită a fost una de Merlot şi Pinot Noir, pusă în butoi de stejar la 3 octombrie 2012, având puţin sub 40 de grade. A doua, una de Mustoasă de Măderat, încă nebaricată. Distilatul de vin, turnat în mai multe tranşe în butoi de dud pe parcursul lunilor noiembrie, decembrie şi ianuarie, este mai tare şi a făcut să strălucească în mod aparte ochii vesticilor. Şi nici măcar nu terminasem, ci abia am început. M-am amuzat la gândul, la amintirea că Oliver Bauer, distinsul oenolog de la Prince Ştirbey, s-a indignat când a aflat chiar de la mine că Pivnicerul s-a apucat să facă vin. Mi-era destul de greu să-i explic atunci că o fac din două motive. O dată, fiindcă vreau să înţeleg procesul prin care se obţine vinul, care ar fi, după cum se exprimă cei mai lipsiţi de imaginaţie dintre noi, o băutură alcoolică provenită din struguri. Apoi, fiindcă există multe locuri în ţara asta, între care şi Ferendia, în care oamenii nu funcţionează fără numita băutură şi fără de altele, care sunt un fel de combustibil pentru trup şi suflet. Aşa că maestrul care elaborează minunatele vinuri de la Ştirbey va trebui să mă ierte pentru asta, fiindcă eu sunt conştient că vinurile mele rustice nu au cum să concureze vreodată cu creaţiile sale ori cu cele ale profesioniştilor din domeniu. Chiar şi aşa însă, cuvée-ul de Merlot şi Pinot Noir făcut de mine la începutul lunii octombrie 2012 a avut succes la grupul restrâns al vesticilor, în ciuda gustului său de primeur care nu mai izbuteşte să se matureze odată.
După degustarea din underground, am suit în sufragerie şi am pus ţara la cale, în compania a patru vinuri de top, două albe şi două roşii, elaborate de companii cunoscute. Bunătăţile gătite de Silviu şi Pivniceră, care au stârnit în grup un brainstorming foarte profesional, ne-au făcut să trăim împreună o după-amiază şi o seară perfecte.
Nu există nici o dovadă foto, în afara uneia în care Silviu zâmbeşte languros, că faptele de mai sus s-au petrecut aievea, şi nu există nici un album de grup cu cei cinci vestici în jurul mesei. Pentru reconstituire, am surprins butoaiele şi robinetele de lemn, umbra şi penumbra obiectelor despre care s-a făcut referire aici, ba chiar şi viitoarea siglă a firmei, alături de umbra unei sticle de vin rămase anonime. Identitatea ei o vom deconspira numai cu sprijinul producătorului, recomandând-o totodată ca vin de consum curent în sânul membrilor clubului, dar şi al pasionaţilor de pretutindeni.
