După Balla Géza, Elite, Pivnițele Birăuaș, MaxiMarc și Dradara, un nou producător local de vinuri premium vine în odăile bunicii. Noua cramă se numește Artisan Winery și își face debutul în forță în club.
Au trecut zece ani de când îl cunosc pe Manu Reolon și vreo cinci de când ne-am întâlnit pe dealurile Măderatului, pe când se pregătea să ia în grijă acolo zidirea unei vinării de cinci stele. Se pare că acest deceniu, cu cele două cincinale ale sale, lui Manu i-a fost suficient pentru construirea unora dintre cele mai frumoase crame ale României, dar și a uneia dintre cele mai frumoase prietenii din lumea vinului românesc.
Prin decret al guvernului CDViN, clubul nostru a intrat în stare de oeno-urgență. Avem nevoie cu toții să ne reîntâlnim, să degustăm, să povestim, să reînnodăm firul normalității. În ultimul weekend, am ocupat curtea bunicii, „strâns uniți” în jurul lui Manu Reolon și al vinurilor pe care le elaborează la Crama MaxiMarc.
Punctul culminant al unui weekend de foc petrecut la început de februarie în dormitorul bunicii a fost o delectare cu 15 vinuri provenite din nouă crame, șase țări și trei continente, în prezentarea celor șapte magnifici ai vinului prezenți în club.
În felul lor, Conferințele Historia au început în dormitorul bunicii. În cuibul oenofil CDViN, aflat în Mica noastră Vienă de la începutul mileniului III, am marcat evenimentul cu ajutorul unor vinuri selecte obținute de un oenolog italian undeva pe dealurile Măderatului, dar și cu bunătăți gătite de „chefa” clubului în bucătăria lui Nagymama.
Am continuat seria premierelor din clubul nostru de vin, la mijlocul lunii martie, cu o degustare de vinuri produse crama italiană Ca' Rugate, din regiunea Veneto, unde, de patru generații, face vin familia Tessari. Numele cramei - cu podgorii în Soave Classico, Valpolicella și Lessini Durello - împrumută numele dealului cu sol vulcanic Rugate, de lângă centrul orașului Brognoligo.
Ultima aventură externă a clubului nostru de degustători absolut neautorizați, în anul ce tocmai s-a încheiat, s-a petrecut în Oslavia, un sat italian cu 150 de suflete. Situat la granița cu Slovenia, Oslavia aparține de Gorizia și face parte din regiunea viticolă Collio.
Seria de degustări de vin combinate cu mai multe feluri de paste gătite ca la mama și la tata lor acasă, în Italia, a continuat și în weekend-ul trecut, în sălile de degustare ale clubului nostru. De data asta am marcat chiar sărbătoarea supremă - Ziua Mondială a Pastelor. Protagoniștii au fost doi reprezentanți ai Italiei, oenologul Emanuele Reolon și soția sa, Giulia Samantha Schiavo.
La exact un an de la prima noastră „vizită oficială” la Crama MaxiMarc, făcută ca membri fondatori ai Asociației Vestik, ne-am întors în grup lărgit pe dealurile Măderatului pentru o îmbrățișare a unui arbore Sequoia multicentenar, pentru o plăcută coborâre în tainițele Castelului lui Ispravnic, pentru o plimbare prin vie și pentru o mult așteptată degustare de vinuri în pivnița cramei. Aflat în plină derulare, cel mai important proiect vitivinicol arădean din ultimii ani începe să-și arate roadele.
Un pahar negru ascunde în sine ceva metafizic. Opacitatea lui confiscă lumina, culorile, tot ceea ce percepem cu ajutorul ochilor și tot ceea ce identificăm cu ajutorul celui mai important dintre simțuri. De aceea o degustare de vin în pahare negre reprezintă o provocare maximă pentru împătimit, cimilitura al cărei tâlc se dezvăluie greu ori deloc, un exercițiu de umilință la care numai cei curajoși sunt în stare să se supună.