Februarie este, în felul ei, una dintre cele mai interesante luni ale iernii. O dată, fiindcă oferă, în plină angoasă a frigului, promisiunea primăverii, așa cum arată ghioceii înfloriți din curtea bunicii. Apoi, fiindcă dă îndrăgostiților șansa de a salva lumea cu un sărut. La urmă, dar nu în cele din urmă, fiindcă reprezintă luna de naștere a CDViN...
Prima degustare din 2022 a coincis și cu prima zăpadă a iernii. Ne-am strâns în odăile bunicii în jurul unor vinuri și bunătăți aduse de fiecare participant, având ca special guest star un omuleț de zăpadă.
Un căutător de comori nu trebuie să fie neapărat unul care poartă detectoare de metal pe coclaurile planetei, nici cine știe ce scufundător după epavele din Caraibe. Și nici vreun miliardar de carton care cumpără conace pentru a le demola în căutarea aurului ascuns în ziduri. Ci mai degrabă poate fi un scoborâtor în propria vinotecă, în căutarea vinurilor de altădată, pentru a le împărtăși cu adevărații prieteni.
Un pahar negru ascunde în sine ceva metafizic. Opacitatea lui confiscă lumina, culorile, tot ceea ce percepem cu ajutorul ochilor și tot ceea ce identificăm cu ajutorul celui mai important dintre simțuri. De aceea o degustare de vin în pahare negre reprezintă o provocare maximă pentru împătimit, cimilitura al cărei tâlc se dezvăluie greu ori deloc, un exercițiu de umilință la care numai cei curajoși sunt în stare să se supună.
Cea mai recentă degustare a fost una pentru cei cu adevărat împătimiți în ale vinului. Am căutat și am găsit prin cotloanele vinotecii patru vinuri magnifice, la magnum și dublu magnum, de care ne-am bucurat în 18 suflete de degustători neautorizați.
Cum să alungi mai eficient canicula de iulie decât cu ajutorul unor vinuri neliniștite, șampanii de felul lor, de aici și de pretutindeni? Noi am încercat și am reușit să ne răcorim destupând șapte spumante românești, franțuzești și portugheze, obținute prin metoda champenoise, dar și un prosecco de Basarabia, servit hors concours.
Poate știți, poate nu știți, dar eu am devenit colecționar. De aproape un sfert de veac, de pe când am învățat să îmblânzesc un computer, colecționez fișiere păstrate în foldere. Adică pagini și fotografii și filme puse în sertare digitale. Am milioane de fotografii de pe la ziarele la care am lucrat, de pe la cramele pe care le-am vizitat, sute de mii de melodii în fișier mp3, de pe napster-urile, kazaa-urile, audiogalaxy-urile pe care le-am încercat în anii ‘90 și 2000. Și mai am mii de filme, strânse în 25 de ani, cu mijloacele pe care numai un împătimit le are la dispoziție, dar și mii de filmulețe proprii înregistrate în decursul călătoriilor jurnalistice ori oenofile, precum și mii de texte încropite de-a lungul anilor.
Fu o plăcere, fu o savoare să le putem oferi șase vinuri de cinci stele unora dintre cei mai entuziaști membri ai clubului, ca o avanpremieră la lansarea în dormitorul bunicii a celei de-a doua ediții a ghidului The Wine Book of Romania. A fost din nou, în mod tradițional, un eveniment sold out, full, completo, oricum am vrea să-i spunem, și asta poate fi și un compliment pentru bucatele de cinci stele, încă necuprinse în vreun ghid, cu care Pivnicera&Co ne răsfață în ultima vreme.
Un HalloWine de pomină s-a petrecut în dormitorul bunicii în ultima duminică de octombrie. Familia CDViN s-a reunit în douăzeci și ceva de membri și în tot atâtea costume haioase, în jurul unui dovleac înspăimântător prelucrat de artistul clubului. Un tort cu vrăjitoare și avertisment legal a desăvârșit acest eveniment de groază.
Înainte să plecăm în ultima noastră călătorie oenofilă am avut grijă să săvârșim o sedință foto cu Lucky Motanul în curtea casei arădene. Peste tricourile purtând însemnele celui mai cunoscut pisoi din lumea vinului românesc ne-am pus chintușurile sudtiroleze pe care le-am cumpărat cândva dintr-un butic de la Merano, în mica Austrie a Italiei. Și-am luat-o apoi către Drăgășani și București, două dintre destinațiile noastre preferate din ultima vreme. La Știrbey ne aștepta o sărbătoare a cramei ușor decalată din pricini de calendar, în capitală aveam să degustăm plăcerile celui mai nou festival de vin. Pe drum, am fotografiat tot felul de păsări, chiar și pe cele de fier, și ne-am bucurat de briza tulbure a Dunării. La urmă am poposit la kilometrul zero al vinului vâlcean și ne-am cazat într-un neverosimil spa oltenesc.